„Atitudinea mea romantică faţă de psihologie se eroda încet, iar senzaţia că psihologia de plasează în demisolul cunoaşterii devenise din ce în ce mai pregnantă. Aveam senzaţia pe care o ai atunci când ai pumnul plin cu nisip, iar el, încet, încet, fuge printer degete şi rămâi cu pumnul gol.
Se întâmplase să contribuie la nefericirea mea şi afirmaţia lui Constantin Noica, care, referindu-se la psihologie, mi-a spus cu un aer de superioaritate tolerantă şi cu multă îngăduinţă, că mă ocup de micuţisme. Adică de destine omeneşti, de X, Y, Z, etc, deci de micile vieţi, separate, individuale, obscure. Desigur că în subtextul expresiei lui stătea convingerea că incapacitatea psihologului de a se ridica la concept, rămânerea în concretul uman, îi dă psihologiei, fără drept de apel, un statut de inferioritate. Întâmplător, m-am convins că această idee a lui Constantin Noica era foarte înrădăcinată în mintea lui. Într-o cărticică a preotului Constantin Şt. Dogaru cu titlul Constantin Noica în amintirile și mărturisirile unui preot ortodox, citim afirmaţii ale lui Noica de genul: Singurele discipline primite în împărăţia conceptului sunt matematicile, teologia şi filosofia; celelalte sunt ... aspirante la statutul de concept. La întrebarea preotului, dacă lumea e făcută să rămână la nivelul Judecăţii, al criticii, al bârfei cultivate dar perfide, Noica îi răspunde că trebuie să te laşi robit, ca să zic aşa, de Idee. Neînţelegerea faptului că lumea e lume, că oamenii sunt oameni şi că apropierea de viaţă ne face să vedem micuţismele, m-a deranjat, probabil, ca psiholog. Ce s-ar întâmpla dacă toţi am fi doar matematicieni, teologi sau filosofi? Cine i-ar hrăni, cine ar munci? Pasajul din amintirile acestui preot despre călătoria lui Noica în străinătate este ilustrator pentru un absolutism pe care psihologul nu-l acceptă. (...) Am fost la Jena, spune Noica, în anul acesta (1987), dar şi în Weimarul lui Goethe, de dragul lui...Acolo unde predase Hegel, sălile erau goale. Câţiva studenţi.Întreb: Atâţia? Ceilalţi? Pe străzi, la baruri, la femei...Şi atunci te întreg, cum am făcut-o şi am fost judecat când îl întrebam, aşa, pe un tânăr dornic să plece: În ce Germanie te duci, a untului, sau a culturii? Oare matematicienii, teologii şi filosofii, mă întreb, nu mănâncă unt? Mintea m-a dus probabil la o asociere a psihologiei de literatură. Cred şi acum că această apropiere m-a făcut să resimt atunci o încrâncenare, o dorinţă de a despărţi literatura de psihologie. Psihologia o voiam cu orice chip o ştiinţă. Observaţia lui era maliţioasă, mi-am spus, dar nu aveam argumentele pe care le-am avut mai târziu, când pactul meu cu psihologia s-a făcut. Zoe Petre avea o studentă foarte bună, căreia i se dăduse să traducă Platon din limba greacă. Era ambiţioasă şi foarte muncitoare. Cînd Noica a citit textul tradus de ea a spus: «Manuela este o fată inteligentă. Din când în când o vizitează conceptul». Vorbele lui puteau face fericită orice fată sau femeie care lucra academic. Pentru că privirea lui, felul în care-şi ţinea capul, erau atât de îngăduitoare, iar ceea ce spunea părea o atât de mare favoare. Multă vreme am utilizat expresia lui, frământând în minte misoginismul lui şi râzând cu Zoe. (...) O altă tânără, care lucra la teza ei de doctorat în filosofie, abordându-l pe Noica în curtea Academiei, spre a-l întreba ceva legat de teza ei, a primit un răspuns mult mai dur. Privind-o pieziş, cum o făcea, fără a se uita în ochii celei cu care vorbea – sau poate că doar bărbaţilor li se oferea o căutătură directă-, i-a spus, ca un sfat, pe un ton caustic, dar suspect de blând, de ce se ocupă de asemenea probleme şi nu se ocupă de volănaşe şi dantele. Ţin foarte bine minte aceste cuvinte, dar şi expresia năucită de surpriză, dezamăgită, a acelei tinere colege. Se poate oare măsura efectul descurajării asupra minţii cuiva? Contaminarea misoginismului este greu sesisabilă de cei cu minţi misogine. Aşa se întâmplă că un distins intelectual de la noi mi-a spus cu calm şi fără jenă că «dacă vrea negoţ de idei, îşi ia un bărbat, dacă vrea altceva, îşi ia o femeie». Nu s-a gândit o clipă cum se simte o femeie când un bărbat afirmă o astfel de părere. Poate că bărbaţii nu cunosc femeile, sau poate că are dreptate Virginia Woolf când se întreabă cât de mult poate şti un bărbat chiar şi din această mică parte - se referea la relaţia apropiată dintre un bărbat şi o femeie - atunci când o priveşte cu ochelarii negri sau roz pe care i-i pune pe nas sexul. Oare nu cumva educaţia – se întreabă Virginia Woolf ar trebui să scoată în evidenţă şi să întărească diferenţele, şi nu asemănările? Căci şi aşa avem destule asemănări, şi dacă s-ar întoarce vreun explorator şi ar aduce vestea că există şi alte sexe care se uită printre crengile altor copaci la alte ceruri, nimic nu ar face un serviciu mai mare omenirii˝. * Ceea ce Constantin Noica îi spunea proaspetei psiholog, anume că disciplina de care se ocupă are ca fundament micuţismele, analizează destine diferite şi, astfel, rămâne în concretul uman, fără a se putea ridica la nivel de concept,- i-a accentuat tinerei dorinţa de a aprofunda, de a analiza, de a merge pe calea cercetării şi, la un moment dat, rezultatele au apărut. Dintr-un interviu acordat de Aurora Liiceanu, Nadinei Vlădescu, publicat în revista Dilema, nr. 320, 1-7 aprilie 2010, redăm următorul fragment: „-În Prin perdea vorbiţi, cu tandreţe, despre micuţisme, cuvînt prin care Noica a expediat profesia dvs. în sfera destinelor individuale, obscure, mici. Credeţi că adevărul unui om stă mai mult în „micuţisme“, în maniile, bucuriile mici sau firimiturile gesturilor mărunte decît în ţelurile şi viziunile mari, în vizitele conceptului? - Cred că refuzul meu de a admite mărimile vine din admiraţia mea fidelă, statornică, faţă de Cehov, care a descris mărunţişurile vieţii. Orice om obişnuit este un mărunţiş al vieţii, dar el exprimă chiar viaţa. Cehov, va rămîne, aşa cum rămâne Caragiale la noi; Noica, nu cred“.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
bibliotecaBiblioteca Judeţeană arhiva
June 2023
Autori
All
|