Anne Fine
traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu
Editura Arthur, București, 2016

Lydia, Christopher şi Natalie sunt obişnuiţi cu certurile în familie. Deşi părinţii au divorţat, viaţa lor nu a devenit mai liniştită, iar cei trei fraţi trebuie să se împartă între mamă şi tată.
Veşnic înverşunată şi încăpăţânându-se să-i lase pe copii cât mai puţin în grija lui Daniel, Miranda hotărăşte să angajeze o bonă. Din momentul în care păşeşte în casa lor, doamna Doubtfire – femeia impunătoare şi hotărâtă – schimbă atmosfera în familie, aducând parfum de lavandă şi puţină relaxare.

„Doamna Doubtfire” este o poveste amuzantă cu gust dulce-amărui despre părinţi, copii și relațiile dintre ei.
​
ANNE FINE
S-a născut pe 7 decembrie 1947. Este o scriitoare britanică faimoasă mai ales pentru textele dedicate copiilor, deși a scris și literatură pentru adulți. Este autoarea a peste patruzeci de titluri pentru copii, două dintre acestea câștigătoare ale prestigioasei Medalii Carnegie. Pe lângă numeroasele premii obținute, Anne Fine a fost desemnată de două ori Autorul Anului la categoria Literatură pentru Copii. În 1998 s-a numărat printre cei cinci finaliști la premiul Hans Christian Andersen, iar în 2001 a fost desemnată câștigătoarea premiului Children's Laureate, decernat o dată la doi ani pentru întreaga activitate.
Despre prima ei carte, autoarea mărturisește că a fost ținută la sertar mai bine de cinci ani, după ce a fost respinsă de două edituri. Dar, în urma înscrierii manuscrisului într-un concurs, cartea a fost în sfârșit publicată în 1978.
„Copiii de făină” este unul dintre cele mai apreciate titluri ale lui Anne Fine, pentru care, în 1992, a câștigat Medalia Carnegie.
Un alt titlu celebru semnat de autoarea britanică este „Domnișoara Doubtfire” (publicat în 1987), ecranizat de Twentieth Century Fox în 1993.

FRAGMENT

Ridică găleata cu mâna uriașă, o smuci în spate de parcă ar fi fost ușoară ca o pană și dădu drumul cărbunilor în cămin.
— Apropo, am stabilit cu Natalie că, de acum înainte îi revine ei sarcina să golească mașina de spălat vase.
— Sunteți o comoară, doamnă Doubtfire, murmură Miranda. Mai grozavă decât un soț.
— Depinde despre al cui soț vorbești, dragă.
Miranda chicoti.
— Despre al meu, până una-alta.
— A, da?
Doamna Doubtfire ezită să se întindă după geantă.
În spatele fotoliului mamei lor, Lydia și Christopher se uitară unul la altul. Christopher își mușca buzele. Devenea teribil de agitat de fiecare dată când tatăl său își amâna prea mult plecarea după sosirea Mirandei. I se părea că după ce Miranda pășea în casă, orice cuvânt și orice gest al doamnei Doubtfire era riscant. Hazardul e pretutindeni. În orice clipă se putea petrece un accident îngrozitor. Doamna Doubtfire putea să-și scape ceva greu pe picior și pe urmă să scoată una dintre înjurăturile inconfundabile ale lui Daniel. Putea să-i cadă turbanul de pe cap. Putea să uite să zăvorască ușa de la baie și să-l surprindă la toaletă. Chiar și acum, în căldura seducătoare și înșelătoare a încăperii, doamna Doubtfire putea în orice clipă să-și suflece fără să se gândească mânecile bluzei cu volane și să-și dea la iveală brațele musculoase și păroase.
Lydia, în schimb, zâmbea amuzată. Ei îi plăceau aceste momente când tatăl ei, în spatele măștii de zi cu zi, o ispitea pe Miranda să-și amintească și să facă dezvăluiri despre zilele urâte ale căsniciei lor. Era periculos, desigur, dar era deopotrivă fascinant s-o asculți pe doamna Doubtfire smulgând de la Miranda indiscreții care o ajutau pe Lydia să înțeleagă de ce eșuase căsnicia părinților ei. În ultimele săptămâni descoperise că-și făcuse numeroase impresii greșite despre părinții ei. Își dădea seama că erau multe lucruri pe care nu le știa. Merita să meargă tiptil pe acest teren minat, ca să afle detalii interesante despre trecut.

