„Dennis Deletant cunoaște România de aproape 60 de ani și tot de atâta vreme călătorește dinspre Vest spre Est pentru a înțelege, pentru a scrie, pentru a ajuta, pentru a pune reflectorul asupra istoriei noastre recente, pe care adesea o știe mai bine decât noi. Suntem întâi de toate în fața unor memorii scrise cu empatie și umor despre acest du-te-vino al său între Londra și București, despre piedicile descurajante puse de Securitatea lui Ceaușescu tânărului cercetător englez dornic să studieze limba și istoria României în anii ’60, despre cât de greu a fost în anii ’70 să obțină un pașaport cu viză de ieșire pentru proaspăta sa soție româncă, despre dosarul de 1.500 de pagini pe care i l-a întocmit Securitatea.....volumul conturează, de asemenea, portretele unor personaje care au jucat diferite roluri în ultimii 30 de ani și pe care autorul le-a cunoscut bine - Corneliu Coposu, cel care avea să devină liderul opoziției postdecembriste, sau Mircea Răceanu, diplomatul român condamnat la moarte în 1989 pentru că spionase în favoarea Washingtonului. În căutarea României ne ajută să nu uităm, ne povestește de unde venim și ce drum lung am făcut în ultimii 60 de ani. Totul este văzut prin lentila celui care are și destulă distanță, și suficientă apropiere pentru a ne arăta doar detaliile care contează.“ - Sabina Fati
„Nici un universitar străin nu a urmărit în ultimele decenii ororile și bogăția istoriei României din secolul XX așa cum a făcut-o Dennis Deletant.“ - Robert D. Kaplan „Dennis Deletant este poate cel mai important specialist în istoria României, începând cu perioada întunecată a lui Nicolae Ceaușescu, când a dat dovadă de un curaj remarcabil, ridicându-se împotriva dictaturii… Relația lui cu România este fascinantă, iar această carte e o lectură esențială pentru oricine vrea să o înțeleagă.“ - John Simpson, BBC News „O carte extraordinară a unui istoric remarcabil, care înțelege România mai bine decât mulți români.“ - Radu Ioanid Sursa: wwww.humanitas.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii:
0 Comments
Într-un cătun de la graniţa Poloniei cu Cehia, unde trăiesc aproape izolaţi de lume un grup de localnici şi câţiva proprietari ai unor case de vacanţă, au loc o serie de crime. Victimele se dovedesc a fi vânători pasionaţi, iar dacă e să ascultăm opinia bătrânei doamne Duszejko, a cărei voce spune întreaga poveste, animalele sălbatice nu sunt tocmai străine de crime. Însă doamna Duszejko, o apărătoare a animalelor, e ea însăşi un personaj ciudat: profesoară de engleză pensionară, pasionată de astrologie şi, în acelaşi timp, de poezia lui William Blake, ale cărui versuri apocaliptice apar ca un laitmotiv în întregul volum. Intriga poliţistă şi atmosfera mistică şi misterioasă sunt ţesute pe un decor contemporan familiar, cel al lumii postcomuniste din Europa de Est, o lume coruptă, obsedată de bani şi de prestigiu social. Nu lipsit de o doză de umor şi ironie insinuată abil, romanul este un nou tur de forţă al remarcabilei prozatoare poloneze. Romanul a fost ecranizat în 2017, în regia Agnieszkăi Holland, filmul fiind distins cu Ursul de Argint.
