​Niall Ferguson (coord.), John Adamson, J.C.D. Clark,... ; 
Editura Polirom, Iași, 2022
Ce s-ar fi întâmplat dacă Germania ar fi ieșit învingătoare în al Doilea Război Mondial sau dacă Rusia ar fi câștigat Războiul Rece? Niall Ferguson și colaboratorii săi, prestigioși profesori de istorie de la Oxford, Cambridge sau Harvard, ne arată care ar fi fost cursul istoriei dacă anumite evenimente s-ar fi desfășurat altfel decât știm. Pentru aceasta, ne propun nouă călătorii fascinante în „timpul imaginar”, corespunzătoare unor momente cruciale din istoria modernă și contemporană. La capătul călătoriilor, descoperim câteva tablouri foarte convingătoare ale unor posibile lumi – de la Anglia ocupată de naziști, până la Kennedy care trăiește suficient ca să-și ducă la bun sfârșit mandatul sau o Europă unde comunismul nu a dispărut. Și mai important, poate, înțelegem de ce istoria a avut evoluția pe care o cunoaștem, iar lumea noastră arată astfel în prezent.
„Surprinzătoare pentru cititorul obișnuit și un admirabil tur de forță pentru cunoscători... O carte splendidă... lucidă, incitantă și ușor de citit.” (Literary Review)
„Ferguson construiește un întreg scenariu pornind de la înfrângerea de către Carol I a partizanilor scoțieni ai Covenantului, trecând prin trei revoluții care nu au mai avut loc și culminând cu colapsul Occidentului, stăpânit de un imperiu anglo-american.” (The Sunday Times)
„Cel mai comentat autor britanic al generației sale.” (The New York Times)
„Implicațiile [acestei cărți] merită să fie chibzuite de fiecare istoric… O echipă talentată și creativă de istorici, care înfruntă cu vervă contrafactuală momentele de cotitură ale secolului XX.” (The Daily Telegraph)
Sursa: www.polirom.ro
Volumul se regăsește în colecția bibliotecii:

m Gabriel Liiceanu este editorul şi unul dintre autorii lucrării colective Epistolar, care reunește scrisorile generate de voci intelectuale de mare forță (Constantin Noica, Emil Cioran, Andrei Pleşu, Radu Bogdan, Alexandru Paleologu, Thomas Kleininger, Ştefan Augustin Doinaş, Sorin Vieru, Andrei Pipidi, Mariana Şora, Marin Tarangul, Petru Creţia, Ion Ianoşi, Sorin Vieru)  pe marginea cărții sale Jurnalul de la Păltiniș. Într-o anexă, alături de corespondenţa dintre Constantin Noica şi Alexandru Paleologu sunt reproduse trei articole din presa literară de dinainte de 1989: Eugen Simion, Îndârjirile filosofului (România literară, octombrie 1983); N. Steinhardt, Catarii de la Păltiniş (Familia, decembrie 1983); Andrei Pleşu, Între filozofie şi înţelepciune. Însemnări despre Constantin Noica (Ateneu, mai 1985). 

Epistolarul are un Epilog scris de Constantin Noica:
       „Ce mi se pare cuceritor în Epistolarul prilejuit de Jurnal este cearta pe care a iscat-o. Ea este adevărul spiritului, aşa cum este cel al istoriei care, până deunezi, n-a fost decât istoria războaielor (...) În Epistolar toţi se spintecă unii pe alţii (îndurare, pentru cel care a stârnit prea frumosul măcel, căci a căzut şi el spintecat), dar în acelaşi timp toţi supravieţuiesc, ca în mitologiile nordice. Să fie aici un model germanic la modul caragialesc? Nu ştiu. Tot ce ştiu este că la Păltiniş nu există paltini şi că la umbra paltinilor nevăzuţi s-a întâmplat mai nimic. Ca în Epistolar?
        Dar am aflat, de la Kant, că nimicul este de patru feluri: nimic negativ, nimic privativ, nimic al imaginarului şi nimic al inteligibilului. Într-o lume în care coexistă perfect cele patru feluri de nimic, îmi închipui că măcar Epistolarul acesta ar putea supravieţui, ca adevăr al nimicului inteligibil în ceartă cu el însuşi.
                                                                                                                                   Constantin Noica
Păltiniş, ianuarie 1986“

Aşa cum am  amintit, în Anexă sunt reproduse şi două texte semnate de Nicolae Steinhardt, respectiv Andrei Pleşu.

