Credeai că ai citit toate cărţile cu minuni, toate cărţile despre copaci fermecaţi şi păduri misterioase? Stai să vezi ce găsesc cei trei fraţi – Beth, Frannie şi Joe – în pădurea de lângă noua lor casă! Pregăteşte-te să întâlneşti cele mai neobişnuite personaje pe măsură ce urci tot mai sus pe crengile Copacului Depărtărilor: domnul Barbă-Lungă, doamna Spălăceală, Moş Cratiţă, Lună-Plină și Zâna Mătăsuţă. Personaje surprinzătoare, care-şi poartă magia... în buzunare!
Crezi că totul se opreşte aici? Nicidecum: deasupra Copacului Depărtărilor se deschide un drum către noi tărâmuri – cum sunt Tărâmul Luaţi-Poftiţi sau Tărâmul Zilelor de Naştere –, mereu altele şi altele, de la care nu ştii niciodată ce s-aştepţi. 

Şi cum crezi că ajung înapoi, jos, cei trei copii? Nicicum altfel decât prin lunecuş-alunecuş, un tobogan construit în trunchiul copacului! Ia-poftim şi citeşte ca să afli toate peripeţiile ineditelor personaje!

Din aceeași serie:
Magia Copacului Depărtărilor (vol II)
Lumea din Copacul Depărtărilor (vol III)

ENID MARY BLYTON (1897-1968) a fost o autoare britanică de cărţi pentru copii. Cărţile ei s-au vândut în peste şase sute de milioane de exemplare şi au fost traduse în zeci de limbi. Textele sale au subiecte diverse, de la educaţie şi istorie naturală, la poveşti fantastice şi de mistere sau cu conţinut biblic.

Conform Index Translationum (program sub egida UNESCO), în 2007, Enid Blyton figura pe locul 5 în topul celor mai populari autori din lume, după Lenin, dar înaintea lui Shakespeare.

JAN MCCAFFERTY este o ilustratoare britanică. De mică a avut o înclinaţie pentru desen, aşa că a studiat arta la Birmingham. Timp de cinci ani a lucrat ca designer de cărţi pentru copii la Usborne Publishing, iar apoi şi-a început cariera de ilustrator. Recent, influenţată de cărţile ei preferate, printre care şi trilogia Copacul Depărtărilor de Enid Blyton, Jan McCafferty s-a hotărât să-şi încerce talentul şi în scrierea cărţilor pentru copii.
​
FRAGMENT
O săptămână mai târziu era ziua de naștere a lui Beth. Fetița aștepta cu sufletul la gură, fiindcă mama îi spusese că va putea organiza o mică petrecere. 
- O să-i chemăm pe prietenii noștri din Copacul Depărtărilor, spuse ea.
- Crezi c-ar fi o decizie înțeleaptă? întrebă neîncrezător Joe. Nu cred că mama o va agrea pe Doamna Spălăceală sau pe Domnul Barbă-Lungă.Și nici pe Morocănilă, spiridușul țâfnos.
- Ce-i drept, nu-i putem chema pe unii, iar pe alții nu,spuse Beth. Cei lăsați pe dinafară s-ar simți jigniți.
- Ce situație neplăcută, spuse Frannie. Eu zic să mergem să ne sfătuim cu Lună-Plină și Mătăsuță.
Însă mama nu le dădu voie fetelor sămeargă cu Joe în acea zi. Le spuse că aveau multă curățenie de făcut în camerele lor. 
- Ah, fir-ar să fie! zise Frannie către Joe. Va trebui să mergi singur și să-i întrebi pe Lună-Plină și Mătăsuță cum ar trebui să procedăm în legătură cu petrecerea noastră. Să nu zăbovești prea mult, ca să nu ne îngrijorăm. și te rugăm să nu te cațeri pe cine știe ce tărâm fără noi!

Apolodor, pinguinul călător, Amedeu, cel mai cumsecade leu, și cangurul Ilie sunt foarte buni prieteni. Lumea întreagă este pentru ei un mare loc de joacă. Cu zmeul în zbor, prin apă alături de pești, cu schiurile pe zăpadă, pe rând medici, inventatori sau sportivi, cei trei sunt nedespărțiți și învață unul de la celălalt secretele prieteniei și ale vieții trăite cu zâmbetul pe buze.

GELLU NAUM
Născut în 1915, Gellu Naum a studiat filozofia la București și Paris. La sfârșitul anilor '30 se afla în cercurile avangardei, în apropierea lui Andre Breton, alături de Victor Brauner și Gherasim Luca. Gellu Naum a fost un eseist, poet, prozator și dramaturg român considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european.

FRAGMENT
 „Iată-l pe Apolodor,
 Fost, pe vremuri, călător.
 Să reținem cel puțin
 Faptul că e pinguin.

 Lângă el e Amedeu,
 Cel mai cumsecade leu,
 Cântăreț la clarinet
 Și, din când in când, poet.

 Blondul din fotografie
 Este cangurul Ilie.
 Fiind cangur, așadar,
 Are șorț cu buzunar.

 Pe toți trei, iubindu-i foarte
 Vi i-am adunat în carte.”