Olga Tokarczuk, născută în Sulechów în 1962, este unul dintre cei mai faimoşi şi mai iubiţi scriitori polonezi contemporani, numărându-se printre câştigătorii celei mai prestigioase distincţii literare poloneze, Premiul Nike. Este autoarea mai multor romane și volume de proză scurtă traduse în peste 50 de limbi. În anul 2018, romanul Rătăcitorii, la a cărui lansare The Bookseller afirma că Olga Tokarczuk este „probabil unul dintre cei mai mari scriitori în viaţă de care n-aţi auzit”, a fost distins cu Man Booker International Prize. În 2018, Olga Tokarczuk a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură. Sursa: www.polirom.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: „Ca medic de bord, te bucuri de un trai debordant. Numai că Ionuţ Şendroiu nu este doar medic pe platforme de foraj şi navetist la tropice. El este, în egală măsură, un povestitor de soi, capabil să te înfioare la un capăt al frazei şi să te amuze copios la celălalt. Cartea lui este o plimbare prin spaţii stranii din care nu-ţi propui să faci priorităţi turistice. Însă nu geografia e cheia acestor pagini, ci aplombul şi talentul cu care autorul lor te ajută să te cufunzi în arome, obiceiuri, manii şi ritualuri străine până acum minţii tale. Pe lângă asta, ochiul de umorist al lui Ionuţ Şendroiu vede chiar şi miezul ilariant al secvenţelor dramatice, indiferent dacă se opreşte asupra crizelor unui bolnav de malarie sau asupra manevrelor de ascundere a cărnii de porc din frigiderele unei nave de vigilenţa unor inspectori musulmani. Veţi întâlni zeci de scene care vă vor hrăni curiozitatea şi la care veţi râde cu poftă. Veţi întâlni, de asemenea, asocieri surprinzătoare şi ghiduşe. Navetist la tropice nu este o simplă carte de călătorii sau o înşiruire de păţanii. Este semnătura sigură a unui călător în care musteşte talentul.“ - Radu Paraschivescu „Un prim sezon al unui serial în care comedia și documentarul se combină ca ingredientele unui cocktail reușit - un gin tonic în Delta Nigerului, de exemplu. Episoadele s-ar putea intitula, în funcție de apele teritoriale, «Petrolul, berile și nigerienii», sau angolezii, sau egiptenii. Dr. John, protagonistul, se ocupă cu aceeași pricepere de pacienți și de poveștile lor. Sub epiderma șocului cultural, stetoscopul prinde și pulsul problemelor globale ale omenirii. Ca în Odiseea, întâmplările au loc preponderent pe mare sau adiacent, dar aici eroul, navetist, ajunge periodic acasă. În fundal trec - și rămân durabil pe retină - rechini-ciocan, pești zburători și alte baracude“ - Sorin Gherguț Ionuț Șendroiu a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București în 1996. În timpul rezidențiatului (2000 - 2003, Bucureşti) începe să colaboreze cu diverse publicații. Din 2006, lucrează ca medic de bord pe diferite nave de foraj maritim. Sursa: wwww.humanitas.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: În fiecare lună decembrie, copiii lui J.R.R. Tolkien primeau scrisori de la Moș Crăciun. De la primele rânduri pentru fiul lui cel mare, în 1920, până la ultima misivă emoționantă adresată fiicei lui în 1943, cartea de față reunește toate aceste scrisori și desene remarcabile într-o singură ediție superbă. Înăuntru se află o scrisoare cu o caligrafie ciudată, tremurată, și un frumos desen în culori. Ambele sunt de la Moș Crăciun și deapănă povești minunate despre viața la Pol: cum o dată toți renii au scăpat din țarcuri și au împrăștiat pachetele cu daruri care încotro; cum Ursul Polar, mereu neîndemânatic, s-a cățărat pe vârful Polului Nord și a căzut prin acoperișul casei lui Moș Crăciun, drept în mijlocul sufrageriei; cum tot Ursul Polar a spart luna în patru și, din cauza asta, Omul-din-Lună s-a prăbușit în grădina casei și despre războielile cu afurisitele hoarde de goblini care trăiesc în peșterile de sub casă. Uneori, Ursul Polar adaugă și el câte un mesaj, iar alteori spiridușul Ilbereth include la rândul lui un pasaj cu scrisul său elegant și cursiv, sporind amuzamentul și vioiciunea poveștilor.
