Doctorul Robert L. Leahy (n. 8 martie 1946) este absolvent al prestigioasei universități Yale, unde și-a susținut și doctoratul, director al Institutului American pentru Terapie Cognitivă și profesor de psihologie clinică și psihiatrie la Facultatea de Medicină Weill-Cornell din New York. A scris 27 cărți, traduse în 14 limbi, cele mai multe dintre ele referindu-se la tratamentele în cazul depresiei, tulburărilor de anxietate, tulburării bipolare, terapiei cognitive și a susținut prelegeri în întreaga lume despre terapia cognitivă, depresie, anxietate și alte tulburări psihice. Secretul este, afirmă reputatul doctor, „ca tu să-ți devii, de fapt, propriul terapeut, propriul <îndrumător>, astfel încât să nu mai ai nevoie de încurajări din partea altor persoane pentru a găsi îndrumare. Scopul final este de a-ți recăpăta controlul asupra propriei vieți“.
S-a afirmat că depresia este boala secolului XXI, statisticile arătând că peste 125.000.000 de oameni din întreaga lume suferă de această afecțiune și că, în ultimii 20 de ani, consumul de medicamente antidepresive a crescut cu peste 40 %. Iată de ce am considerat nimerit să vă semnalăm o astfel de carte. „Cercetătorii de la Universitatea Yale au descoperit că antidepresivele stimulează factorii de creștere neuronali prin generarea de noi celule nervoase. Acesta este motivul pentru care tratamentele medicamentoase antidepresive au nevoie de timp pentru a deveni eficiente: ele generează celule noi! Biologia depresiei este mult mai complexă - și mai fascinantă – decât s-a crezut inițial“. (op. cit. p. 23) „Pacienții nu vin în căutare de teorii despre depresie sau prelegeri de psihologie. Ei vin și întreabă: <Ce pot să fac în ajutorul meu?>. Iată de ce am organizat această carte în fucție de problemele specifice. (...) Fiecare capitol începe cu un exemplu al unei persoane care se confruntă cu un anumit aspect al depresiei. Acesta e modul în care îmi vorbesc pacienții și vreau să beneficiezi de experiența lor. Nu trebuie să ai toate simptomele depresiei pentru a beneficia de această carte. De fapt, consideră-te norocos dacă nu le ai“. (op. cit. p. 30). „Cercetătorii au descoperit că modificările în gândirea negativă preced îmbunătățirea stării de bine – prin urmare, schimbarea modului tău de a gândi schimbă modul în care te simți. Pe parcursul acestei cărți vei afla o mulțime de tehnici pentru a-ți modifica gândirea negativă“. (op. cit. p. 60) „Mi-ar plăcea să spun că, odată ce depresia a trecut și te simți mai bine, vei rămâne astfel pentru totdeauna. S-ar putea să fie astfel – dar s-ar putea să nu fie. Ne dăm seama acum că, pentru mulți oameni, depresia este o vulnerabilitate pe tot parcursul vieții. Unii oameni sunt, pur și simplu, mai predispuși la recidive. Alții s-ar putea să nu aibă niciodată o recădere. Dar dacă se întâmplă, numărul mediu de episoade este de șapte – deci, dacă ai avut un episod de depresie, există probabilitatea de a mai avea și altele. A fi pregătit pentru a preveni acest lucru este o parte importantă a păstrării unei stări bune de sănătate “.(op. cit. p. 311) „În această carte ți-au fost prezentate multe dintre instrumentele necesare pentru a reveni la normal după o depresie. În momentul cel mai greu, din miezul cel mai întunecat al nopții, există speranță. Există o cale de ieșire, o ușă pe care intri, un moment când întunericul nopții ia sfârșit. Ceva se poate trezi în tine pe măsură ce norii depresiei se ridică. Ai dormit, iar acum te-ai trezit dintr-un coșmar. Răsare soarele“. (op. cit. p. 335) O carte precum cea scrisă de doctorul Robert L. Leahy nu poate fi rezumată în câteva citate, dar citatele îți pot trezi interesul pentru lectura cărții, în cazul în care simți că ființa ta este umbrită de o depresie sau că o persoană apropiată ție trece printr-un astfel de episod și vrei să o înțelegi mai bine și să o ajuți. Însă, așa cum se precizează într-un pasaj ce precede cartea, „intenția autorului este numai de a oferi informații cu caracter general, în scopul de a te ajuta în demersul tău de căutare a bunăstării emoționale și spirituale“, iar în cazul în care ai o suferință psihică, dincolo de lectura cărții, trebuie să te adresezi unui medic, pentru a primi tratamentul adecvat și, dacă acest lucru este posibil, unui bun specialist în terapie cognitiv- comportamentală.
