„Un monument închinat pasiunilor care sfidează orice explicație simplă." The New York Times Book Review
Anulând granițele dintre ficțiune și memorialistică, naratoarea anonimă din Pasiune simplă documentează reacțiile, dorințele, umilințele unei femei consumate timp de doi ani de pasiunea pentru un străin căsătorit. Fiecare cuvânt, întâmplare ori persoană ce-i iese în cale îi prilejuiește o legătură cu cel iubit ori îi provoacă o indiferență glacială. Nu există cale de mijloc, așa cum luciditatea extremă nu oferă scăpare din fața acestei pasiuni mistuitoare. În Confesiunea adolescentei, naratoarea readuce la viață vara anului 1958, când s-a dăruit pentru prima oară unui bărbat. Abia împlinise 18 ani, iar bărbatul a preferat s-o uite și să-și continue viața ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. După 50 de ani, scriitoarea își dă seama că s-ar putea întoarce la fata de atunci, pe care încercase din răsputeri s-o uite. În cursul acestui proces, va descoperi că acea fată care fusese cândva este originea vitală, violentă și dureroasă a identității ei de scriitoare. „Succesul nu înseamnă mai nimic pentru mine. Nu are aproape nicio influență asupra a ceea ce fac sau asupra felului în care mă privesc pe mine însămi. Trăiesc pentru a scrie. Mare parte a timpului scriu aici, în casa mea. Câteodată mă întreb dacă nu cumva am ratat ceva subordonând totul scrisului. Dar poate acesta e motivul pentru care mă aflu aici." Annie Ernaux „Annie Ernaux este autoarea uneia dintre cele mai importante opere din literatura franceză." Édouard Louis „Annie Ernaux este o memorialistă atipică: își abordează memoria cu neîncredere... Ea nu dezgroapă trecutul, nu afirmă că ar avea acces la el, ci mai curând îl accesează selectiv." Madeleine Schwartz, The New Yorker „Încă o explorare plină de emoție, de onestitate neînfricată a dorinței feminine, a rușinii și a pasiunii intelectuale, purtând semnătura incomparabilei Annie Ernaux." Sigrid Nunez Sursa: www.carturesti.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii:
0 Comments
Infinitul intr-o trestie. Inventarea cartilor in lumea antica. Aceasta este o istorie a cartii. Este povestea vietii unui artefact fascinant pe care l-am inventat pentru ca vorbele noastre sa paseasca prin spatiu si prin timp. Este povestea acestei inventii, a feluritelor materiale pe care le-am folosit de-a lungul a aproape trei mii de ani: fum, piatra, lut, trestie, matase, piele, lemn si, cel mai recent, plastic si lumina. Este, de asemenea, o carte a calatoriilor. Un traseu cu opriri pe campurile de lupta ale lui Alexandru cel Mare, la Vila Papirusurilor de la Herculaneum, in palatele Cleopatrei si pe locul unde a fost ucisa Hypatia, la primele biblioteci din lume si in atelierele copistilor, la focurile in care au ars primele codexuri interzise, in Gulag, la biblioteca din Sarajevo si in labirintul subteran de la Oxford, in anii 2000.
Sursa: www.libhumanitas.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: Shakespeare este un nume atât de cunoscut, încât avem impresia că știm deja totul despre el. În realitate, în ciuda secolelor de legende, jumătăţi de adevăr și chiar minciuni sfruntate și în ciuda zecilor de mii de studii, despre omul din spatele capodoperelor pe care le-a scris nu se știe mare lucru. În căutarea acestuia, Bill Bryson ne poartă pe drumurile desfundate ale Angliei elisabetane, aducând la viaţă locurile și personajele care l-au inspirat pe Bard. Pe parcurs, ne prezintă nu doar aspectele anecdotice ale contextului istoric și ale textelor acestuia, ci și chestiuni controversate ca existenţa lui Anne Whateley, presupusa lui logodnică, sau teoriile conspiraţiei legate de paternitatea scrierilor sale. Cernând și discernând informaţii din surse extrem de variate, volumul repune în scenă lumea în care a creat William Shakespeare, unul dintre cei mai faimoși și totodată cei mai enigmatici oameni ce au trăit vreodată – și totul în stilul antrenant și savuros care este marca inconfundabilă a lui Bill Bryson.