John Ronald Reuel Tolkien s-a născut la 3 ianuarie 1892. Întrunește toate caracteristicile unui scriitor împlinit: tiraje mari, un public numeros și un stil propriu. Sunday Telegraph îi elogiaza imaginația, The Observer îi admira arta de a crea suspans. Peste tot în lume titlurile lui sparg normele box-office-ului și produc aglomerație în librarii. J.R.R. Tolkien schimbă harta literaturii și inventeaza un gen, fantasy, pe care mulți îl vor imita, dar foarte puțini cu un talent comparabil cu al lui. Printre cartile sale de referință se numară: trilogia Stapânul Inelelor, Hobbitul, Silmarillion, Roverandom, Povestiri neterminate. Cărțile sale au fost traduse în peste 40 de limbi și s-au vândut în întreaga lume în milioane de exemplare. Sursa: www.raobooks.com Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: „Aceasta este o carte-eveniment. După ce ne-a încurajat și ajutat pe mulți dintre noi să plecăm în căutarea munților lumii, David Neacșu – unul dintre marii noștri exploratori – ne oferă, în sfârșit, poveștile expedițiilor sale, multe legendare, premiere românești absolute, începute în urmă cu trei decenii. Poveștile extraordinare, pățaniile și aventurile incredibile, prețioasele reflecții ale acestui om, pasionat ca nimeni altul de munți, pleacă acum în căutarea cititorilor care vor descoperi un adevărat personaj, născut și înzestrat să exploreze lumea la pas și s-o cunoască cu toate simțurile de-a lungul, de-a latul și de-a înaltul, în cele mai spectaculoase locuri ale ei. David Neacșu a căpătat alura unui adevărat cetățean al lumii, iar cartea lui se desfășoară ca o minunată declarație de dragoste pentru această planetă, pentru natura, culturile și oamenii ei.“ - Marius Chivu
„David Neacșu este mai mult decât un explorator, este un părinte al alpinismului expediționar din România, iar expedițiile sale sunt o sursă de inspirație pentru toți pasionații de munte, și nu numai. La fel ca și viața sa, cartea de față este un efort demn de admirație, o călătorie-cadou pentru toți cei care vor să trăiască aventura, fie și cu ochii minții, la altitudini și intensități ce te lasă, chiar și călător inveterat fiind, cu gura căscată.“ - Horia Colibășanu David Neacșu (n. 18 iulie 1960, București) este alpinist și explorator. A participat la zeci de expediții pe marii munți ai lumii: Kilimanjaro, Muntele Kenya, Ruwenzori, McKinley, Aconcagua, Huascáran, Illimani, Cotopaxi, Klucevskaia, Carstensz Pyramid, Vinson etc. În 2003 a organizat și a condus prima expediție românească pe vârful Everest, din masivul Himalaya. A explorat zone mai puțin cunoscute de pe toate continentele, parcuri naționale din Africa, jungla amazoniană din Peru, Brazilia și Columbia, precum și taigaua siberiană. A urmărit viața populațiilor indigene din Peru, Papua Noua Guinee, Kenya, Uganda, Tanzania, Insula Paștelui, Noua Zeelandă, Australia, Tasmania, Borneo, Alaska. Este pasionat de pescuitul la răpitor cu năluci artificiale. Sursa: wwww.humanitas.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: Timpul viitor: un cadru concret pentru a pune sub semnul întrebării tot ceea ce știm despre anxietate și a începe să o considerăm ceea ce a fost dintotdeauna: un dar și nu un blestem, o sursă de forță interioară, de bucurie și ingeniozitate. Am fost învățați că anxietatea este periculoasă și dăunătoare, și că soluția este să o eradicăm ca pe oricare altă boală - să o prevenim, să o evităm și să o eliminăm cu orice preț. O treime dintre noi ne vom lupta cu diferite tulburări de anxietate pe parcursul vieții, iar cifrele continuă să crească exponențial atât în rândul copiilor, cât și al adulților. Pentru că povestea despre anxietatea ca boală este falsă - și ne provoacă suferință. În această reinterpretare radicală, Dr. Tracy Dennis-Tiwary demonstrează că anxietatea este un avantaj evolutiv care ne protejează și ne întărește forțele creatoare și productive. Deși este strâns legată de stres și frică, ea este valoroasă: ne permite să ne imaginăm viitorul incert și ne constrânge să îl facem mai bun. Din acest motiv, anxietatea este inextricabil legată de speranță. Combinând ultimele cercetări din psihologie și neuroștiințe, inclusiv propriile studii, cu relatări din lumea reală și experiențe proprii, autoarea își învață cititorii cum să tolereze disconfortul creat de anxietate și să o folosească drept un instrument, în loc să se teamă și să se ferească de ea.