0 Comments
Edwin Williamson este profesor de liteartură spaniolă în cadrul Universității Oxford și al Exeter College, fiind unul dintre cei mai renumiți specialiști în Cervantes. Timp de nouă ani, el s-a dedicat scrierii biografiei lui Borges, marele scriitor argentinian care a trăit între anii 1899 și 1986. Cariera lui Borges, afirmă Williamson, „a fost o continuă căutare a ceea ce înseamnă a fi Borges și tocmai această căutare a unui destin este justificarea încercării mele de a scrie biografia unui autor atât de enigmatic“. Cheia acestei căutări s-a dovedit a fi cronologia, astfel încât volumul de peste 700 de pagini este împărțit în cinci părți: Partea I: Spada și pumnalul (1899 – 1921), Partea a II-a: Un poet îndrăgostit (1921 – 1934), Partea a III-a: Un anotimp în Infern (1934 – 1944), Partea a IV-a: Despre Infern și Paradis (1944 – 1969), Partea a V-a: Dragostea regăsită (1969 – 1986). Cartea, apărută în anul 2004, a fost tradusă deja în șapte limbi, fiind prima biografie care cuprinde întreaga durată a vieții și creației lui Jorge Luis Borges. Romancier, poet și eseist argentinian, el este unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX. În anul 1937 vederea a început să-i slăbească, iar aproape de vârsta de 60 de ani a rămas complet orb, afecţiune provocată de un defect congenital, care afectase mai multe generaţii ale familiei sale. „Îmi imaginez Paradisul ca pe un fel de bibliotecă“ este una din cele mai cunoscute afirmații ale sale. Celebritatea a cunoscut-o târziu, după vârsta de 60 de ani, odată cu primirea Premiului Internațional al Editorilor (1961), în doar câțiva ani el fiind proclamat drept unul din marii scriitori al secolului XX și cel mai influent scriitor de limbă spaniolă din timpurile moderne, exercitând o influență decisivă asupra literaturii latinoamericane, dar și asupra unei noi generații de scriitori din Marea Britanie, Statele Unite, Italia și Franța.
