Două eseuri despre Paradis și o încheiere

Patapievici, Horia – Roman 
​București: Editura Humanitas, 2018

        Pe 18 martie 2019, Horia-Roman Patapievici a împlinit 62 de ani, prilej cu care profesorul și criticul literar Cristian Crăciun l-a numit „cel mai strălucit intelectual român al începutului de mileniu“. 
       Juriul celei de-a treia ediții a Premiilor Scriitorul lunii / Scriitorul anului, alcătuit din Gabriel Chifu (președinte), Mircea Mihăieș, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Ion Simuț, Răzvan Voncu, a ales, prin vot, Scriitorul lunii octombrie 2018 pe  Horia-Roman Patapievici, „pentru contribuția la promovarea culturii române în lume, pentru publicațiile în domeniul istoriei, culturii și literaturii, publicate în țară și în străinătate, ilustrate și de recentul volum, <Două eseuri despre paradis și o încheiere> (Editura Humanitas, 2018)“. La „Gala Scriitorilor Anului“ desfășurată la Iași, la sfârșitul anului 2018, Horia-Roman Patapievici, scriitor, fizician, filosof și eseist, a fost desemnat scriitorul anului 2018. 
      Credem, de aceea, că merită să ne oprim asupra cărții care a făcut parte din motivația acordării premiului, în competiție aflându-se nume importante ale literaturii române, dintre care aș aminti pe Alex Ștefănescu, Liviu Ioan Stoiciu, Nicolae Prelipceanu, Dan Stanca, Horia Gârbea și  Sorin Lavric.
      „Deși toată viața m-am îndeletnicit cu încercarea de a înțelege lucrurile, și am căutat în toate, în mult mai mare măsură decât plăcerea mea, luciditatea fără rest, a mea și a culturii, foarte târziu am înțeles, declară Patapievici, că tema vieții mele a fost dintotdeauna paradisul. (...) L-am căutat, fără să știu că îl caut, în toate formele de frumos la care, de-a lungul vieții, mintea și inima m-au făcut sensibil. (op. cit. p. 12)
       Referindu-se la poemul epic modern, după ce face o incursiune în scrierile vechi dedicate paradisului, pe primul loc aflându-se creația lui Dante, Patapievici afirmă că „la rădăcina poemului epic modern este imposibilitatea de a mai atinge paradisul. Această imposibilitate e structurală, ține de originea de la care s-a plecat. Este, am putea spune, o cauză finală a modernității“. (op. cit. p. 61)
      „Teza mea este că nu se poate închega nimic întreg, și nici nu se poate împlini, fără principiul paradisului. (...) Ceea ce se pierde fără principiul paradisului, este capacitatea muritorilor de a percepe sensorial materia lumii ca cer și pământ nu al lumii, ci al paradisului. Pământul și cerul încetează să mai fie lume, lumea nu mai este paradis, existența nu mai este extaz – când muritorii nu mai fac pereche cu divinii“. (op. cit. pp. 79-80).
     Cartea lui Horia-Roman Patapievici are o încheiere care poartă titlul „Ochii de carne ai iubirii“. „Numai cine cunoaște spiritualul prin plenitudinea cărnii are acces la misterul orbitor al iubirii. – Iubirea, martorul cel mai decisiv al Întrupării și singurul instrument de cunoaștere rămas, prin grația lui Hristos, nedescentrat de Cădere. Calitatea de a fi iubit cu intensitate și de a fi fost iubită la rândul ei conferă Mariei Magdalena privilegiul rar de a auzi cu urechile trupului corurile celeste. (...) Aici stă tot miezul, îmi vine să spun: altminteri Hristos s-ar și ne-ar fi scutit de gravitățile stânjenitoare ale trupului“. (op. cit. p. 96)
       Numărul 50 al revistei România literară, din 23 noiembrie 2018,  a dedicat acestei cărți aparținând scriitorului anului 2018 un grupaj de patru cronici, semnate de Sorin Lavric, Mircea Mihăieș, Angelo Mitchievici, și Răzvan Voncu, urmate de o schiță de portret semnată de Vasile Spiridon.
        Volumul pe care îl recomandăm astăzi nu este unul ușor de citit, datorită complexității cu care sunt expuse ideile ce își iau în sprijin o rețea densă și ramificată de surse dintre cele mai felurite, dar, așa, cum afirma Răzvan Voncu în cronica sa, cartea lui Horia-Roman Patapievici ne poate ajuta „să vedem aievea cât de mult ne-am îndepărtat noi, cei de acum, de rădăcinile culturii europene și de tulpina literaturii mari“.