Ingmar Bergman Editura Polirom, Iași, 2018 Ingmar Bergman mărturisește că a scris acest text (în forma unui scenariu pentru televiziune) în trei luni, dar că i-a luat o viață întreagă să îl trăiască, iar când îl citești, asta e ceea ce te impresionează în primul rând: impresia de adevăr trăit, de adevăr la care cineva a ajuns nu doar prin reflecție intelectuală, ci prin experiențe directe, dureroase. Titlul este oarecum înșelător. Sigur, este vorba despre cuplu, dar problemele atinse au de-a face, mai degrabă, cu conviețuirea și dificultățile ei, cu viața comună despre care cineva spunea că e singura care poate oferi o vagă fericire fragilă. Pentru mine, tema reală a acestui text este prostia. Dar nu o prostie înțeleasă ca lipsă de IQ, ci o prostie adâncă, metafizică, o prostie consubstanțială ființei umane, o prostie cehoviană. Această prostie se manifestă în mai multe feluri. Ia, de exemplu, forma confuziei - și cuvântul “confuzie” apare de mai multe ori în text. Cele două personaje, Johan și Marianne, nu știu foarte clar ce vor, nu își înțeleg viața, nu îi găsesc sensul pe care îl caută obsesiv. Iar când meditează asupra acestor chestiuni, și o fac foarte des, sfârșesc în numeroase contradicții. Prostia de care vorbeam se întrupează apoi într-un egoism feroce, deși ascuns bine sub straturi de politețe și ipocrizie. Cele două personaje sunt foarte egoiste și nu mă refer doar la egoismul consubstanțial ființei umane, mai degrabă e vorba de un egoism inutil, care face ca cei doi să își caute întâi de toate propriul confort, chiar și atunci când mimează grija sau interesul pentru celălalt. Prostia devine apoi mult invocata căutare a fericirii. Probabil că nu există metodă mai sigură pentru nefericire decât să cauți obsesiv să fii fericit, și asta este ceea ce Marianne și Johan fac în fiecare secundă a vieții lor. Radu Jude Lucrînd la SCENE DINTR-O CĂSNICIE, înainte să apuc să-mi dau seama, aveam deja şase dialoguri distincte despre iubire, căsătorie şi tot felul de alte lucruri care vin odată cu ele. Johan şi Marianne, sau Marianne şi Johan, şi-au dat voie să fie laşi, curajoşi, fericiţi, furioşi, îndrăgostiţi, nesiguri, satisfăcuţi, ipocriţi, perfizi, răutăcioşi, copilăroşi, mizerabili, afectuoşi, nemiloşi, proşti, neajutoraţi – pe scurt, fiinţe umane. Ingmar Bergman DUPĂ REPETIŢIE este o reprezentare a artistului la apogeul carierei sale, aflat în culmea gloriei, pentru care arta – teatrul şi locul lui pe scenă – este viaţă, iar orice altceva este iluzie. The New York Times Volumul se regăsește în colecțiile bibliotecii:
0 Comments
|
bibliotecaBiblioteca Judeţeană arhiva
June 2023
Autori
All
|