Noul volum semnat Gabor Mate în colaborare cu fiul său, Daniel Mate este o investigație revoluționară a surselor bolilor, o critică încurajatoare a modului în care societatea poate favoriza dezvoltarea afecțiunilor cronice, dar și o cale către sănătate și vindecare.
Cu peste patru decenii de experiență clinică, Mate a ajuns să recunoască predominanta înțelegere a "normalității" ca fiind una falsă, deoarece neglijează cu totul rolul pe care atât traumele și stresul, precum și presiunile vieții moderne, le exercită asupra corpului și minții noastre în detrimentul stării de sănătate. Cu toată expertiza și sofisticarea tehnologică, medicina occidentala eșuează să trateze persoana ca întreg, ignorând modul în care cultura toxică din zilele noastre stresează organismul, încarcă sistemul imunitar și submineaza echilibrul emoțional. În cartea sa Mate își dirijează atenția către a deconstrui cele mai comune mituri despre ceea ce ne îmbolnăvește. El subliniază punctele comune ce apar între bolile indivizilor și declinul coeziunii sociale, oferindu-ne un ghid pentru sănătate și vindecare plin de compasiune. Mitul normalității este cea mai ambițioasă și urgentă carte a lui Mate de până acum. În Mitul normalității, Gabor Mate ne poartă într-o călătorie epică de descoperire a modului în care bunăstarea noastră emoțională și capacitatea noastră de a ne conecta la nivel social (pe scurt: felul în care trăim), sunt strâns legate de sănătate, boli și dependențe. - Bessel A. van der Kolk MD, președinte, Trauma Research Foundation, profesor de psihiatrie, Școala de Medicină a Universității din Boston O carte puternică, profundă, susținută științific, plină de povești care inspiră, care ne ajută să vedem felul în care stresul din cultura noastră ne modeleaza bunăstarea în toate fațetele ei. - Daniel Siegel, specialist în educație și psihiatrie, profesor la Universitatea din California, autor Mindsight Înțeleaptă, sofisticată, riguroasă și creativă: o investigație plină de compasiune a ceea ce suntem și ce putem deveni. O lectură esențială pentru oricine cu un trecut și un viitor. - Tara Westover, autor Educated Sursa: www.libris.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii:
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
bibliotecaBiblioteca Judeţeană arhiva
June 2023
Autori
All
|