Epistolar

editat de Gabriel Liiceanu
​Ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Bucureşti: Editura Humanitas, 1996.

m Gabriel Liiceanu este editorul şi unul dintre autorii lucrării colective Epistolar, care reunește scrisorile generate de voci intelectuale de mare forță (Constantin Noica, Emil Cioran, Andrei Pleşu, Radu Bogdan, Alexandru Paleologu, Thomas Kleininger, Ştefan Augustin Doinaş, Sorin Vieru, Andrei Pipidi, Mariana Şora, Marin Tarangul, Petru Creţia, Ion Ianoşi, Sorin Vieru)  pe marginea cărții sale Jurnalul de la Păltiniș. Într-o anexă, alături de corespondenţa dintre Constantin Noica şi Alexandru Paleologu sunt reproduse trei articole din presa literară de dinainte de 1989: Eugen Simion, Îndârjirile filosofului (România literară, octombrie 1983); N. Steinhardt, Catarii de la Păltiniş (Familia, decembrie 1983); Andrei Pleşu, Între filozofie şi înţelepciune. Însemnări despre Constantin Noica (Ateneu, mai 1985). 

Epistolarul are un Epilog scris de Constantin Noica:
       „Ce mi se pare cuceritor în Epistolarul prilejuit de Jurnal este cearta pe care a iscat-o. Ea este adevărul spiritului, aşa cum este cel al istoriei care, până deunezi, n-a fost decât istoria războaielor (...) În Epistolar toţi se spintecă unii pe alţii (îndurare, pentru cel care a stârnit prea frumosul măcel, căci a căzut şi el spintecat), dar în acelaşi timp toţi supravieţuiesc, ca în mitologiile nordice. Să fie aici un model germanic la modul caragialesc? Nu ştiu. Tot ce ştiu este că la Păltiniş nu există paltini şi că la umbra paltinilor nevăzuţi s-a întâmplat mai nimic. Ca în Epistolar?
        Dar am aflat, de la Kant, că nimicul este de patru feluri: nimic negativ, nimic privativ, nimic al imaginarului şi nimic al inteligibilului. Într-o lume în care coexistă perfect cele patru feluri de nimic, îmi închipui că măcar Epistolarul acesta ar putea supravieţui, ca adevăr al nimicului inteligibil în ceartă cu el însuşi.
                                                                                                                                   Constantin Noica
Păltiniş, ianuarie 1986“

Aşa cum am  amintit, în Anexă sunt reproduse şi două texte semnate de Nicolae Steinhardt, respectiv Andrei Pleşu.

Nicolae Steinhardt / Catarii de la Păltiniș

      „Filosofia e pentru ei toţi singura preocupare vrednică a reţine cugetul şi veghea omului, iarăşi şi iarăşi: ea, delecta, suverana. (...) Restul nu-i decât deşertăciune, băcănie, irosire a vremii, carenţă a spiritului. 
       Şi se ajunge astfel la o nevoită dar reală trufie: numai filosofii sunt sarea pământului (precum gândeau şi Platon şi Voltaire), numai îndeletnicirea lor justifică însăşi existenţa acestei planete şi apariţia la suprafaţa ei a speciei cuvântătoare şi cogitante. Ceilalţi? Oameni de ispravă, eventual, mai ştii, totodată neexistenţi, nuli, ne nici un folos: vieşi pierdute, iluzii spulberate, suflete moarte. Seniorii catari  - puri, perfecţi – recurgeau la termeni ai precişi, mai nefăţarnici: massa damnata. (...)
      Aşa-i la Păltiniş, la 1600 de metri altitudine, întocmai ca pe vârfurile  crestelor unde se înălţau castelele nobililor catari convinşi că doar ei – ştiutorii, curăţiţii – deţin cheia tainelor şi nu-s orbi şi prisoselnici. (...)
          Numai la Păltiniş, ne spune Liiceanu – există mântuire. (...)
         Dar poate că nici toţi cei care, solidari cu Noica, au luat cândva drumuri cu o altă destinaţie n-au săvârşit rele şi s-au ales cu o experienţă ontologică de tărie egală celei dobândite prin lectura din scoarţă în scoarţă a ediţiei Cassirer. Filosofia devenirii întru fiinţă ei au parcurs-o existenţial, într-un od în care nici un tratat nu-l poate concura ori suplea oricât de adânc şi complet ar fi.(...)
          Să fie aşadar bucuroşi cei în cauză de binele pe care-l fac, de inunatele cunoştinţe pe care le-au deprins, dar să nu le fie străină nici smerenia şi nici compasiunea pentru mai puşini dăruiţii decât ei, pentru cei care-şi petrec găunoasa lor existenţă întru superficialitate, eseistică, literatură şi alte diverse forme de amăgire“.
(Revista Familia, decembrie 1983)