„Dacă această carte ar clocoti în cazanul celor trei vrăjitoare, ar fi aici un vârf de P.G. Wodehouse, un strop din sir Osbert Lancaster și o măsură de sir Arthur Conan Doyle.” (The New York Observer) „Bryson se pricepe de minune să aleagă din puzderia de date despre epoca elisabetană tocmai detaliile lămuritoare și amuzante.” (The Sunday Times) „O încântare… O bijuterie de carte.” (Mail on Sunday) „Spirituală și de un entuziasm molipsitor.” (The Spectator) „Un ghid afabil și amuzant prin complicatul noian de studii shakespeariene.” (Financial Times) „Bryson face ce știe el cel mai bine: se folosește de obișnuitele detalii pe care alţii le-ar trece cu vederea ca să zugrăvească un portret al lumii în care a trăit și a prosperat Bardul.” (Publishers Weekly) Bill Bryson, născut în SUA, a lucrat ca jurnalist şi a fost rector al Universităţii Durham din Marea Britanie. Sursa: wwww.polirom.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: Mallory Quinn, abia ieșită dintr-un centru de dezintoxicare, se angajează ca babysitter pentru a avea grijă de Teddy, puștiul de cinci anișori al cuplului Ted și Caroline Maxwell. Tânăra descoperă că-i place nespus de mult noua ei slujbă, care-i oferă stabilitatea de care are atâta nevoie. În plus, ajunge să țină cu adevărat la băiețelul dulce și timid, care nu pleacă nicăieri fără creionul și caietul lui de schițe. Desenele lui sunt, la început, la fel ca ale oricărui alt puști: copăcei, iepurași și balonașe. Dar, într-o bună zi, copilul mâzgălește ceva cu totul neașteptat: un bărbat care târăște în pădure cadavrul unei femei. Încet, încet, imaginile pe care le așterne pe hârtie devin tot mai sinistre, iar personajele sale - din ce în ce mai pline de viață. Mallory ajunge să se întrebe dacă nu cumva sunt reprezentările unei crime sau dovada influenței unei forțe malefice supranaturale. Și, deși știe că totul s-ar putea să pară o nebunie, e hotărâtă să descifreze misterul imaginilor ascunse și să îl salveze pe Teddy.
„Acest roman mai-mai c-o să vă facă să credeți în stafii!“ - Kirkus Review „Pură perfecțiune paranormală!“ – Booklist „Imagini ascunse nu este doar o poveste grozavă. Este și un dialog între text și desen, în urma căruia suspansul capătă o dimensiune nouă, ieșind din limitările cuvântului scris. Unul dintre cele mai bune thrillere pe care le-am citit în ultimii ani.“ „Mi-a plăcut la nebunie!“ - Stephen King Sursa: www.nemira.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: Noul volum semnat Gabor Mate în colaborare cu fiul său, Daniel Mate este o investigație revoluționară a surselor bolilor, o critică încurajatoare a modului în care societatea poate favoriza dezvoltarea afecțiunilor cronice, dar și o cale către sănătate și vindecare.
Cu peste patru decenii de experiență clinică, Mate a ajuns să recunoască predominanta înțelegere a "normalității" ca fiind una falsă, deoarece neglijează cu totul rolul pe care atât traumele și stresul, precum și presiunile vieții moderne, le exercită asupra corpului și minții noastre în detrimentul stării de sănătate. Cu toată expertiza și sofisticarea tehnologică, medicina occidentala eșuează să trateze persoana ca întreg, ignorând modul în care cultura toxică din zilele noastre stresează organismul, încarcă sistemul imunitar și submineaza echilibrul emoțional. În cartea sa Mate își dirijează atenția către a deconstrui cele mai comune mituri despre ceea ce ne îmbolnăvește. El subliniază punctele comune ce apar între bolile indivizilor și declinul coeziunii sociale, oferindu-ne un ghid pentru sănătate și vindecare plin de compasiune. Mitul normalității este cea mai ambițioasă și urgentă carte a lui Mate de până acum. În Mitul normalității, Gabor Mate ne poartă într-o călătorie epică de descoperire a modului în care bunăstarea noastră emoțională și capacitatea noastră de a ne conecta la nivel social (pe scurt: felul în care trăim), sunt strâns legate de sănătate, boli și dependențe. - Bessel A. van der Kolk MD, președinte, Trauma Research Foundation, profesor de psihiatrie, Școala de Medicină a Universității din Boston O carte puternică, profundă, susținută științific, plină de povești care inspiră, care ne ajută să vedem felul în care stresul din cultura noastră ne modeleaza bunăstarea în toate fațetele ei. - Daniel Siegel, specialist în educație și psihiatrie, profesor la Universitatea din California, autor Mindsight Înțeleaptă, sofisticată, riguroasă și creativă: o investigație plină de compasiune a ceea ce suntem și ce putem deveni. O lectură esențială pentru oricine cu un trecut și un viitor. - Tara Westover, autor Educated Sursa: www.libris.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: Au contribuit bancurile la răsturnarea comunismului în fostul bloc sovietic?