În jurul vârstei de 25 de ani, Borges a avut o experiență care l-a adus în pragul sinuciderii și aproape că l-a distrus ca scriitor, l-a făcut să renunțe la poezie și să descopere tipul de scriere care-i va aduce, în cele din urmă, celebritatea. Deși Borges nu a vorbit niciodată despre această experiență, biograful său a descoperit că ea a constat în respingerea de către Norah Lange, de care era îndrăgostit. „Într-una dintre cele mai cunoscute povestiri ale lui Borges, <Grădina potecilor ce se bifurcă>, un personaj îl întreabă pe altul: <Într-o ghicitoare a cărei temă este șahul, care este unicul cuvânt interzis?> Răspunsul este: <Cuvântul șah>. La fel, singurul subiect care nu a fost niciodată abordat pe față de Borges i-a bântuit opera vârstei mijlocii și practic a fost încriptat în semne, simboluri și motive în toate textele lui. De-abia atunci când a găsit dragostea a scăpat de fantomele trecutului, ajungând să cunoască seninătatea și chiar fericirea care i-au caracterizat ultimele două decenii din viață“. (op. cit. p. 12) Trăind o căsnicie nefericită, care a durat doar trei ani (1967 - 1970), seninătatea și fericirea și-a găsit-o alături de tânăra María Kodama (născută în anul 1937). A întâlnit-o pe când era studentă, din anul 1975 ea devenind secretarul lui literar (îl ajuta să scrie pe măsură ce el își pierduse vederea); Borges s-a căsătorit cu ea în anul 1986, cu două luni înainte de a muri. María Kodama a devenit astfel legatara lui absolută, cea care se ocupă de posteritatea operei lui. În cei douăzeci de ani cât a durat iubirea lui pentru tânăra femeie, creativitatea lui Borges a atins cote nebănuite. María Kodama, afirma el, „este persoana cea mai fără de cusur, din punct de vedere etic și moral, pe care am întâlnit-o în viața mea. Alături de ea am descoperit, în sfârșit, fericirea“. (op. cit. p. 713). Înainte de a o cunoaște, ajunsese să afirme: „Am comis cel mai grav dintre păcatele pe care le poate comite un om: n-am fost fericit“. Borges, afirmă autorul biografiei „a fost un om sfâșiat de conflicte interioare, un om care nu s-a ținut departe de marile controverse ale timpului ci, dimpotrivă, a trăit istoria din plin. În acest sens, faptul că a fost argentinian a contat enorm. Potrivit lui Borges, Argentina a luat ființă ca o dovadă de credință în posibilitatea inventării unei națiuni și întreaga lui viață scriitorul a rămas prizonierul unui vis, acela de a edifica patria. Dar, chiar dacă s-a născut la apogeul vârstei de aur a Argentinei, când țara se număra printre cele mai prospere din lume, scriitorul s-a văzut nevoit să asiste la prăbușirea ei în violență și haos. Temerile lui Borges, legate de destinul națiunii, s-au intersectat cu căutarea propriului destin“. (op. cit. p 13) Într-un interviu acordat la sfârșitul anului 1985, „Borges manifesta același scepticism față de existența lui Dumnezeu, citând o expresie a lui Bernard Shaw – <Dumnezeu este în curs de fabricare>, dând de înțeles că tot ce respinge intelectual ar putea deveni accesibil prin alte mijloace. Îndoiala, în opinia lui Borges, era <darul cel mai prețios>. Și totuși, nu era un gânditor; niciodată nu <ajunsese undeva>, era doar un <om de litere>, un <țesător de vise>. (...) Borges nu putea ajunge să creadă în Dumnezeu, dar, întrucât <Dumnezeu era în curs de fabricare>, putea ajunge la Dumnezeu sau la ce voia el de la Dumnezeu, prin <actul magic> al visării“. (op. cit. pp. 697-698) Și pentru că este vorba de un mare autor, ne-am gândit că ar fi nimerit să vă semnalăm câteva cărți scrise de el, pe care le puteți găsi la Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“, lectura acestora însemnând al doilea pas, după ce ați citit volumul despre viața lui: Moartea și busola. București: Editura Univers. 1972, Cărțile și noaptea. București: Editura Paideia, 2008, Poezii. Iași: Editura Polirom 2017, Tangoul: patru conferințe. Iași, Editura Polirom, 2018, Proza completă (vol. I și II). Iași: Editura Polirom, 2015, Opere (vol. I, II, III). București: Editura Univers, 1999, 2000. Dale Carnagie (1888 - 1955) a fost un celebru autor american, inițiatorul a ceea ce este cunoscut astăzi sub numele de „mișcarea potențialului uman“. Cursurile și scrierile sale au ajutat oamenii de pretutindeni să devină încrezători în propriile puteri, sociabili și influenți. Cea mai cunoscută carte a sa, publicată în anul 1936, „Secretele succesului. Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influenți“, a fost tradusă în 36 de limbi și vândută în peste 20 de milioane de exemplare. Un alt volum, scris în anul 1948, care s-a bucurat de un succes imens, fiind tradus în 27 de limbi și vândut în milioane de exemplare, poartă titlul „Lasă grijile, începe să trăiești“.
