Fără : despre iubire, suferință și pierdere

Aurora Liiceanu 
​București: Editura Polirom, 2020

Aurora Liiceanu (n. 1941) este doctor în psihologie, autoare a mai multor lucrări din acest domeniu, a lucrat în cercetare și a predat psihologia la diferite Universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța); în prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. 
Din volumele pe care le-a semnat amintim: „Povestea unei vrăjitoare“, Ed. ALL, 1996; „Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc, 1948 - 1998“, Ed. Nemira, 2000; „Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți“, Editura Polirom, 2003; „Patru femei, patru povești“ Editura Polirom, 2010; „Prin perdea“, Editura Polirom, 2009; „Rendez-vous cu lumea“, Editura Polirom, 2010; „La taifas“, Editura Polirom, 2010; „Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor de azi“ , Editura Polirom, 2015; „Ea și El. Biografia unei relații“, Editura Polirom, 2016; „Putere și sînge. O aventură indiană“, Editura Polirom, 2018; „Tânara cu părul alb. Misterul Nabokov“, Editura Polirom, 2019.

Toți am pierdut la un moment dat, ne amintește autoarea, pe cineva drag. Sunt pierderi previzibile - știm că partenerul de viață sau prietenul care suferă de o boală incurabilă nu va mai fi mult timp lângă noi - și pierderi neașteptate, ca atunci când primim vestea că el a murit într-un accident. Sunt pierderi pe care nu le putem evita și pierderi pentru care chiar noi suntem responsabili. Cum ne împăcăm cu ideea dispariției celor pe care îi iubim? Cum ne continuăm viața fără ei? Spre a ilustra strategiile prin care oamenii fac față suferinței, autoarea cărții pe care v-o recomandăm astăzi alege trei scriitori - Julian Barnes, Joan Didion și Joyce Carol Oates - și un personaj literar - Fermina Daza, protagonista romanului lui Garcia Marquez „Dragostea în vremea holerei“. Toți își pierd partenerii de viață, toți încearcă să înțeleagă moartea acestora și să-și învingă durerea. Deși diferite, poveștile lor duc la aceeași concluzie: odată cu cei dragi moare și o parte din noi, dar, așa cum spune o altă scriitoare, Anne Lamott, „trebuie să învățăm să dansăm șchiopi“. „Intenția mea a fost să fac o analiză psihologică a traumei suferite de cei care pierd o persoană foarte dragă folosind literatura, lăsând în fundal cercetările de tip academic, însă fără a le neglija“. Scrisă într-un stil accesibil, fără a abuza de termeni de specialitate din domeniul psihologiei, cartea Aurorei Liiceanu este o invitație la cunoașterea de sine, prilejuită de momentele limită pe care ni le aduce viața: pierderea celor dragi nouă.