Titlu original: Junior Genius Guides: Greek Mythology
Ken Jennings
traducere din engleză de Alina Popescu
ilustratii de Mike Lowery
Editura Arthur, București, 2020

Acum poţi să fii şi tu un mic geniu datorită seriei pentru copii scrise de Ken Jennings! Citind această carte vei deveni un expert în mitologia greacă şi îţi vei uimi prietenii şi profesorii cu cele mai bune poveşti antice: cum i-a păcălit Prometeu pe zei, cum a murit Ahile din cauza călcâiului său și cum noi, muritorii de rând, reuşim mereu să intrăm în belele.

În MITOLOGIA GREACĂ vei găsi ilustraţii minunate, informaţii interesante şi jocuri amuzante care îţi vor testa cunoştinţele şi te vor ajuta să înţelegi unele dintre cele mai frumoase mituri din toate timpurile.

FRAGMENT

Bună dimineața, mici genii! Vă rog să vă așezați la locurile voastre și să faceți liniște. Zurbagiii, în prima bancă! Știți voi care sunteți. Numele meu este Ken Jennings, dar îmi puteți spune „domnule profesor Jennings“ sau „domnule“ sau „Înțelepciunea Voastră“. Materia de astăzi este una fascinantă: miturile vechilor greci și romani. Iată de ce port acest veșmânt alb, simplu, numit „togă“, deși, ca să fiu sincer, mi-e puțin cam frig, mai ales când stau aici, lângă aerisire. Astăzi ne vom întoarce în timp cale de peste trei mii de ani, în Epoca Bronzului, când au luat naștere aceste mituri. Țelul călătoriei noastre este unul dintre puținele lucruri cu adevărat importante în viață: cunoașterea. O mulțime de cunoștințe despre tot soiul de lucruri extraordinare. Partea frumoasă a cunoașterii este că ea e deschisă oricui. Pentru a fi niște mici genii nu trebuie decât să fiți zilnic atenți la chestiile ciudate care se petrec în jurul vostru – și să fiți siguri că, în zilele noastre, lumea e plină ochi cu lucruri bizare. Iată de ce mottoul nostru secret este Semper quaerens. Asta înseamnă „Veșnic curios“.

Pe Ben îl plictisesc de moarte serile de vineri, pe care trebuie să la petreacă în casa bunicii. Unul dintre motive ar fi că mâncărurile ei sunt făcute doar din varză - iar asta e o regulă valabilă chiar şi pentru prăjituri... Însă curând descoperă că Buni are un secret întunecat. Este oare bătrânica inofensivă, cu păr alb, proteză auditivă şi dinţi falşi un hoţ internaţional de bijuterii?
 
Dacă v-a amuzat „Joe, băiatul miliardar”, şi aţi vrea să-l mai întâlniţi pe prietenul lui, simpaticul Raj, citind această carte veţi avea o surpriză plăcută...

DAVID WALLIAMS 
S-a născut la Merton, o suburbie a Londrei, în august 1971. Este actor, umorist, prezentator de emisiuni de televiziune și autor de cărţi pentru copii. A studiat la Reigate Grammar School și la Universitatea din Bristol și a fost membru al National Youth Theatre, unde l-a întâlnit pe Matt Lucas, alături de care a scris și a interpretat celebrul show de radio și televiziune Little Britain. 
În 2008 și 2009, publică primele sale cărţi pentru copii, ilustrate de Quentin Blake, The Boy in the Dress și Mr. Stink. Pentru următoarele romane, Billionaire Boy (Băiatul miliardar) și Gangsta Granny, a colaborat cu reputatul ilustrator Tony Ross. Romanul Ratburger, apărut în 2012, a fost declarat cartea anului de către National Book Awards.
David Walliams este recunoscut pentru implicarea sa activă în acţiunile de caritate.