Cartea pe care v-o prezentăm astăzi are drept scop familiarizarea cititorilor cu doctrinele lui Dale Carnegie. Ea se bazează pe scrierile acestuia și spre a se putea ajuta și cititorul din secolul XXI, ne atrage atenția editorul, „materialul a fost îmbunătățit cu exemple și studii de caz din prezent“. Volumul este structurat în nouă capitole care, prin titluri, sugerează foarte bine conținutul cărții: 1. Pericolele grijilor 2. Rupe lanțul îngrijorărilor 3. Grijile legate de locul de muncă 4. Dezvoltă o atitudine pozitivă 5. Cum să învingi frica 6. Gestionarea stresului 7. Eliminarea epuizării 8. Reducerea presiunii timpului 9. Cum să faci față schimbărilor. În capitolul al doilea există un paragraf intitulat Rugăciuni și meditații. „Oamenii care au o credință puternică în Dumnezeu găsesc în rugăciuni un antidot eficient pentru griji. Credința este un mod de gândire. Este credința în Puterea Creatoare, singura putere care răspunde atunci când este invocată. (...) E o vorbă veche care spune că Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri. Atunci când credința noastră este profundă, devenim propriii noștri salvatori. Ne răspundem propriei rugăciuni. Imprimăm în mintea noastră lucruri care se exprimă apoi în forme, funcții, experiențe și evenimente. Ceea ce credem în adâncul inimii este ceea ce ajunge să se manifeste în experiența noastră. Dacă credem în eșec, chiar dacă muncim din greu, vom cunoaște eșecul. Putem să fim persoane bune. Putem să fim buni cu cei săraci, să facem donații spitalelor, să oferim bani organizațiilor de caritate și să îi ajutăm pe ceilalți, dar ceea ce contează cu adevărat este ceea ce credem în inimile noastre, nu ceea ce afirmăm în teorie. (...) Nimic altceva nu ne va oferi pace, fericire și succes în afară de triumful principiilor în mintea noastră. Nu vorbim despre crezuri, dogme sau orice altceva de acest gen. Există oameni care poate nu se identifică cu o religie anume sau cu un crez, dar care cred într-un spirit ce îi călăuzește și îi poate ajuta să-și depășească grijile și temerile. Chiar dacă nu suntem adepții unei anumite religii, putem fi inspirați de acel spirit infinit, de acea prezență și de acea putere din interiorul nostru, în loc să ne gândim la toate imperfecțiunile din lume. (...) Chiar dacă nu suntem religioși prin natura noastră sau prin educație, chiar dacă suntem absolut sceptici, rugăciunea ne poate ajuta. Rugăciunea ne ajută să punem în cuvinte ceea ce ne supără. (...) Rugăciunea ne oferă ocazia să simțim că ne împărtășim poverile, că nu suntem singuri. (...) Destăinuirea problemelor noastre în cadrul rugăciunii poate fi primul pas pentru a începe procesul de vindecare. Atunci când nu putem spune nimănui ce ne supără, putem să ne destăinuim lui Dumnezeu. Rugăciunea este o forță care pune în mișcare un principiu activ al acțiunii. Este un prim pas spre acțiune. Rugăciunea este considerată a fi cea mai puternică formă de energie pe care o putem genera. Ține minte acest lucru atunci când te simți copleșit de griji“. (op. cit. pp. 38 - 41) Am ales acest citat destul de lung tocmai pentru a vă trezi interesul pentru carte. La moartea autorului, pe 1 noiembrie 1955, necrologul dintr-un ziar important din Washington rezuma astfel contribuția sa la dezvoltarea societății: „Dale Carnegie nu a rezolvat nici unul dintre misterele profunde ale universului. Dar, poate, mai mult decât oricine altcineva din generația sa, i-a ajutat pe oameni să învețe să trăiască împreună – ceea ce, uneori, pare a fi cea mai mare nevoie a tuturor“. Evgheni Vodolazkin (n. 1964) este un scriitor ce se înscrie în descendența marii literaturi ruse; el a oferit literaturii universale o bijuterie scriitoricească, romanul “Laur”, apărut în anul 2013 și tradus până acum în peste 20 de limbi, între care și româna (în anul 2014).
