Eric Emmanuel Schmitt Humanitas fiction, Bucureşti, 2012 Oscar este un băiețel în vârstă de zece ani, bolnav de leucemie, care, împreună cu Tanti-Roz, care îl însoțește pe micul luptător în experiența-limită a bolii, hotărăște să-și trăiască ultimele douăsprezece zile din viață gândindu-se că fiecare zi reprezintă zece ani. Astfel, alături de infiermiera care îi devine prieten apropiat și confident, traversează imaginar toate vârstele vieții: adolescența, care aduce cu ea prima iubire, tinerețea și căsătoria, vârsta maturității cu „grijile și responsabilitățile ei”.
La îndemnul lui Tanti Roz, Oscar începe un dialog cu Dumnezeu prin scrisori, iar Dumnezeu îi răspunde prin oameni. Găsind soluția pentru situațiile de criză în discuțiile cu Tanti Roz și în confesiunile din jurnalul său epistolar, Oscar trece prin viață meditând asupra ei și raportându-și suferința la întreaga omenire și chiar la Dumnezeu, ajungând să caute „răspunsuri la cele mai serioase întrebări.” În dialogurile cu Tanti Roz, devenite adesea filosofice, Oscar învață să înlocuiască frica, revolta și sentimentul singurătății cu liniștea și încrederea, căpătând înțelepciune: „îmi face rău, dar nu poate să fie ceva rău”, înțelegând rostul suferinței: „e un dat, ca moartea”, precum și al unei vieți atât de scurte: și o viață scurtă poate fi plină de sens, căci „ cele mai interesante întrebări rămân întrebări. Și conțin în ele un mister. La fiecare răspuns trebuie să adaugi un poate. (...) Numai întrebările fără interes au răspunsuri definitive. Pentru problema «Viață» există multe soluții, deci niciuna.” În confruntarea sa cu un sfârșit iminent, Oscar învață de la curajul și conștiinciozitatea unei flori primite în dar de ziua lui, „o plantă din Sahara care-și trăiește toată viața într-o singură zi.” În dialogul său cu divinitatea, Oscar învață cum să privească viața și care este esența ei: „M-am prins că veniseși. Și că-mi explicai secretul tău: privește lumea în fiecare zi de parcă ai privi-o pentru prima dată. (…) Simțeam că trăiesc. Și mă înfioram de bucurie. De fericirea de a exista.” Pentru Oscar, Tanti Roz a învățat „ să fie veselă și să inventeze povești.” Datorită ei, Oscar nu mai simte moartea ca pe o pierdere, află ce sunt responsabilitatea, compasiunea, devenind el însuși un exemplu neașteptat de înțelepciune și profunzime pentru cei mai maturi decât el: „Mulțumită lui, am râs și-am aflat ce -nseamnă bucuria. M-a ajutat să cred. (...) De fapt, el ne ocrotea.” Oscar și Tanti Roz, un roman epistolar la persoana I, în care filosofia se împletește cu psihologia, este o poveste răscolitoare și înduioșătoare, cu o intensă încărcătură emoțională, care se citește cu o lacrimă în colțul ochilor, comparabilă cu Prima carte, ultima carte, de Cătălin Bursaci. Lăcrămioara-Elena Dabija
0 Comments
Rostogol locuiește la o fermă de animale împreună cu cei zece frați ai săi: Protocol, Alveol, Bebemol, Rotocol, Nănămol, Kilomol, Pețiol, Staniol și Turnesol. Pentru că lumea îi confundă ușor între ei și din dorința de a-și câștiga un bun renume, precum și aprecierea din partea mamei, Rostogol își propune, asemenea lui Harap Alb, sau Prâslea cel voinic cei de odinioară să realizeze lucruri ieșite din comun, sădindu-și propria grădină pe care, apoi, o păzește cu strășnicie, îmbrăcat într-o salopetă verde în dungi. Pepenele roz pe dinăuntru, confundat cu fructele care par „trase la xeroxˮ, este, astfel, cules odată cu ceilalți pepeni din grădină și dus de un șir de camioane într-un loc necunoscut.
Acțiunea de recuperare a temerarului pierdut este demarată de Turnesol, „cel mai agitat dintre frați și cel mai îngrijorat purcel pe care l-ați putea întâlni vreodatăˮ, după cum ni-l prezintă într-un moment de adresare directă autoarea, a cărei voce voalată de o fină ironie străpunge întregul text, putând fi ghicită și în vocile personajelor, în comentarii și îndemnuri la adresa umanului precum și a micului cititor în formare. Lui Turnesol i se alătură celelalte animale de la fermă: bursul Ulric , profesor de franceză, căci în viața de zi cu zi animalele participau la activități educative, împărtășind convingerea că „educația ne face viața mai ușoarăˮ, bărzoiul Zdrell, nașul lui Rostogol, vulpoiul Socott, care a aflat cu această ocazie de ce nu e bine să stai sub un copac pe timp de furtună și bufnița Otto, agent de supraveghere peste Ciuliniș și posesor al ocheanului de aur. Unindu-se în spiritul de sacrificiu și descoperind prin intermediul acestei experiențe lumea exterioară, precum și pe ei înșiși, cugetând asupra vieții în momentele de respiro sau în momente-cheie din desfășurarea evenimentelor, cei cinci prieteni pornesc în misiunea de salvare. Cum îi fac greutățile pe oameni mai uniți, căci adesea se pot stabili paralele între viețile personajelor și cele ale oamenilor, ce înseamnă sacrificiul, îndoiala, stereotipiile, cum ne ajută cunoașterea cuvintelor noi sau ce miracol există în puterea pe care ți-o insuflă cuvintele încurajatoare ale unui părinte, cum te înalță sentimentul de grijă față de aproapele tău sunt cugetări care își fac loc prin țesătura acțiunii cărții de aventuri. Ce personaj a avut un rol decisiv în desfășurarea acțiunii de salvare a lui Rostogol, în ce privință se aseamănă câinele Bobus cu Rostogol însuși, cum a fost găsit ocheanul de aur pierdut de bufnița Otto? Răspunsurile la aceste întrebări le veți afla din carte, care, ca orice carte pentru copii valoroasă, se adresează cititorilor de toate vârstele. Lectură plăcută! Lăcrămioara-Elena Dabija |
BIBLIOTECABiblioteca Judeţeană Arhiva
September 2022
Autori
All
|