FRAGMENT
​
- Am copilărit într-un sat mic și familia mea era foarte săracă, zise în continuare Buni. Și sus, în vârful dealului, se afla o vilă impunătoare, în care locuiau un lord și o lady. Lordul și Lady Davenport. Era în perioada de după război și-n vremurile alea nu prea se găsea de mâncare. Îmi era foame, așa că într-o noapte, pe la douăsprezece, când toată lumea dormea, m-am furișat afară din căsuța părinților mei. Protejată de întuneric, mi-am croit drum prin pădure și am urcat până la casa familiei Davenport.
- Nu-ți era frică? întrebă Ben.
- Ba da, bineînțeles. Eram înspăimântată, singură în pădure, în creierii nopții. În fața casei erau câini de pază. 
Dobermani mari și negri. Așa că m-am cățărat pe un burlan fără să fac pic de zgomot, și am găsit o fereastră care nu era încuiată pe dinăuntru. La unsprezece ani eram o fetiță foarte mică, foarte plăpândă pentru vârsta mea. Așa c-am reușit să mă strecor printr-o crăpătură mică a ferestrei și am ajuns în spatele unei draperii de catifea. Când am dat la o parte draperia, mi-am dat seama că eram în dormitorul soților Davenport.
- Vai, nu! zise Ben.
- Ba da, continuă bătrânica. M-am gândit să iau doar niște mâncare, dar am văzut frumusețea asta mică lângă pat. Arătă către inelul cu diamante.
- Deci l-ai luat pur și simplu?
- Nu e niciodată chiar atât de simplu să fii un hoț internațional de bijuterii, tinere, spuse Buni. Lordul și soția sa sforăiau de zor, dar dacă i-aș fi trezit, aș fi fost moartă. Lordul dormea mereu cu o pușcă la capul patului. 
- O pușcă? întrebă Ben.
- Da. Era un om la modă și, fiind la modă, îi plăcea să vâneze fazani, așa că avea multe arme de foc. 
Pe Ben îl trecuseră toate transpirațiile de emoție.
- Dar nu-i așa că nu s-a trezit și n-a încercat să te împuște?
- Ai răbdare, tinere, toate la vremea lor. M-am furișat pe lângă pat, pe partea unde dormea Lady Davenport, și am luat inelul. Nu-mi venea să cred cât era de frumos. 
Nu mai văzusem niciodată unul de aproape. Mama mea n-ar fi visat niciodată să aibă așa ceva. „Nu-mi trebuie bijuterii", ne spunea nouă, copiilor. „Micile mele diamante sunteți voi." Preț de-o clipă, m-am uitat uluită la diamantul pe care îl țineam în mână. Era cel mai minunat lucru pe care îl văzusem în viața mea. Apoi, dintr-odată, am auzit un zgomot formidabil."

Faceți cunoștință cu Pippilotta Merindela Persiana Minta Aluefraim Șosețica, fata cea mai puternică din lume!
Cu părul roşu ca morcovul, strâns în două cozi ţepene, pistruiată şi cu gura până la urechi, cu ciorapi desperecheaţi şi cu pantofi în care ar putea încăpea încă o pereche de picioare, fetiţa de nouă ani e o apariţie remarcabilă. Acţiunile ei îi lasă pe toţi cu gura căscată: după o întâlnire cu Pippi, până şi hoţii se lasă de meserie.
Odată cu instalarea ei în Vila Villekulla, cu o maimuţică pe umăr şi un cal pe verandă, viaţa celor din jur se schimbă radical. Prietenii ei, Annika şi Tommy, încep să privească lumea prin lentila imaginaţiei lui Pippi şi nicio zi nu mai seamănă cu alta.