Romanul lui Evgheni Vodolazkin se înscrie în categoria cărților care oferă mai multe opțiuni de lectură și lasă deschise cărările interpretării pentru orice tip de cititor, pentru orice tip de citire și pentru oricare timp al citirii, datorită feluritelor personaje care populează romanul. În primul rând poate fi un vademecum terapeutic, prin numeroasele trimiteri la proprietățile vindecătoare ale plantelor, pe care personajul Hristofor le folosea pentru îndeplinirea chemării sale în a-și tămădui semenii. “Veneau cei chinuiți de tuse. Le dădea grâu măcinat și făină de orz, pe care le amesteca cu miere. Uneori le dădea alac fiert, fiindcă alacul scoate umezeala din plămâni”. Este un roman despre timp, ca dimensiune ce are valențe diferite în funcție de oameni și de destinul lor. Modul de raportare la timp se modifică în decursul existenței, iar existența, la rândul ei, poate modifica timpul. „Începând din iarna aceea, Laur a pierdut socoteala timpului care mergea înainte. Acum simțea doar un timp circular, închis în el - timpul zilei, săptămânii și anului. Știa toate duminicile din an, dar socoteala anilor o pierduse fără speranță. […] Evenimentele din memoria sa nu mai erau legate de timp. Ele curgeau liniștit prin viața lui, rânduindu-se într-o ordine specială, care nu avea legătură cu timpul”. Poate fi interpretat și ca un elogiu adus simplității, de vreme ce sunt descrise scene în care viața se desfășoară în coordonate materiale extrem de simple, dar care, prin contrast, abundă în trăiri intense. “Arseni se bucură la gândul că, ducându-se acasă, vor încinge cuptorul și vor simți desfătarea fără seamăn a toamnei. De încălzit se încălzeau ca toți cei din jur, la negru, adică cu tot fumul înăuntru. După aceea, pereții izbei erau calzi. Bârnele groase păstrau mult căldura. Și mai mult o ținea cuptorul de pământ. […] Fumul se ridica sub tavanul înalt și ieșea gânditor prin burlanul de deasupra ușii. Fumul i se părea lui Arseni o ființă vie”. Istoria este o componentă importantă a romanului fără să-l transforme însă în roman istoric. Pur și simplu personajele sunt plasate pe o frescă a unui timp ce poate fi încadrat cronologic (1440-1492). Asta nu face însă din „Laur” un roman istoric, după cum ține să precizeze însuși autorul, în subtitlu. Poate tocmai pentru a sustrage cartea din această categorie, autorul presară, aparent neinspirat, cuvinte ori scene ce țin de contemporaneitate și care sunt în disonanță evidentă cu atmosfera generală a cărții. “Pe sub zăpadă se zărea toată neîngrijirea pădurii - frunze de anul trecut, zdrențe care își pierduseră culoarea și sticle de plastic pălite.” Nu în ultimul rând, este un roman despre inițiere. “În ziua de Paște a anului 7000, Ambrozie i-a spus starețului Inokenti: - Caut, părinte, însingurare. - Știu, a răspuns starețul Inokenti. Este un timp pentru comunicare, și este un timp pentru însingurare. - Am cunoscut mult timp lumea și am adunat în mine atâtea, încât de-acum o pot cunoaște înlăuntrul meu”. Ar fi multe de spus despre romanul lui Evgheni Vodolazkin, dar cum rubrica noastră doar recomandă cartea săptămânii, fără să-și propună a face o cronică a ei, vă invităm să împrumutați cartea de la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“, spre a o cunoaște cu adevărat și a descoperi în ea multe pagini care vă vor bucura mintea și inima. |
bibliotecaBiblioteca Judeţeană arhiva
June 2023
Autori
All
|