ISTORIA LUI RĂZVAN

​de Horia Corcheș
După o idee de Dragan Ibrahimovic
Ilustrații de Alexandru Ciubotariu

           Te-ai întrebat vreodată cum ar fi dacă ai putea trece granițele timpului? Dacă ai putea călători în trecut, dacă ai putea întâlni eroi sau oameni simpli din alte vremuri, ce i-ai întreba? Ce ai vrea să afli de la ei? Ai vrea să te învețe cum să câștigi mereu competițiile cu colegii tăi? Sau ai vrea, mai degrabă, să-ți dezvăluie secretele magice ale iubirii? Ai vrea să-ți ofere putere, inteligență, viclenie? Sau, poate, înțelepciune? Și, dacă ai putea învăța din trecut, cum crezi că ar arăta viitorul tău? 
 
Toate aceste întrebări sunt și ale lui Răzvan. El caută răspunsuri pentru ele în vremuri trecute, vorbind cu soldaţi din Antichitate, cu artişti renumiţi, cu voievozi, fiind martor la lupte şi momente memorabile din istoria românilor. Istoria lui este, poate, și a ta! Află-i secretele, pentru a putea să-ţi răspunzi și întrebărilor tale!
 
„Cred că premisa de la care am pornit în scrierea cărții sau cel puțin una dintre premise este tocmai aceasta: mă înspăimântă perspectiva unei lumi din care lipsesc cărțile tipărite, în care nu mai există biblioteci, instrumente de scris și miros de cerneală, cel puțin de cerneală de tipar. Nu mi-ar plăcea să trăiesc într-o astfel de lume și cu siguranță, în viața mea, nu voi ajunge să o cunosc. Nu înseamnă însă că această lume nu va exista și că nu va fi una mai bună decât cea de acum.ˮ (Horia Corcheș)

HORIA CORCHEȘ (n. 1974, Cluj-Napoca) 
A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea Babeș-Bolyai și este profesor de limba și literatura română. Debutează editorial în 2008 cu un volum de poezie. Urmează două romane: ISTORIA LUI RĂZVAN (Editura Arthur, 2014) și PARTAJ (Editura Art, 2016). În 2015 ISTORIA LUI RĂZVAN a fost nominalizată la Gala Bun de Tipar, la categoria Carte pentru copii și tineret. Scrie articole de opinie și de specialitate în DILEMA VECHE, REVISTA PERSPECTIVE, REVISTA CERCURILOR DE LECTURĂ, publică proză scurtă în REVISTA IOCAN și este membru al juriului Concursului de creație literară Trofeul Arthur și al Concursului de creație literară „Locuiește în poveste”.

FRAGMENT
Când am ajuns în pod, Sergiulică, nu-mi venea să cred ce vraiște! Sigur nici tata nu s-ar fi descurcat printre atâtea cutii și vechituri! Cred că Bunucul și le pusese în vreo ordine, dar între timp, cu borcanele mamei, cu sacii de plastic în care tot îndesaseră hainele nepurtate cu gândul de a le da la săraci, cu jucăriile rămase de la mine și de la hăbăucul de Filip, frati-miu1 (sper să mai crească puțin și să se coacă, pentru că mă înnebunește cât e de țâcă) și cu alte și altele, era o harababură de nedescris. Dar știam sigur că trebuie să fie pe acolo pe undeva și era PEEERFECT momentul; acum cât erau ai noștri plecați puteam cotrobăi în voie. Mă cam enerva țâcă, se smiorcăia întruna lângă scară, pentru că îi interzisesem ferm să urce și el; asta mi-ar mai fi lipsit, să pățesc vreun pocinog! Ei, și m-am pus în grabă să răstorn saci, să mă uit în dreapta și în stânga, mi-am zis că ar trebui să mă uit în lada unei canapele vechi – sigur era de pe vremea bunicului Bunucului! –, m-am chinuit să-i ridic partea aia de lemn cu tapițerie pe care stai – habar n-am cum îi zice – de era să mi-o scap pe picior, dar nu era nimic în ea și abia apoi, cap sec ce sunt, mi-a trecut prin gând că ar trebui să mă uit mai întâi pe rafturile de sus, care urcau pe perete până hăt! la tavan! Yes!, am găsit acolo cutia de care-mi zicea Bunucul, erau în ea vreo 10-15 caiete cred, poate și alte chestii, nu m-am uitat prea atent la început, m-am pus pe canapeaua aia veche, de s-a și ridicat un nor de praf din ea, și am început să le răsfoiesc. Deci fii atent, că nu știu cum să-ți zic să mă înțelegi și să mă crezi, Bunucul se pare că la școală SCRIA (!) în caiete ceea ce îi spunea profesorul! Ascultă-mă bine, că nu sunt basme, n-ai decât să crezi că inventez! În primul caiet erau tot felul de formule de matematică, cred că învățau ceva teoreme vechi de când lumea, de-ăsta m-am plictisit după vreo două pagini. Al doilea era de istorie! Buuuuun! Imaginează-ți, ISTORIE scria clar pe caiet, iar înăuntru despre tot felul de chestii care claaaaar erau din trecut! Că nu cred că inventa! Așa! Hmmm... nu știu cum să îți explic, parcă erau niște lucruri întâmplate cândva și pe care le învățau cică să nu uite trecutul și să înțeleagă cum s-a ajuns în prezent! HAAA HAAAHAAA! M-am distrat la faza asta, dar a trebuit să fug să arunc o privire la parter, pentru că țâcă începuse să se smiorcăie tare lângă scară. I-am zis să mai aibă răbdare puțin, că apoi cobor și îl las să se joace cu consola wi-ki cea nouă pe care mi-a luat-o tata săptămâna trecută, de ziua mea.