Învățături despre viața duhovnicească și rugăciunea lui Iisus

Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul
​București: Editura:Meteor Publising, 2018.

            Născut pe 10 ianuarie 1815 cu numele de Gheorghie Vasilievici Govorov,  tatăl fiind  preot, a studiat la  seminarul din Orlov și la   Academia Teologică din Kiev (1837-1842). Mergea adesea la peşterile Lavrei Pecerskaia din Kiev şi în timpul reculegerilor s-a contur hotărârea de a părăsi lumea, călugărindu-se înaintea absolvirii cursurilor. La absolvire a fost desemnat director al Şcolii Teologice Sofia din Kiev, mai târziu director al Seminarului Novgorod, profesor şi ajutor de inspector al Academiei Teologice din Petersburg, ajungând rector al Academiei Teologice şi inspector de religie pentru şcolile laice din capitală. Pe 9 mai 1859, a fost hirotonit episcop al Tambovului. Slujea la biserică, călătorea în eparhie, predica, restaura biserici... În anul 1866 a făcut cerere pentru a fi eliberat din funcţia de episcop, retragându-se în singurătate. A simţit chemarea de a se dărui scrisului duhovnicesc și a părăsit lumea pentru a fi numai cu Dumnezeu. Duminică, 2 iulie 1866 şi-a luat rămas bun de la turma sa, pășind pe drumul celor 28 de ani de viaţă solitară, plină de neîntrerupte nevoinţe. Începând din 1872 a întrerupt legăturile cu oamenii, excepţie făcând protopresbiterul şi duhovnicul său. Când cineva venea la el cu diverse probleme, spunea ceea ce era de trebuinţă şi se cufunda din nou în rugăciune. Mânca doar atât cât să nu-şi distrugă sănătatea, iar ce primea trimitea prin poştă săracilor, păstrând pentru sine doar banii pentru cărţi. Picta icoane şi era priceput la sculptura în lemn şi lăcătuşărie. Primea în fiecare zi între douăzeci şi patruzeci de scrisori, şi răspundea la toate. Cu o sensibilitate extraordinară pătrundea starea duhovnicească a expeditorului scrisorii şi răspundea cu căldură, cu limpezime şi în amănunt mărturisirii acelui suflet tulburat. Scrisorile lui, date tiparului după moartea sa, uimesc prin prospeţime, sensibilitate, simplitatea şi afectivitatea lor, prin profunzimea sentimentelor sale şi prin grija plină de căldură faţă de credincioşii cărora le scria. Vorbea din experienţă şi în mod sistematic, ca unul care parcursese el însuşi fiecare etapă a creşterii duhovniceşti spre care dorea să-i îndrume şi pe ceilalţi. La ora unu mânca – în zilele când nu era post – un ou şi un pahar cu lapte. La ora patru lua ceaiul, iar după aceea nu mai mânca nimic.
      Printre lucrările sale se găsesc Scrieri de teologie morală,  Scrisori despre viaţa duhovnicească,  Scrisori despre viaţa creştină,  Scrisori despre credinţă şi viaţă,  Ce este viaţa duhovnicească şi cum să te adaptezi la ea,  Calea spre mântuire,  Despre pocăinţă, Sfânta împărtăşanie şi îndreptarea vieţii,  Despre rugăciune şi cumpătare.
Cartea pe care v-o recomandăm acum adună scrisori ale Sfântului Ierarh Teofan Zăvorâtul, adresate schiegumenului Gherman (Gomzin) și schimonahului valaamit Agapie (Molodiașin). Scrisorile au o valoare de necontestat, în  ele regăsindu-se experiența duhovnicească a marilor asceți ai Ortodoxiei. Ferindu-ne de greșeli și de înțelegerea falsă a vieții duhovnicești, această experiență ne îndrumă pe calea cea strâmtă, dar adevărată, a mântuirii.