DOMNUL PAPUZEK

​Cornel Vlaiconi
Ilustrații de Irina Motroc
Editura Arthur, București

             Domnul Papuzek e un papagal dintre cei mici, un peruş. El are familie, prieteni, o slujbă în casa unor oameni. Şi, cum nimic nu-i perfect tot timpul, ei toţi trebuie să rezolve o mulţime de probleme pentru a putea fi împreună. E o lume în care grijile şi bucuriile sunt trăite de papagali, vrăbii, căţei şi chiar de pisici aflate în cârdăşie cu o bandă de hoţi. Cu fiecare pagină, ne dorim ca planurile Domnului Papuzek şi ale prietenilor săi să reuşească, aşa cum ne dorim în fiecare dimineaţă să avem o zi frumoasă.
​
CORNEL VLAICONI
„M-am născut, am crescut și trăiesc în București. În anul în care totul s-a schimbat, 1989, aveam 16 ani – precis cât e nevoie să nu uiți să ții ochii deschiși. Am absolvit Facultatea de Drept, fără ca realitatea gri a sălilor de tribunal sau geometria contractelor comerciale să mă atragă. M-am specializat în prelucrare de imagine, am devenit  grafician, iar de mai bine de zece ani lucrez în domeniul farmaceutic. După ora cinci și în weekend descopăr orașul și împărtășesc articole bine documentate pe un blog pe care l-am transformat într-o comunitate. Scriu despre străzi, oameni și întâmplări care sunt sau au fost în vremuri pe care le-am moștenit în fotografii alb-negru. Am doi copii, pentru care inventez povești cu totul și cu totul noi în fiecare seară. Dar mult înainte ca ei să-mi intre în viață, pe fereastră mi-a intrat un papagal rătăcit și cam speriat. După spaima primelor zile, papagalul a devenit de-al casei. A fost botezat aproximativ după eticheta de la cutia lui de boabe. A învățat să fie parte din familie, a căpătat tabieturi, ba chiar dădea impresia că le poartă de grijă stăpânilor lui. Așa am început să scriu o carte, deocamdată singura.“ 

IRINA MOTROC
„M-am născut la Craiova şi, pe când eram copil, desenam bibelourile din casă, jucăriile şi refăceam ilustraţiile din cărţile de poveşti. Apoi desenul a dispărut pentru o mare bucată de vreme din viaţa mea, mă întorceam doar uneori la el, ca într-un spaţiu de refugiu. După mulţi ani în care am lucrat în domenii care nu-mi ofereau împlinire, am găsit curajul s-o iau de la capăt. Aşa am ajuns să mă mut în Bucureşti şi, cu paşi nesiguri întâi, am reînceput să desenez. Ilustrez în acuarelă, guașe și, uneori, creioane colorate. Cu toate că am avut și proiecte realizate digital, cel mai mult mă atrage metoda tradițională de lucru. Acuarela e o magie ce se întâmplă pe hârtie sub ochii mei şi, de multe ori, în momentele în care mă abandonez procesului, am senzaţia stranie că desenul se creează independent de mine, că acuarela desenează singură. Când nu desenez, călătoresc foarte mult, fac multe fotografii pe film, ascult viniluri sau mă pierd în câte o carte.“ 

FRAGMENT
Era luni dimineaţa şi Domnul Papuzek mergea încet spre lucru. Cu toate că locuia aproape de serviciu, Domnul Papuzek pleca întotdeauna de acasă cu un sfert de oră mai devreme, în primul rând, pentru că nu i plăcea să se grăbească şi, în al doilea rând, pentru că aşa putea să se oprească să şi bea cafeaua în linişte la bistroul din colţ. 
Să nu i o luăm în nume de rău Domnului Papuzek că prefera să bea cafeaua altundeva decât acasă; mai ales că Doamna Papuzek, soţia Domnului Papuzek, făcea o cafea grozavă. Dar Domnul Papuzek avea şi doi copii, care se trezeau foarte uşor dimineaţa dacă auzeau zgomot, aşa că Domnului Papuzek nu i rămânea decât să se oprească la bistro şi să aştepte ca Domnul Răţoi să i toarne o ceaşcă de cafea. S ar putea să vă mire faptul că bistroul era ţinut de Domnul Răţoi, asta pentru că multă lume crede că raţele nu sunt deloc făcute să stea în spatele unui bar şi să servească mușteriii, dar adevărul e că Domnul Răţoi se descurca de minune ca barman. Însă avea și el un mic defect: o să vedem imediat care.
— Bună dimineaţa, zise Domnul Papuzek, intrând pe ușă. 
— Bună dimineaţa, Domnule Papuzek, îi răspunse Domnul Vrabie, care şedea comod la masa de la geam şi citea destul de prins rubrica de pariuri din ziarul de sport. 
Domnul Vrabie avea o familie numeroasă şi, cu toate că el şi Domnul Papuzek se ocupau cu lucruri diferite şi, ca să zic aşa, trăiau în cercuri diferite, aveau în comun faptul că și beau cafeaua la Domnul Răţoi din acelaşi motiv. 
— Cum merge treaba? întrebă Domnul Papuzek, aşezându se lângă Domnul Vrabie. 
— Binişor, cred, răspunse Domnul Vrabie. Având în vedere că ăl’ mic iar a venit acasă smotocit şi fără pene, binişor. Toată noaptea l am oblojit.