HARRIET SPIONEAZĂ

​Louise Fitzhugh
Ilustrații Louise Fitzhugh
Traducere din limba engleză de Laura Sandu
Editura Arthur, București

              Lui Harriet îi place să spioneze. Vrea să afle totul despre toţi. Pentru asta, şi-a creat un traseu de spionaj foarte bine pus la punct. Notează în caiet tot ce vede în jur şi face observaţii despre colegi, vecini, dar şi despre prietenii ei cei mai buni.
Însă într-o zi, caietul ajunge exact la cine nu trebuie. Cum vor reacţiona colegii după citirea notiţelor şi ce-i rămâne de făcut lui Harriet pentru a îndrepta situaţia?
​
LOUISE FITZHUGH (5 oct. 1928 - 19 nov. 1974) 
S-a născut în oraşul american Memphis, din statul Tennessee şi a început să scrie la vârsta de unsprezece ani. Nu a avut o copilărie prea fericită şi de aceea a aşteptat cu nerăbdare momentul în care să poată pleca de-acasă. Părinţii ei au divorţat când abia împlinise doi ani, viitoarea scriitoare petrecându-şi restul copilăriei în casa tatălui ei. A studiat arta în Italia, Franţa şi apoi în SUA. Cel mai cunoscut roman al ei, HARRIET SPIONEAZĂ, a stârnit, la momentul publicării (în anul 1964), o serie de discuţii în contradictoriu legate de utilizarea tonului realist în cărţile destinate copiilor, o abordare cu totul neobişnuită pentru acea vreme.
Louise Fitzhugh nu este doar scriitoare, ci şi ilustratoare de cărţi pentru copii şi tineret. Desenele din volumul de faţă îi aparţin.

FRAGMENT
Harriet încerca să-i explice lui Sport cum se joacă Orașul. 
— Mai întâi inventezi un nume pentru Oraș. După aceea, scrii cum îi cheamă pe toţi oamenii care trăiesc în el. Nu trebuie să fie prea mulţi, altfel jocul o să devină prea dificil. De obicei, eu pun douăzeci și cinci. 
— Ăăă… 
Sport se juca cu o minge de fotbal. Erau amândoi în curtea casei lui Harriet, pe strada 87 Est din Manhattan. 
— După ce ai stabilit exact cine sunt locuitorii, te gândești la meseriile lor. De exemplu, domnul Charles Hanley e proprietarul benzinăriei din colţ. 
Harriet vorbea cu grijă, stând pe vine lângă copacul cel mare, și se aplecase atât de mult peste caiet, încât părul ei lung și drept atingea marginile acestuia. 
— Nu vrei să jucăm fotbal? întrebă Sport. 
— Haide, Sport, nu te-ai jucat niciodată de-a Orașul și nici nu știi ce frumos e. Uite, o să punem staţia de benzină lângă cotitura asta pe care o face muntele. În caz că se întâmplă ceva prin zonă, o să-ţi aduci aminte unde e. 
Sport veni lângă ea ţinând mingea la subraţ. 
— Păi aia nu e decât o rădăcină bătrână de copac. Cum adică, munte? 
— E un munte. De acum încolo, e un munte. Ai înţeles? 
Harriet îl privi drept în ochi. Sport făcu un pas în spate. 
— Arată ca o rădăcină bătrână de copac, mormăi băiatul. 
Harriet își dădu părul pe spate și se uită la el cu severitate. 
Multumesc si astept raspuns.
— Sport, tu ce vrei să te faci când vei fi mare? 
— Știi tu. Fotbalist. 
— Uite, eu o să fiu scriitoare. Și când spun că ăsta e un munte, atunci e un munte. 
Mulţumită, se întoarse la Orașul ei.