Laur

Vodolazkin, Evgheni
​București: Editura Humanitas, 2014

       Evgheni Vodolazkin (n. 1964) este un scriitor ce se înscrie în descendența marii literaturi ruse; el a oferit literaturii universale o bijuterie scriitoricească, romanul “Laur”, apărut în anul 2013 și tradus până acum în peste 20 de limbi, între care și româna (în anul 2014). 
         Romanul lui Evgheni Vodolazkin se înscrie în categoria cărților care oferă mai multe opțiuni de lectură și lasă deschise cărările interpretării pentru orice tip de cititor, pentru orice tip de citire și pentru oricare timp al citirii, datorită feluritelor personaje care populează romanul.  
         În primul rând poate fi un vademecum terapeutic, prin numeroasele trimiteri la proprietățile vindecătoare ale plantelor, pe care personajul Hristofor le folosea pentru îndeplinirea chemării sale în a-și tămădui semenii. 
        “Veneau cei chinuiți de tuse. Le dădea grâu măcinat și făină de orz, pe care le amesteca cu miere. Uneori le dădea alac fiert, fiindcă alacul scoate umezeala din plămâni”. 
        Este un roman despre timp, ca dimensiune ce are valențe diferite în funcție de oameni și de destinul lor. Modul de raportare la timp se modifică în decursul existenței, iar existența, la rândul ei, poate modifica timpul. 
      „Începând din iarna aceea, Laur a pierdut socoteala timpului care mergea înainte. Acum simțea doar un timp circular, închis în el - timpul zilei, săptămânii și anului. Știa toate duminicile din an, dar socoteala anilor o pierduse fără speranță. […] Evenimentele din memoria sa nu mai erau legate de timp. Ele curgeau liniștit prin viața lui, rânduindu-se într-o ordine specială, care nu avea legătură cu timpul”.
         Poate fi interpretat și ca un elogiu adus simplității, de vreme ce sunt descrise scene în care viața se desfășoară în coordonate materiale extrem de simple, dar care, prin contrast, abundă în trăiri intense. 
     “Arseni se bucură la gândul că, ducându-se acasă, vor încinge cuptorul și vor simți desfătarea fără seamăn a toamnei. De încălzit se încălzeau ca toți cei din jur, la negru, adică cu tot fumul înăuntru. După aceea, pereții izbei erau calzi. Bârnele groase păstrau mult căldura. Și mai mult o ținea cuptorul de pământ. […] Fumul se ridica sub tavanul înalt și ieșea gânditor prin burlanul de deasupra ușii. Fumul i se părea lui Arseni o ființă vie”.
        Istoria este o componentă importantă a romanului fără să-l transforme însă în roman istoric. Pur și simplu personajele sunt plasate pe o frescă a unui timp ce poate fi încadrat cronologic (1440-1492). Asta nu face însă din „Laur” un roman istoric, după cum ține să precizeze însuși autorul, în subtitlu. Poate tocmai pentru a sustrage cartea din această categorie, autorul presară, aparent neinspirat, cuvinte ori scene ce țin de contemporaneitate și care sunt în disonanță evidentă cu atmosfera generală a cărții.      
         “Pe sub zăpadă se zărea toată neîngrijirea pădurii - frunze de anul trecut, zdrențe care își pierduseră culoarea și sticle de plastic pălite.”
           Nu în ultimul rând, este un roman despre inițiere.
         “În ziua de Paște a anului 7000, Ambrozie i-a spus starețului Inokenti:
          - Caut, părinte, însingurare.
       - Știu, a răspuns starețul Inokenti. Este un timp pentru comunicare, și este un timp pentru însingurare.
        - Am cunoscut mult timp lumea și am adunat în mine atâtea, încât de-acum o pot cunoaște înlăuntrul meu”.
       Ar fi multe de spus despre romanul lui Evgheni Vodolazkin, dar cum rubrica noastră doar recomandă cartea săptămânii, fără să-și propună a face o cronică a ei, vă invităm să împrumutați cartea de la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“, spre a o cunoaște cu adevărat și a descoperi în ea  multe pagini care vă vor bucura mintea și inima.