Nicolae Steinhardt / Catarii de la Păltiniș

      „Filosofia e pentru ei toţi singura preocupare vrednică a reţine cugetul şi veghea omului, iarăşi şi iarăşi: ea, delecta, suverana. (...) Restul nu-i decât deşertăciune, băcănie, irosire a vremii, carenţă a spiritului. 
       Şi se ajunge astfel la o nevoită dar reală trufie: numai filosofii sunt sarea pământului (precum gândeau şi Platon şi Voltaire), numai îndeletnicirea lor justifică însăşi existenţa acestei planete şi apariţia la suprafaţa ei a speciei cuvântătoare şi cogitante. Ceilalţi? Oameni de ispravă, eventual, mai ştii, totodată neexistenţi, nuli, ne nici un folos: vieşi pierdute, iluzii spulberate, suflete moarte. Seniorii catari  - puri, perfecţi – recurgeau la termeni ai precişi, mai nefăţarnici: massa damnata. (...)
      Aşa-i la Păltiniş, la 1600 de metri altitudine, întocmai ca pe vârfurile  crestelor unde se înălţau castelele nobililor catari convinşi că doar ei – ştiutorii, curăţiţii – deţin cheia tainelor şi nu-s orbi şi prisoselnici. (...)
          Numai la Păltiniş, ne spune Liiceanu – există mântuire. (...)
         Dar poate că nici toţi cei care, solidari cu Noica, au luat cândva drumuri cu o altă destinaţie n-au săvârşit rele şi s-au ales cu o experienţă ontologică de tărie egală celei dobândite prin lectura din scoarţă în scoarţă a ediţiei Cassirer. Filosofia devenirii întru fiinţă ei au parcurs-o existenţial, într-un od în care nici un tratat nu-l poate concura ori suplea oricât de adânc şi complet ar fi.(...)
          Să fie aşadar bucuroşi cei în cauză de binele pe care-l fac, de inunatele cunoştinţe pe care le-au deprins, dar să nu le fie străină nici smerenia şi nici compasiunea pentru mai puşini dăruiţii decât ei, pentru cei care-şi petrec găunoasa lor existenţă întru superficialitate, eseistică, literatură şi alte diverse forme de amăgire“.
(Revista Familia, decembrie 1983) 

​ Bucureşti: Editura Humanitas, 2017

        ​Cartea propusă de Editura Humanitas are la bază Simpozionul Minte Ştiinţă desfăşurat la Harvard, în luna martie a anului 1991, simpozion care a reunit experţi din domeniile medicinei, psihiatriei, psihobiologiei, neorobiologiei, educaţiei, religiei comparate şi budismului indo-tibetan, invitatul de onoare fiind Sanctitatea Sa Dalai Lama, laureat al Premiului Nobel pentru pace. Simpozionul a celebrat un deceniu de cercetări comune întreprinse de comunitatea budistă tibetană şi Harvard Medical School. 
       „Cred că scopul ultim al tuturor fiinţelor umane, afirmă Dalai Lama,  este  dobândirea fericirii şi a unui sens al împlinirii. Oamenii de ştiinţă studiază în special materia, dar nu pot ignora mintea omenească sau conştiinţa. Practicanţii spirituali sunt preocupaţi în primul rând de dezvoltarea minţii, dar nu-şi pot ignora cu desăvârşire nevoile fizice. Iată de ce am insistat întotdeauna asupra importanţei de a împleti abordarea mintală cu cea materială în atingerea fericirii de către umanitate”. 
       Dialogul dintre psihologiile budismului şi cele ale Occidentului, se arată în concluziile cărţii, reprezintă întâlnirea unor paradigme diferite, fiecare cu propria unitate de măsură a experienţei umane, iar în urma unei asemenea întâlniri intelectuale se poate naşte o sinteză nouă, existând şi şansa ca fiecare system să-l îmbogăţească pe celălalt. 
       La un moment dat, Dalai Lama a spus: “Dacă ştiinţa modernă a dovedit că vreo credinţă budistă este greşită înseamnă că budismul trebuie să se schimbe, la rândul meu nutresc speranţa ca, în această întâlnire a căilor, psihologia modernă să fie la fel de flexibilă”. 
Cartea este structurată în două părţi, prima -  “Budism, Neuroştiinţă şi Ştiinţele Medicale” - , conţinând prezentarea conceptului budist al minţii, dialoguri şi o prezentare a interacţiunilor minte/trup incluzând studiile tibetane, iar a doua parte – “Budism, Psihologie şi Ştiinţele Cognitive” -, conţinând un studiu referitor la psihologia tibetană, prezentarea modelelor tibetane şi vestice de sănătate mintală, dar şi a perspectivei occidentale despre cunoaştere. 
       Alături de Dalai Lama, la simpozion au participat: Herbert Benson, doctor în medicină, un pionier în domeniul medicinei comportamentale, Robert A.F. Thurman, doctor, profesor de studii budiste indo-tibetane la Universitatea Columbia, Howard E. Gardner, dosctor, psiholog-cercetător care investighează capacităţile umane cognitive, Daniel Goleman, doctor, psiholog şi ziarist de renume, moderatorii întâlnirilor fiind David M. Bear, doctor în medicină, profesor de psihiatrie la Boston, Diana L. Eck, doctor, profesor de religie comparată şi de studii indiene la Universitatea Harvard, Thupten Jinpa, principalul traducător al lui Dalai Lama, preşedinte al Mind and Life Institute, Steven W. Matthisse, doctor, profesor asociat de psihobiologie la Harvard, David D. Potter, doctor, profesor de neurobiologie la Harvard, Joseph J. Schildkraut, doctor în medicină, profesor de psihiatrie la Harvard şi Carl E. Schwartz, doctor în medicină, instructor în psihiatrie la Harvard Medical School. 
       În prefaţa cărţii, doctorul în medicină Herbert Benson aminteşte despre colaborarea cu comunitatea budistă tibetană, începută în anul 1979, când Dalai Lama a vizitat pentru prima dată Universitatea Harvard. Atunci, aici se efectuau experimente de laborator referitoare la efectele fiziologice ale tehnicilor meditative simple, iar cercetătorii au cerut permisiunea de a studia câteva dintre tehnicile meditative avansate ale budismului tibetan. Prin intermediul investigaţiilor fundamentate ştiinţific, efectuate timp de zece ani,  s-a stabilit că tehnicile meditative avansate conduc la capacităţi umane minte-trup profunde, necunoscute până atunci, rezultatele studiilor fiind incluse în volumul amintit. 
       Cartea propusă de Editura Humanitas deschide astfel cititorului român un orizont nou de cunoaştere, care-l poate ajuta, într-o lume globalizată, să se înţeleagă mai bine pe sine însuşi, dar şi să înţeleagă procesul complex de întrepătrundere a modului Occidental şi a celui Oriental de a privi lumea şi omul. 