Britanicul Ben Lewis, regizor de filme documentare TV și critic de artă, trece în revistă istoria comunismului în țările est-europene, de la Revoluția Rusă și până la Putin, prin bancuri specifice, explicate și puse în context. Subiectul – aparent banalizat de numeroase lucrări de specialitate - beneficiază de o abordare inedită: capitolele cronologice sunt despărțite prin intervenții auctoriale postmoderniste ce prezintă documentările lui Lewis în fostele țări ale blocului sovietic, relația sa personală cu o artistă nostalgică a comunismului și propriile lui teorii sociologice despre bancurile politice. Istoria regimului comunist este presărată cu glume subversive și interviuri cu persoane implicate în propagarea lor, inclusiv cu românul Călin Bogdan Ștefănescu, unicul statistician din lume al bancurilor de acest fel. Înconjurați de securitate, amenințați cu arestarea și condamnarea la închisoare, bombardați cu propagandă și trăind într-un sistem economic falit, cetățenii persiflatori ai fostelor state comuniste au transformat bancurile într-o formă de artă, utilizându-le ca modalitate codificată de spunere a adevărurilor și adaptare la absurditățile sistemului. Sursa: www.meteorpress.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: Este centrul existenței noastre. Ea ne menține în viață. În același timp, în jurul ei orbitează toate simțirile noastre - bucuria, tristețea, fericirea... Cinci litere care înseamnă totul pentru noi și despre care avem senzația că știm (aproape) totul: INIMA. Dar cât și ce anume știm, cu adevărat?
O istorie completă îi invită pe cititori într-o călătorie neașteptată. Pornind din vechime, cel care ne conduce, medicul cardiolog și cunoscutul scriitor Sandeep Jauhar, împletește cu măiestrie trecutul cu prezentul și, în același timp, mitologia cu știința. Pentru că inima, chiar și pentru un medic, nu înseamnă doar acel organ minuscule care bate neîncetat, ci și un diapazon al tuturor stărilor și gândurilor noastre. Și, de aceea, poveștile cu oameni și despre oameni năvălesc din paginile cărții, pentru ca totul să capete un contur clar și viu, iar semnificația complexă a inimii să nu mai scape niciunuia dintre noi. Combinând experiențele înaintașilor săi, ale contemporanilor, dar și pe cele personale, Sandeep Jauhar creează în cartea sa o imagine plină de învățăminte a lumii în care trebuie să supraviețuim. Și subliniază că frumusețea trebuie să coexiste permanent în fiecare clipă petrecută de noi pe pământ. Sursa: www.raobooks.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: Mallory Quinn, abia ieșită dintr-un centru de dezintoxicare, se angajează ca babysitter pentru a avea grijă de Teddy, puștiul de cinci anișori al cuplului Ted și Caroline Maxwell. Tânăra descoperă că-i place nespus de mult noua ei slujbă, care-i oferă stabilitatea de care are atâta nevoie. În plus, ajunge să țină cu adevărat la băiețelul dulce și timid, care nu pleacă nicăieri fără creionul și caietul lui de schițe. Desenele lui sunt, la început, la fel ca ale oricărui alt puști: copăcei, iepurași și balonașe. Dar, într-o bună zi, copilul mâzgălește ceva cu totul neașteptat: un bărbat care târăște în pădure cadavrul unei femei. Încet, încet, imaginile pe care le așterne pe hârtie devin tot mai sinistre, iar personajele sale - din ce în ce mai pline de viață. Mallory ajunge să se întrebe dacă nu cumva sunt reprezentările unei crime sau dovada influenței unei forțe malefice supranaturale. Și, deși știe că totul s-ar putea să pară o nebunie, e hotărâtă să descifreze misterul imaginilor ascunse și să îl salveze pe Teddy.
