Cartea din bibliotecă
  • Cărţi digitizate
  • Pentru copii
  • Pentru tineri şi adulţi

Femeile în istoria neamului nostru: chipuri, datine, fapte, mărturii

7/7/2022

0 Comments

 
​de Nicolae Iorga
Editura Cartex, Bucureşti, 2015
Picture
Despre Domnii ce au stăpânit aceste ţări s-a vorbit destul şi bine şi, mai ales, rău. Viaţa întregii ţări se cuprinde în faptele lor, care s-au făcut în numele ei. Dimpotrivă, o uitare nedreaptă a acoperit totdeauna, ca o buruiană de părăsire, mormintele Doamnelor ce au stat alături de soţii lor, în mijlocul furtunilor unui trai aşa de zbuciumat, încât abia ni-1 putem înfăţişa astăzi.
Şi, ca şi Doamnele, sunt date uitării Domniţele, a căror copilărie şi tinereţe a trecut mai totdeauna printr-un lung şir de pribegii şi rătăciri şi pe care nunta le-a strămutat în locuri foarte depărtate de noi, de unde adesea n-au mai venit niciodată să-şi vadă părinţii şi ţara. (Nicolae Iorga)

Informată asupra modelor occidentale, dar constrâns de rigorile orientale să-şi reprime tentaţiile necurate; preocupată de apariţiile publice, dar trimisă să-şi îndeplinească rolul de mamă şi gospodină – iată doar câteva dintre contradicţiile unei femei aparţinând unei lumi demult apuse. Iorga reconstruieşte din frânturi de frescă, din scrisori de Doamne si Domniţe, portretul femeii din spaţiul românesc, săvârşind astfel un act de recuperare a unei părţi semnificative din trecutul nostru imperfect cunoscut. (Lucian Pricop)

Istoria nu este numai despre eroi, regi sau victorii în bătălii! Apariţiile din colectia “File de istorie” sunt cărţi care vorbesc altfel despre lumea de ieri, altfel decât o face istoria mare.
Sursa: https://www.edituracartex.ro/

Volumul se regăseşte în colecţiile bibliotecii:
Picture
0 Comments

    biblioteca

    Biblioteca Judeţeană
    ​"G. T. Kirileanu" Neamţ

    ©2019

    arhiva

    April 2023
    March 2023
    February 2023
    January 2023
    December 2022
    November 2022
    October 2022
    September 2022
    August 2022
    July 2022
    January 2021
    December 2020
    November 2020
    October 2020
    May 2020
    September 2019
    August 2019
    July 2019
    June 2019
    May 2019
    April 2019
    March 2019

    Autori

    All
    Aftene Felix
    Albert
    Albert Camus
    Alexandru N.
    Backman Frederik
    Bajani Andrea
    Banu George
    Barnes Julian
    Bergman Ingmar
    Boghiu Sofian
    Brant Pitre
    Brown Derren
    Brunea-Fox Filip
    Buber Martin
    Carnegie Dale
    Chaplin Charles
    Chassangre Kevin
    Clegg Brian
    Dâncu Vasile Sebastian
    Delumeau Jean
    Dewey John
    Doppelganger Alex
    Eagleton Terry
    Ehrman Bart D.
    Eminescu Mihai
    Fără Autor
    Francisc Papă
    Garcia Marquez Gabriel
    Gary Romain
    Geacăr Diana
    Grant Adam
    Hamsun Knut
    Harari Yuval Noah
    Heisenberg Werner
    Imamura Natsuko
    Ioan Petru Culianu
    Iorga Nicolae
    Jackson Jodie
    Kafka Franz
    Kelley Scott
    Knausgard Karl Ove
    Knight Phil
    Krakauer Jon
    Leahy Robert L.
    Levine Robert
    Lewis Clive Staples
    Lieberman Daniel E.
    Liiceanu Aurora
    Liiceanu Gabriel
    Livescu Cristian
    Lungu Dan
    Macfaralane Robert
    Manolescu Anca
    McEwan Ian
    Michell Tom
    Mihăilescu Vintilă
    Morland Paul
    Necula Constantin
    Nicolaie Ioana
    Nicolescu Basarab
    Noica-Wilson Alexandra
    Paraschivescu Radu
    Patapievici Horia-Roman
    Peck Morgan Scott
    Pernigotti Daniele
    Pleşu Andrei
    Rader Andrew
    Romila Adrian G.
    Rooney David
    Rowell Rainbow
    Samanci Ozge
    Simler Kevin
    Smith Betty
    Steriman
    Stossel Scott
    Stricker Sarah
    Strukul Matteo
    Tegmark Max
    Teofan Zăvorâtul Sfântul
    Tyson Neil Degrasse
    Vargas LLosa Mario
    Vasilescu Mircea
    Vian Boris
    Vodolazkin Evgheni
    Williamson Edwin
    Yalom Irvin D.

    RSS Feed

Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • Cărţi digitizate
  • Pentru copii
  • Pentru tineri şi adulţi