Timpul viitor ne va învăța nu cum să învingem anxietatea, ci cum să o gestionăm și să o punem la treabă. „Cartea aceasta îți va schimba radical concepțiile actuale despre anxietate și le va înlocui cu unele mai utile. Ca expert în neuroștiința emoțiilor, Tracy Dennis-Tiwary ne oferă lectura captivantă de care avem cu toții nevoie ca să învățăm să ne îngrijorăm cu folos în loc să ne îngrijorăm mai puțin."- Adam Grant „O voce nouă, puternică și bine informată, în dezbaterile foarte importante din jurul anxietății, al cauzelor și efectelor sale. Timpul viitor oferă cunoaștere, empatie și claritate în aceste timpuri când suferința emoțională cronică a devenit o nouă normalitate. Conceptualizarea modului în care funcționează anxietatea în serviciul nostru este o schimbare revoluționară de perspectivă." - Alanis Morissette „Timpul viitor ne învață - cu ajutorul unor cercetări incredibile și al unei arte narative deosebite - că, în ciuda a tot ceea ce am fost învățați, atunci când este înțeleasă și folosită cu înțelepciune, anxietatea este una dintre cele mai valoroase emoții, care ne ajută să ne împlinim visurile. Dacă ești predispus la anxietate, așa cum sunt eu, sau trăiești ori muncești alături de persoane anxioase, aceasta este o lectură obligatorie!"- Marc Brackett, director al Centrului pentru Inteligență Emoțională, Universitatea Yale Dr. Tracy Dennis-Tiwary este profesoară de psihologie și neuroștiințe la Hunter College, precum și directoare a Laboratorului de Reglare a Emoțiilor și a Centrului pentru Tehnologia Sănătății din cadrul City University din New York. Este, de asemenea, cofondatoare a companiei de terapie digitală Wise Therapeutics. A publicat peste o sută de articole științifice în reviste de specialitate peer-reviewed și a susținut peste trei sute de prezentări la conferințe academice sau pentru clienți corporatiști. Sursa: www.lifestylepublishing.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: 12 țări. 40.141 de kilometri. Silviu Reuț a pornit, de unul singur, într-o călătorie prin America Latină – un continent deopotrivă fascinant și periculos. Vreme de 6 luni, a străbătut Mexicul, Guatemala, Honduras, Nicaragua, Costa Rica, Panama, Columbia, Chile, Argentina, Bolivia, Peru și Ecuador. Și-a asumat riscuri, a înfruntat numeroase provocări și s-a lovit, nu de puține ori, de diferențe culturale greu de imaginat. Scrisă cu mult talent, relatarea drumului său se citește pe nerăsuflate și ne poartă pe urmele unui adevărat explorator. Trăim alături de el experiența cu totul inedită a călătorului - în cel mai pur și autentic sens cu putință. Vedem locuri de o frumusețe ireală și le aflăm poveștile. Lumea în care pătrundem pare desprinsă dintr-un film de aventuri, cu personaje și întâmplări pe care nu le vom uita curând.
„Lumea de astăzi este cartografiată în totalitate, dar și dezvrăjită. Nu trăim în epoca marilor descoperiri și taine - a Drumului Mătăsii, a curselor polare, a expediției HMS Beagle, a cuceririi Everestului, a țărilor izolate de restul lumii , însă magia lumii de demult mai poate fi descoperită acolo unde natura ostilă a conservat-o, ori acolo unde turismul în masă a cruțat-o. Există încă mister și splendoare, chiar dacă acum pornim în căutarea lor cu unelte ca GPS-ul sau smartphone-ul. Trebuie doar să pleci la drum singur, să faci autostopul sau să hoinărești prin zone izolate, dormind sub cerul liber. Nu știi peste ce vei da acolo unde te duci, dar știi că doar ducându-te vei putea da un răspuns tuturor întrebărilor care te macină.“ - Silviu Reuț Silviu Reuț este aventurier, explorator, biciclist, iubitor de natură, adept al joie de vivre, filozof amator, autodidact cu un sindrom obsesiv-compulsiv de a citi toate cărțile din lume, sportiv. Se află în căutarea unui soi de echilibru existențialist între corp și spirit, fie că acesta se numește mens sana in corpore sano, eudaimonia sau bonheur. În 2019 și-a lansat prima carte, L’chaim: 4 luni cu autostopul prin Europa și întoarcerea în România. Sursa: wwww.humanitas.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: Cu umor și documentare minuțioasă, chirurgul Cătălin Vasilescu ne introduce în lumea unor operații, practici, experimente și descoperiri medicale a căror influență asupra sănătății umane este ori benefică, ori de-a dreptul nocivă. Astfel, ajungem să cunoaștem chirurgi celebri care voiau să salveze vieți prin asumarea unor riscuri uriașe și prin adoptarea unor practici dintre cele mai scandaloase. Bestiarul se adresează oricui este interesat de progresul medical în general și de felul în care chirurgia poate salva sau distruge vieți.