       Volumul propus de Editura Doxologia, al treilea din Colecţia “Duhovnicul” (primele două fiind “Viaţa Părintelui Cleopa” şi “Părintele Paisie Duhovnicul”, cărţi semnate de Arhim. Ioanichie Bălan),  reuneşte mărturiile participanţilor la cea de-a treia ediţie a Simpozionului Internaţional “Întâlnirea cu Duhovnicul”, desfăşurat la Iaşi şi la Mănăstirea Neamţ, în perioada 12-14 noiembrie 2015. 
    Conferenţiari invitaţi din Grecia (Arhimandriţii Theoklitos Bolkas şi Kassianos El Inati, Ieromonahul Atanasie Simonopetritul, Gheorghios Mantzaridis, Anestis Keselopoulos, prof. Athanasios Rakovalis), dar şi din România (Arhim. Ioan Harpa, Pr. prof. univ. dr. Constantin Coman, Pr. prof. univ. dr.Ioan C. Teşu, Pr. Drd. Petru Sidoreac), au reliefat aspecte din viaţa şi scrierile sfântului Paisie Aghioritul. 
       O parte dintre vorbitori au avut ocazia să-l cunoască pe sfântul aghiorit, care a trăit între anii 1924 - 1994, evocările lor având un impact emoţional puternic asupra cititorului. Dincolo de consideraţiile legate de omul universal (“Cuviosul Paisie – om universal”), de harismele duhovniceşti (Harismele duhovniceşti ale Cuviosului Paisie Aghioritul, aşa cum le-am cunoscut”), de virtuţile călugărului sau de contribuţiile la cunoaşterea vieţii Părintelui Paisie, cartea conţine fragmente din dialogurile ziditoare pe care părintele le-a avut, de-a lungul anilor, cu oamenii care veneau să-i ceară un sfat, un cuvânt de învăţătură, multe din ele ducându-ne cu gândul la convorbirile dintre avvă şi ucenic, prezente în Patericul egiptean, în cel athonit sau în cel al peşterilor de lângă Kiev. 
       O butadă care circulă în rândul credincioşilor sună aşa: teolog este cel care se roagă şi cel ce se roagă este teolog. Părintele Paisie Aghioritul a fost om al rugăciunii, iar prin aceasta, un mare teolog. Multe se scriu, multe s-au scris, dar puţine ajung la sufletele oamenilor, însă cărtile Sfântului Paisie Agioritul au ajuns la sufletele credinciosilor pentru că sunt izvorâte dintr-o adâncă trăire, dintr-o arzătoare rugăciune. La un moment dat cineva a venit să-i spună cât de mare este, cât de mult îl apreciază oamenii. Părintele i-a replicat: “Venind spre coliba mea, aţi trecut pe lângă o grămadă de gunoi. Acolo aţi văzut şi cutii de conserve goale. Când v-aţi apropiat de ele, străluceau în lumina soarelui. Ei bine, să ştiţi că eu nu sunt altceva decât acele cutii de conserve goale”. 
       Smerenia este dimensiunea esenţială pe care ajung să o trăiască sfinţii, dar nu o smerenie declarativă, împodobită cu vorbe goale, ci una care le transfigurează fiinţa. Părintele Paisie Aghioritul a fost unul din cei aleşi, spre a ne arăta, în zbuciumatul secol XX, că drumul spre Împărăţia lui Dumnezeu este cu putinţă, şi că paşii Mântuitorului Hristos pot fi urmaţi, dacă ai ajutorul Harului Duhului Sfânt. 
       Părintele a fost trecut în rândul sfinţilor în anul 2015, la mai bine de douăzeci de ani de la adormirea sa întru Domnul. 
      Vă invităm să împrumutaţi de la bibliotecă această carte, pentru a simţi, într-o lume care pare a-şi fi pierdut busola, rânduiala, rostul,  o adiere din lumea păcii. “Pacea, spunea părinte, este duhul lui Dumnezeu. Celelalte, îngrijorarea şi tulburarea, vin de la diavol”.