Cartea din bibliotecă
  • Cărţi digitizate
  • Pentru copii
  • Pentru tineri şi adulţi

SCRISORI CĂTRE FELICE

27/3/2023

0 Comments

 
de Franz Kafka 
Editura Pandora M, București, 2022
Picture
„Dragoste la prima vedere, Kafka-style.“ John Banville
„Pentru mine, cel mai bun mod de viață ar fi să stau încuiat, cu lucrurile necesare scrisului și cu o lampă, în ultima încăpere a unei hrube vaste. Mâncarea ce mi s-ar aduce ar fi depusă de fiecare dată la mare distanță de odaia mea, dincolo de ușa cea mai îndepărtată a hrubei. Drumul într-acolo ar fi singura mea plimbare și l-aș parcurge în halat, trecând pe sub toate bolțile hrubei. Apoi m-aș întoarce la masa mea, aș mânca încet și cu băgare de seamă și aș reîncepe numaidecât să scriu. Ce aș scrie atunci! Din ce profunzimi aș smulge rândurile mele! Fără efort! Căci maxima concentrare nu cunoaște efortul. Numai că poate n-aș face asta mult timp, iar la primul eșec, pesemne inevitabil tocmai într-o asemenea situație, aș izbucni într-un grandios acces de demență.
Ce zici, iubito? Să nu te ții departe de locuitorul hrubei! “
„Tribulațiile relației dintre el și Felice au căpătat, în cele din urmă, forma romanului Procesul.“ Elias Canetti
„Dra Felice Bauer. Pe 13 august, când am ajuns la Brod, ea ședea la masă, dar mie mi s-a părut c-ar fi o servitoare. Nici nu eram curios să aflu cine era și m-am obișnuit numaidecât cu ea. Fața osoasă, searbădă, își afișa inexpresivitatea cu franchețe. (...) Nasul aproape spart. Părul blond, cam rigid și lipsit de farmec. Bărbia puternică. În timp ce mă așezam, am privit-o pentru prima oară mai atent; după ce m-am așezat, aveam deja o opinie fermă.“ Franz Kafka, în Jurnal
„Un om complet asocial din cauza condițiilor de viață și a firii lui, cu o sănătate instabilă, momentan greu de apreciat, izolat de sprijinul oricărei comunități mai mari, din pricina iudaismului său ateu și nesionist (admir sionismul și mi-e greață de el), și zdruncinat necontenit de munca silnică de la birou, într-un mod cât se poate de chinuitor și în ce are el mai bun – un asemenea om se decide, e-adevărat, sub cea mai puternică presiune lăuntrică, să se însoare, așadar, să acționeze în cel mai social mod cu putință. Asta nu mi se pare puțin pentru un astfel de om.“ Franz Kafka (despre sine)
Franz Kafka s-a născut în 1883 la Praga, într-o familie evreiască. A urmat Gimnaziul Umanist German Naţional, apoi s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii Karl-Ferdinand, obținând doctoratul în 1906. A lucrat ca avocat la o companie de asigurări, scriind noaptea, în secret, povestiri pe care până la urmă le publică în 1913, la insistențele prietenului său, poetul Max Brod. În 1914 începe să scrie romanul Procesul şi povestirea Colonia penitenciară, iar un an mai târziu publică nuvela Metamorfoza. Kafka nu a terminat niciunul dintre cele trei romane – Procesul (1925), Castelul (1926) şi America (1927) – şi şi-a distrus mare parte din scrieri. Max Brod a adunat şi a publicat postum tot ce a lăsat Kafka după moartea lui prematură, pe 3 iunie 1924, ignorând instrucțiunile autorului, care dorea ca opera să-i fie arsă. În seria Anansi. Ego urmează să apară volumul Scrisori către Milena.
Sursa: www.carturesti.ro
Volumul se regăsește în colecțiile bibliotecii
0 Comments

    biblioteca

    Biblioteca Judeţeană
    ​"G. T. Kirileanu" Neamţ

    ©2019

    arhiva

    June 2023
    May 2023
    April 2023
    March 2023
    February 2023
    January 2023
    December 2022
    November 2022
    October 2022
    September 2022
    August 2022
    July 2022
    January 2021
    December 2020
    November 2020
    October 2020
    May 2020
    September 2019
    August 2019
    July 2019
    June 2019
    May 2019
    April 2019
    March 2019

    Autori

    All
    Aftene Felix
    Albert Camus
    Alexandru N.
    Andre Bazin
    Autor Colectiv
    Backman Frederik
    Bajani Andrea
    Banu George
    Barnes Julian
    Bergman Ingmar
    Boghiu Sofian
    Brant Pitre
    Brown Derren
    Brunea-Fox Filip
    Buber Martin
    Carnegie Dale
    Chaplin Charles
    Chassangre Kevin
    Clegg Brian
    Dâncu Vasile Sebastian
    Delumeau Jean
    Dewey John
    Doppelganger Alex
    Eagleton Terry
    Ehrman Bart D.
    Eminescu Mihai
    Episcop
    Fără Autor
    Francisc Papă
    Garcia Marquez Gabriel
    Gary Romain
    Geacăr Diana
    Grant Adam
    Hamsun Knut
    Harari Yuval Noah
    Heisenberg Werner
    Hobjilă Angelica
    Imamura Natsuko
    Ioan Petru Culianu
    Iorga Nicolae
    Jackson Jodie
    Kafka Franz
    Kelley Scott
    Knausgard Karl Ove
    Knight Phil
    Krakauer Jon
    Leahy Robert L.
    Levine Robert
    Lewis Clive Staples
    Lieberman Daniel E.
    Liiceanu Aurora
    Liiceanu Gabriel
    Livescu Cristian
    Lungu Dan
    Macarie Drăgoi
    Macfaralane Robert
    Manolescu Anca
    McEwan Ian
    Michell Tom
    Mihăilescu Vintilă
    Morland Paul
    Necula Constantin
    Nicolaie Ioana
    Nicolescu Basarab
    Noica-Wilson Alexandra
    Paraschivescu Radu
    Patapievici Horia-Roman
    Peck Morgan Scott
    Pernigotti Daniele
    Pleşu Andrei
    Rader Andrew
    Romila Adrian G.
    Rooney David
    Rowell Rainbow
    Samanci Ozge
    Shragai Naomi
    Simler Kevin
    Smith Betty
    Steinbeck John
    Steriman
    Stossel Scott
    Stricker Sarah
    Strukul Matteo
    Tegmark Max
    Teofan Zăvorâtul Sfântul
    Troyat Henri
    Tyson Neil Degrasse
    Vargas LLosa Mario
    Vasilescu Mircea
    Vian Boris
    Vodolazkin Evgheni
    Williamson Edwin
    Yalom Irvin D.

    RSS Feed

Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • Cărţi digitizate
  • Pentru copii
  • Pentru tineri şi adulţi