„Am citit cartea chirurgului Cătălin Vasilescu cu un complicat amestec de perplexitate și adeziune admirativă. Perplexitate, pentru că îmi deschidea perspective nebănuite spre istoria medicinei, provocând un neașteptat orizont de interogativitate, o combinație palpitantă de cunoaștere și trăire. Admirație, pentru că întâlneam, la fiecare pagină, un condeier profesionist, un scriitor capabil să combine cu naturalețe realismul documentar, suprarealismul unor conjuncturi miraculoase, umorul, drama, surpriza. Istoria lumii se împletește cu destinul privat al personajelor invocate și deschide spre reflecții neconvenționale despre dimensiunea trupească a spiritului și despre dimensiunea spirituală a corporalității. Cătălin Vasilescu se înscrie cu grație în seria de medici-scriitori și gânditori, ilustrată, la noi, de Vasile Voiculescu, C.D. Zeletin, Emil Brumaru ș.a. Parodiind titlul ales de autor pentru cartea sa, îl asigur pe cititor că are în mână un text... bestial.“ - Andrei Pleșu „O carte extraordinară - ca un documentar BBC - despre acei oameni temuți, iubiți, bârfiți, necesari și minunați care sunt marii chirurgi. Pe fundalul istoriei mari, se povestesc episoade esențiale din istoria medicinei moderne, în care intenția bună se transformă uneori în victorie, alteori în tragedie (răscolitoare sunt rătăcirile lobotomiei). Povești despre noi toți, despre corpul în care suntem instalați pentru o vreme, despre viața care e mai puternică decât pare și despre boala care o sabotează. Scrisă limpede, cu luciditate, înțelegere a omenescului și, nu în ultimul rând, cu umor și talent, cartea chirurgului Cătălin Vasilescu face bine la sănătate.“ - Ioana Pârvulescu Cătălin Vasilescu este profesor de chirurgie la Universitatea de Medicină și Farmacie din București și șef al Disciplinei Chirurgie Generală a Institutului Clinic Fundeni, a adus contribuții importante în chirurgia oncologică, chirurgia robotică și cercetarea medicală, mai ales în genomică. Are preocupări constante pentru istoria medicinei și istoria ideilor, mai ales din timpul Primului Război Mondial, domenii în care a publicat articole despre Dimitrie Gerota, Toma Ionescu sau Victor Gomoiu. Sursa: wwww.humanitas.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: Regele Carol VI al Franței suferă o cădere nervoasă; după ce își revine, este convins că e făcut din sticlă și că se poate oricând sfărâma în mii și mii de cioburi. După o suită de tragedii personale, doamna M. este sigură că toți cei pe care îi iubește au fost răpiți și înlocuiți cu sosii. James Tilly Matthews, onorabil negustor de ceai și aspirant la un titlu de diplomat, scapă ca prin urechile acului de o execuție, dar ajunge să fie încredințat că o bandă internațională de conspiraționiști a inventat o mașinărie teribilă care fură și modifică gândurile oamenilor. Sunt doar trei dintre protagoniștii acestei istorii a delirului, în care poveștile a zece oameni sunt analizate și explicate dintr-o perspectivă ce îmbină psihologia cu istoria și cu studiile culturale. Astfel, dincolo de a fi un proces patologic, un diagnostic psihiatric sau o manifestare a fragilității ființei umane, tulburarea delirantă devine un fenomen plin de sens, un răspuns profund al omului la solicitările împovărătoare și deseori imposibil de satisfăcut ale veacului în care s-a născut, cu blestemele, binecuvântările și idiosincraziile sale.
„Autoarea trece dincolo de relatările formale și detașate ale psihiatrilor citați în carte, pentru a surprinde măcar un crâmpei din ființele umane reale a căror viață a fost destrămată de trauma care le-a provocat delirul. Volumul este o explorare atentă și plină de înțelegere a lumilor interioare altminteri inaccesibile în care locuiesc oamenii ale căror certitudini mentale pot fi atât consolatoare, cât și terifiante.“ - BBC Hstory Magazine Victoria Shepherd este scriitoare, istoric și producător de emisiuni radiofonice la BBC Radio 4. A realizat de- a lungul timpului mai multe serii de documentare audio pe diverse teme, printre care și bolile mintale, alături de specialiști din domeniu. Are o diplomă de masterat în scriere creativă, obținută la University of East Anglia. O istorie a delirului reprezintă debutul ei editorial și s-a bucurat de recenzii entuziaste din partea unor publicații renumite precum The Times și Daily Express. Sursa: wwww.humanitas.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: Înființată la scurt timp după cea de la Bologna, Universitatea din Paris devine curând o adevărată capitală intelectuală a Europei prin numărul de magiștri și de studenți, prin diversitatea disciplinelor predate și protecția acordată de regalitate cărturarilor. Vremurile ei de început, cu descoperirea textelor necunoscute până atunci ale lui Aristotel, cu înflorirea disputelor între magiștri și apoi a teoriilor îndrăznețe ce aveau să atragă condamnări și interdicții din partea autorităților ecleziastice, sunt o perioadă de entuziasm, de descoperiri și de libertate intelectuală, într-un oraș care se dezvolta la rândul său cu repeziciune. Cartea cercetătoarei Olga Weijers oferă o sinteză cuprinzătoare a vieții academice pariziene în primele secole de existență ale venerabilei universități, evidențiind specificul organizării și funcționării învățământului superior medieval.
Sursa: www.libhumanitas.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: |
bibliotecaBiblioteca Judeţeană arhiva
June 2023
Autori
All
|