„Acest roman mai-mai c-o să vă facă să credeți în stafii!“ - Kirkus Review „Pură perfecțiune paranormală!“ – Booklist „Imagini ascunse nu este doar o poveste grozavă. Este și un dialog între text și desen, în urma căruia suspansul capătă o dimensiune nouă, ieșind din limitările cuvântului scris. Unul dintre cele mai bune thrillere pe care le-am citit în ultimii ani.“ „Mi-a plăcut la nebunie!“ - Stephen King Sursa: www.nemira.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: Fără să ne dăm seama, explică Naomi Shragai, în fiecare zi de lucru repunem scenă la serviciu conflictele, dinamicile și relațiile din trecut, aducând în prezentul profesional trecutul personal, tiparele pe care le-am învățat în familiile în care am crescut. Autoarea aduce în discuție diferite dificultăți ce apar în relațiile profesionale – de la sindromul impostorului și frica de conflict la perfecționism și anxietate – pe care le ilustrează cu un bogat material clinic, reușind să transforme modul în care ne înțelegem pe noi înșine și viața noastră profesională.
Naomi Shragai este psihoterapeut cu peste 30 de ani de experiență în terapia sistemică de familie. Ca jurnalist scrie despre aspectele psihologice ale vieții profesionale în The Times, The Guardian și Financial Times. În prezent este interesată să ajute indivizii și companiile să depășească obstacolele psihologice ce determină probleme legate de muncă. Locul de muncă este un creuzet psihologic cu o paletă largă de emoții ascunse, gata să se manifeste, pentru că fiecare vine la serviciu cu propria-i viață interioară. Cum toată lumea se comportă, într-o mai mică sau mai mare măsură, conform cu ceea ce a trăit în familie în prima parte a vieții, nu este de mirare că relațiile sunt încărcate cu tot felul de implicații, și că emoțiile se intensifică. Dacă mai adăugăm aici și stresul indus de competiție, nesiguranța din diversele culturi organizaționale și surmenajul de la locul de muncă, e lucru de mirare că totuși se poate munci eficient și că există afaceri de succes, în ciuda acestor comportamente și tipuri de gândire dominate de irațional. Naomi Shragai Spre sfârșitul adolescenței David a descoperit că, dacă îi ajută pe ceilalți să se simtă bine în pielea lor, poate scăpa de izolarea și de respingerea prin care trecuse atâta timp. A venit cu aceste strategii și în viața profesională, folosindu-le ca pe o protecție față de riscul de respingere, care în imaginația lui se putea ivi oricând. Astfel, în timp ce a evoluat la serviciu făcându-i pe ceilalți să se simtă bine, el își îngropa, inconștient, tot mai adânc sentimentele traumatice din trecut. Dar după promovare, conflictul lui interior s-a intensificat. I-am explicat că în timp ce o parte a sa recunoștea că își subminează abilitățile de lider, cealaltă parte se temea să renunțe la strategia care l-a ajutat să aibă reușite și care l-a protejat de emoțiile copleșitoare din copilărie. Naomi Shragai Sursa: www.edituratrei.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: Biografia lui F.M. Dostoievski scrisă de Henri Troyat îmbină strâns viața și opera marelui scriitor rus, punând în lumină legăturile subterane dintre cele două. Fascinat în egală măsură de figura complexă și controversată a lui Dostoievski și de universul romanelor sale, Troyat zugrăvește o existență care, prin zbuciumul și dramatismul ei, nu este cu nimic mai prejos de cea a eroilor dostoievskieni. Proiectate pe fundalul transformărilor prin care trecea Rusia în secolul al XIX-lea, episoadele acestei vieți își dezvăluie treptat implicațiile și semnificațiile profunde: copilăria și adolescența scriitorului, a cărui mamă este răpusă de timpuriu de ftizie și al cărui tată autoritar avea să fie ucis de propriii iobagi; anii de tinerețe, când Feodor Mihailovici este arestat împreună cu grupul Petrașevski, condamnat la moarte și iertat în fața plutonului de execuție, apoi trimis la ocnă în Siberia; maturitatea, marcată de cele două căsătorii, dar și de pasiunea pentru Apollinaria Suslova, de epilepsie și de patima jocului, cu scrierea romanelor care l-au consacrat și recunoașterea târzie a geniului său. Portretul lui Dostoievski, realizat cu minuțiozitate pe baza unui bogat material documentar, crește astfel pe nesimțite până ajunge să dobândească proporțiile unei veritabile fresce a epocii.
Sursa: www.polirom.ro Volumul se regăsește în colecția bibliotecii: |
bibliotecaBiblioteca Judeţeană arhiva
June 2023
Autori
All
|