Tânăra cu părul alb: misterul Nabocov

Liiceanu, Aurora
​ Iași: Editura Polirom, 2019.

        După 1989, Aurora Liiceanu, (n. 1 august 1941), licențiată în psihologie, doctor în psihologie, a început să publice mai multe lucrări în acest domeniu. Căsătorită, înainte de 1989, cu scriitorul Gabriel Liiceanu, ea a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite Universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța); în prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. Din cărțile publicate până acum amintim: Povestea unei vrăjitoare, Ed. ALL, 1996; Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc, 1948 – 1998, Ed. Nemira, 2000; Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți, Editura Polirom, 2003, 2012; Prevenirea și combaterea violenței în școală: ghid practic pentru directori și cadre didactice, Magdalena Balica, Ciprian Fartușnic, Aurora Liiceanu, Andreea Maruțescu, Doina Săucan, Lucian Voinea, Buzau: Alpha MDN, 2006; Dimensiuni psihosociale ale violenței domestice, în colaborare cu Doina-Stefana Saucan, Mihai Ioan Micle, Editura Academiei Române, 2008; Care pe care: femei și bărbați, în colaborare cu Alice Năstase, Editura Cărțile Tango, 2008; Patru femei, patru povești, colecția "Ego-grafii", Editura Polirom, 2010;  Dincolo de bine, dincolo de rău, despre iubire, în colaborare cu Alice Năstase, Ed. Nemira, 2007; Prin perdea, Editura Polirom, 2009, 2012; Rendez-vous cu lumea, Editura Polirom, 2010, 2012; La taifas, Editura Polirom, 2010, 2012; Viața nu-i croită după calapod, Editura Polirom, 2011; Cuvinte încrucișate, Editura Polirom, 2012; Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți, Editura Polirom, 2012; Legături de sânge. Povestea Ioanei, Editura Polirom, 2013; Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității, Editura Polirom, 2013; Soacre și nurori. La cine este cheia?, Editura Polirom, 2014; Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor de azi, Editura Polirom, 2015; Dragostea cea veche îți șoptește la ureche, Primele iubiri, Editura Polirom, 2015; Ea și El. Biografia unei relații, Editura Polirom, 2016; Madlena , Editura Polirom, 2017; Putere și sînge. O aventură indiană, Editura Polirom, 2018;

         De această dată Aurora Liiceanu a ales să ne vorbească despre o relație concretă de iubire, oprindu-se asupra cuplului Victor și Vera Nabokov. „El considerat genial, ea considerată o legendă, o enigmă. Două persoane care au trăit împreună ceva mai bine de jumătate de secol (...) Până la urmă, cei doi nu s-au livrat celorlalți decât ca niște necunoscute, dar din perspective diferite. El, caleidoscopic – dar era oare real? -, ea, monoton, constant vtăcută. Cum ar spune Alain de Botton, două provincii diferite. Acesta să fie secretul relației lor?“. 
          Despre cărțile lui Vladimir Nabokov, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX, s-a scris mult, dar la fel de mult s-a scris și despre  viața lui personală. Provenind dintr-o familie aristocratică, a părăsit Rusia de teama bolșevicilor, locuind în Germania, Franța și Statele Unite, spre a se stabili, mai apoi, definitiv,  în Elveția. 
        Datorită personalității sale charismatice, a avut mulți admiratori, și, bineînțeles, multe iubite, dar a ales să rămână alături de Vera, femeia cu care a avut un mariaj de 52 de ani. 
         Cei interesați de povestea lor au la dispoziție  interviurile lui Vladimir, scrisorile  lui către Vera, dar nu și reacțiile ei; ea a stat în umbra soțului, a distrus scrisorile destinate acestuia, și a păstrat o tăcere totală în ceea ce privea relația lor de familie. Ca femeie, afirmă Aurora Liiceanu, „ea pare că nu exista în acest cuplu...“ Încercând să înțeleagă ce anume i-a determinat totuși să rămână împreună atâta timp, autoarea cărții pe care v-o recomandăm astăzi analizează, pe lângă operele lui Vladimir Nabokov, articolele și cărțile despre cei doi și mărturiile fiului lor, Dmitri. 
         Este adevărat, Vladimir Nabocov a fost îndrăgostit de mai multe femei, despre unele iubiri a și scris, pe altele  amintindu-le doar în treacăt, ca simple aventuri. Vera a avut înțelepciunea de a i le tolera pe toate și de a-l susține neconditionat. 
          Câte femei din zilele noastre sunt dispuse să facă aceasta? 
          Și, de ce a făcut ea aceasta? 
        Pentru că el, încearcă să răspundă Aurora Liiceanu, traversând cu ușurință granița dintre imaginație și real, trăia acele iubiri într-o lume doar a lui și a femeii de care se îndrăgostea, pe când Vera era puternic ancorată în realitate, dedicată, total, proiectului ei de viață – acela de a-și ajuta soțul să devină celebru –, convinsă că niciodată nimic nu‑i va despărți.
       Ea, atrage atenția Aurora Liiceanu într-un interviu,  „nu a renunţat la o viaţă plină de avantaje şi promisiuni pentru a se dedica dorinţei neţărmurite de a-l face pe Nabokov celebru. Compromisul ei nu era social, ci mai degrabă intim, era un proiect al ei într-un fel, un fel de a da sens propriei ei vieţi“. Iar derapajelor lui erotice ea le-a dat un sens: „bogata lui imaginaţie, dorinţele lui intime necontrolate total, masculinitatea care se dorea trăită“.
         În cazul lui Nabokov, concluzioneacă Aurora Liiceanu, „cred că iubirea a fost determinată de compatibilitatea dintre ei. Mai simplu spus, se potriveau foarte bine şi această potrivire excludea orice idee de separare, de despărţire. Ei îşi ajungeau unul altuia în ceva esenţial şi anume pasiunea scrisului. Acest lucru a dictat şi stilul lor de viaţă, crearea acelei enclave în care se simţeau bine şi care nu era permeabilă social. În ce priveşte relaţia lor bărbat-femeie, nu există aproape nimic ştiut, pentru că, din această perspectivă, relația lor era de o discreţie desăvârşită. Compatibilitatea lor se baza pe complementaritate. 
         El era o persoană cu o imaginaţie excesiv de bogată, care traversa cu uşurinţă graniţa între imaginar şi real – să nu uităm că el a spus că exilul este o realitate ireală – , imaginarul devenind real. Vera nu avea această înclinaţie, dar a avut abilitatea de a o vedea, astfel încât vulnerabilitatea acestei înclinaţii a lui Vladimir se potrivea, prin contrast, cu robusteţea, pragmatismul şi realismul Verei.  Fiecare avea nevoie de ceea ce nu avea: Vladimir, realismul, Vera, imaginarul. Cred că acest lucru a fost pactul intim devenit iubire între cei doi. Şi, astfel văzute lucrurile, cred că infidelităţile lui, ocheadele aruncate femeilor frumoase erau tolerate de Vera care nu vedea în acestea o ameninţare. Ea ştia foarte bine cum să conducă barca stabilităţii iar Vladimir ştia că fără Vera nu putea deveni un mare scriitor. A şi spus-o“.
          Tulburătoare poveste de iubire...
          Vă invit să citiți cartea...
          Nu veți regreta...