„Pippi face parte din tradiția personajelor care răstoarnă lumea oamenilor mari, fie chestionând-o, ca Alice, fie aruncând-o de-a dreptul în haos, asemenea Cotoiului cu Pălărioi al lui Dr. Seuss.”
The Guardian

ASTRID LINDGREN (14 noiembrie 1907 – 28 ianuarie 2002)
A fost una dintre cele mai celebre şi mai iubite scriitoare de literatură pentru copii din întreaga lume. S-a născut şi a crescut în localitatea Näs, de lângă oraşul Vimmerby şi multe dintre cărţile sale au fost inspirate de aceste ţinuturi ale copilăriei. Personajele din cărţile ei – Pippi, Karlsson, Prinţul Mio – au făcut înconjurul lumii, au învăţat să vorbească în toate limbile pământului şi, apoi, ieşind dintre copertele cărţilor, au devenit personaje de film, de desene animate şi sfătuitori de taină ai micilor cititori.

Astrid Lindgren a primit mai multe distincţii pentru opera sa, între care şi prestigiosul premiu „Andersen”, Micul Nobel al literaturii pentru copii. În 1967, editura suedeză Rabén & Sjögren a instituit premiul „Astrid Lindgren”, care se decernează anual unui scriitor de limbă suedeză.
În 2003, guvernul suedez a înfiinţat „Astrid Lindgren Memorial Award”, un premiu în valoare de cinci milioane de coroane suedeze. Printre câştigătorii acestui premiu se numără autori ca Maurice Sendak, Philip Pullman, Katherine Paterson. În 2011, Banca Sudiei a anunţat că începând cu anul 2014, portretul scriitoarei va figura pe bancnota de 20 de coroane. Şi poate unul dintre cele mai grăitoare lucruri despre impactul pe care scrierile ei l-a avut asupra literaturii lumii este că din 1996 o mică planetă îi poartă numele: „3204 Lindgren”. La aflarea veştii despre botezarea asteroidului, scriitoarea a răspuns cu umoru-i caracteristic: „De acum înainte, puteţi să mă numiţi Asteroid Lindgren“.

FRAGMENT:

Pippi mergea pe stradă cu un picior pe trotuar și unul în șanț. Apoi mergea de-a-ndărătelea, ca racul, ca să nu mai trebuiască să se întoarcă, vezi bine! Când ajunse în dreptul casei, se opri. Copiii se cercetară în tăcere. În cele din urmă, Tommy zise:
— De ce mergi așa?
— De ce merg așa? se miră Pippi. N-are voie omul să meargă cum poftește? Doar trăim într-o țară liberă, nu? Și, dacă vrei să știi, în Egipt toată lumea merge așa și nu i se pare nimănui ceva curios.
— De unde știi? întrebă Tommy. Ce, ai fost în Egipt?
— Dac-am fost în Egipt? Ba bine că nu! Am fost peste tot în lume și-am văzut chestii mult mai ciudate decât oameni care merg de-a-ndărătelea! Mă-ntreb ce-ai fi zis dacă mă vedeai mergând în mâini, ca-n Indochina.
— Minți de-ngheață apele! zise Tommy.
Pippi stătu un pic pe gânduri:
— Îhî, ai dreptate, mint, spuse ea cu tristețe în glas.
— E urât să minți! zise Annika, care abia acum îndrăznise să deschidă gura.
— Da, e foarte urât să minți, întări Pippi, încă și mai posomorâtă. Da’ mai uit și eu din când în când, ce să fac… Nu poți să te-aștepți să spună mereu adevărul un copil c-un înger drept mamă, un rege drept tată și care a călătorit pe mări toată viața. Și, dacă vreți să știți, în Congo nu spune nimeni adevărul. Nici măcar un singur om! Toată lumea minte cât e ziua de lungă. Se apucă pe la șapte dimineața și o țin așa până la apusul soarelui. Așa că, dacă se-ntâmplă să mai mint, să mă iertați, e din cauză c-am stat prea mult în Congo. Ia ziceți, ne-mprietenim au ba? Tommy și Annika fură întru totul de acord, așa că porniră împreună spre casa noii lor prietene, Pippi Șosețica.