Mircea Vasilescu (n. 1960, la Ploiești) este un eseist, critic, istoric literar, jurnalist și traducător român, profesor la Facultatea de Litere, Universitatea din București, unde predă cursuri despre mass-media, politici culturale, marketing cultural, presă culturală. Dintre volumele publicate până acum amintim „Iubite cetitoriule...“: Lectură, public și comunicare în cultura română veche. Pitești: Editura Paralela 45, 2001; Mass - comédia. Situații și moravuri ale presei de tranziție. București: Editura Curtea Veche, 2001; Europa dumitale: Dus-întors între „noi“ și „ei“, Iași: Editura Polirom, 2007.
Cartea pe care v-o semnalăm astăzi este structurată în patru capitole: Banii pentru cultură. Între sărăcie, emoție și demagogie; Lectura. O temă strategică fără strategii; Patria, poneiul și „polonezul“. Cazul ICR; Câte culturi încap într-una singură? Din titlurile capitolelor observăm lesne că problematica abordată, având ca nucleu tema culturii, este vastă, autorul reușind să facă o radiografie a ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în România, sub acest orizont. „Fără dezvoltare culturală și fără educație, sărăcia va continua. (...) Ar trebui, într-o epocă în care se spune că societatea viitorului va miza foarte mult pe creativitate, să definim limpede importanța creativității pentru dezvoltarea economică și socială a țării. Ar trebui ca sistemul de educație să formeze oameni pregătiți nu doar pentru piața muncii, ci și pentru participarea culturală (oricum, deocamdată nu-i pregătește cum trebuie pentru nimic). Se discută de mulți ani despre toate acestea, au existat și propuneri concrete adresate parlamentului. Dar iubirea pentru cultură continuă să se manifeste mai degrabă discursiv și ornamental, fără consecințe concrete în susținerea ei efectivă. Nu e demagogie?“ (op. cit. pp. 86 – 87) „Principala problemă este că, de fapt, nu știm câți oameni citesc în România. (...) Nu există un studiu aprofundat despre lectură. (...) Cine crede că <din cauza> cărților lejere oamenii nu mai citesc <adevăratele cărți> se înșală. E o falsă problemă. Adevărata problemă mi se pare că este aceasta: pe piața noastră editorială, nici măcar astfel de cărți comerciale nu mai merg ca altădată. (...) Dacă oamenii nu mai citesc nimic (și mulți - nu știm precis câți - asta fac după ce au terminat școala), ajung în timp analfabeți funcțional: își mai <amintesc>, desigur, literele, dar nu mai sunt capabili să înțeleagă sensul unui text simplu. Așa încât e mai folositor, totuși, să citească ceva - fie și <lejerități> - decât nimic“. (op. cit. pp. 108 - 109) „Lectura este o deprindere, o practică culturală care se învață și se reproduce. Mediul familial și educația sunt determinante în formarea acestei deprinderi. (...) Așa cum arată motivațiile lecturii într-un studiu efectuat în România, mă tem că nu e mare lucru de făcut cu adulții maturi: nu dintre ei vor veni mai mulți cititori. Ar trebui concepute programe și politici culturale pentru a stimula lectura în rândul tinerilor și copiilor. La diverse niveluri (în școli, cu participarea unor ONG-uri și unor instituții publice), asta deja se întâmplă. Dar ar fi nevoie de proiecte la scară largă, pe termen mediu. (...) Îi învață școala pe copii că lectura, în ultimă instanță, e o plăcere? Mă tem că mai degrabă nu. (...) Așadar, de ce nu se citește mai mult în România? Pentru că din școală, iese un număr mic de cititori, căci cei mai mulți dintre absolvenți nu au impulsul de a citi ceva după aceea; pentru că accesul la cărți (prin librării și biblioteci) e destul de complicat pentru un număr mare de concetățeni (în special pentru cei ce locuiesc în mediul rural, plus alte bune procente de locuitori în orașele mici; în total, peste jumătate din pupulația țării); pentru că nu au existat politici publice de stimulare a lecturii de zeci de ani (...) În ciuda răspunsurilor <corecte> din sondaje, probabil că foarte mulți concetățeni de-ai noștri nu văd rostul cititului - nici în plan utilitar-practic, nici pentru a procura plăcere ori împlinire morală și emoțională“. (op. cit. pp. 138-139) „Dacă mi-am îngăduit formula <marea dezordine culturală> e pentru că ne lipsesc politicile publice în domeniul culturii, legislația e greoaie, iar instituțiile sunt, în general, ineficiente. Ceea ce arată deficitul de modernizare al societății românești. Patrioții iubitori de cultură ar trebui să înțeleagă că simpla retorică emoțională ne trimite îndărăt, înainte de modernitate. Cultura nu moare, cum se tot spune. Dar dacă vrem o societate dezvoltată ar trebui să creăm acele instituții care să dea culturii o viață mai bună, nu doar kitul de supraviețuire“. (op. cit. p. 255) Cele câteva citate alese din cartea pe care o recomandăm astăzi, nădăjduim să vă determine să o împrumutați de la bibliotecă, pentru că în paginile ei veți găsi informații și analize profunde, care nu pot fi epuizate în cele câteva zeci de rânduri de prezentare a volumului „Cultura română pe înțelesul patrioților“, scris de Mircea Vasilescu.
0 Comments
|
bibliotecaBiblioteca Judeţeană arhiva
June 2023
Autori
All
|