Mistuit de dor, pinguinul Apolodor își ia rămas-bun de la prieteni și o pornește spre Polul Sud, sperând că-și va găsi liniștea alături de frații lui din Labrador. Cămila Suzi, iepurele Buză-Lată și pisoiul Tiț încearcă să-l oprească, dar în zadar: dorul lui de depărtări e mai puternic decât orice și nicio rugăminte, oricât de fierbinte, nu topește dorința lui de a vedea ghețurile nesfârșite de la capătul Pământului.

Cartea cu Apolodor este un text unic în cultura română, valoros atât după criteriile poeziei mari, cât şi după rigorile specifice literaturii celor mici. Un poem de o mare inventivitate, cu niveluri şi chei de lectură diferite, o carte de aventuri, dar şi o carte despre literatură, cu un narator când ingenuu, când pus pe şotii, cu un personaj ba curajos, ba nu prea, cu un mesaj satirico-politic, dar şi cu unul profund uman, vorbind atât pe înţelesul copiilor, cât şi, prin frumoase subînţelesuri, cu cititorul adult, devenit colaborator al poetului.

GELLU NAUM
Născut în 1915, Gellu Naum a studiat filozofia la București și Paris. La sfârșitul anilor '30 se afla în cercurile avangardei, în apropierea lui Andre Breton, alături de Victor Brauner și Gherasim Luca. Gellu Naum a fost un eseist, poet, prozator și dramaturg român considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european.

FRAGMENT
Pe gheaţa Golfului Terror...
S-a adunat cu mic cu mare
Tot neamul lui Apolodor.

Şi l-au primit la debarcare,
Bunicu Apoloririn
(cel mai în vârstă pinguin
Şi mama Apolodorica
(o  pinguină atâtica
Şi tata Apolodorel
(Un pinguin , mărunt şi chel)
Şi unchiul Apolodorini
Şi neamurile, şi vecinii...

Şi au cântat cu toţi în cor,
Iar pe deasupra tuturor
Şi-a risipit Apolodor
În triluri lungi, răsunătoare,
Superba-i voce de tenor.

A fost o zi de sărbătoare
Pe coasta Golfului Terror...

Cum s-a simţit Apolodor
Pe gheaţa Golfului Terror ?
Era un frig îngrozitor,
Mai frig ca-n orice răcitor,
Un ger tăios ca un cuţit
Şi-un viscol nemaipomenit,
Dar el se prăpădea de dor;

Îşi amintea Apolodor
De foştii lui colegi de cor
Şi parcă îi vedea în faţă:
Da, iepurele Buză-Lată
Îl îmbia cu o salată
Şi Tiţ zâmbea pe sub mustaţă,
Iar ursul adusese mure
Atunci culese din pădure,
Şi îi dădea Ariciul ace
Şi ghemotoace să se joace...

Şi parcă i se năzărea
Că mai încolo, pe gheţar,
Maestrul Domilasolfa,
În haina lui de catifea,
Cu notele în buzunar,
Şedea întins pe canapea 
Şi îi zâmbea şi-l întreba:
- „Ţi-e dor de noi, Apolodor? ”...

​Kastner, Erich
Ilustrator: Horst Lemke
Traducător: Eman Cerbu
Editura Arthur, București, 2017

Era ziua de 35 mai, așa încât era firesc ca unchiul Ringelhuth să nu se mire de nimic.
Konrad și unchiul Ringelhuth îl întâlnesc pe Negro Caballo, un cal vorbitor și foarte politicos, într-o zi de 35 mai, când nu te poate mira nimic din ce se întâmplă. Cum Konrad are de scris o compunere despre Mările Sudului (și nu poți să scrii despre ceva ce nu cunoști), cei trei intră-n dulapul din holul unchiului Ringelhuth și, odată ajunși pe partea cealaltă, se pun pe explorat.
Călare pe Negro Caballo, trec prin Țara Huzurului, Lumea Anapoda, prin Castelul „La mărețul trecut“ și Electropolis, se întâlnesc cu personaje istorice și șefi de trib și sunt atacați de o balenă pe uscat. Și toate astea din cauza unei compuneri și a unei zile care nici nu există în calendar...

ERICH KÄSTNER s-a născut pe 23 februarie 1899 la Dresda. A scris poezii, romane, povestiri, dar a devenit celebru în toată lumea mai ales datorită cărţilor sale pentru copii. Scriitorul s-a născut într-o familie săracă. Tatăl său era şelar (făcea şei pentru cai), iar mama casnică. Pentru a suplimenta venitul familiei, mama lucra din când în când ca frizeriţă. Erich Kästner a avut o relaţie foarte apropiată cu mama sa. După plecarea de la Dresda, îi scria mamei sale în fiecare zi. Figura mamei iubitoare şi autoritare apare în majoritatea scrierilor sale. După studii de istorie, literatură, filozofie şi teatru pe care le urmează la Leipzig, scriitorul pleacă la Berlin, unde lucrează ca jurnalist.
În octombrie 1929 apare cartea „Emil şi detectivii”, care va deveni cea mai cunoscută carte pentru copii a scriitorului. A fost tradusă în peste 59 de limbi şi s-a vândut în milioane de exemplare în întreaga lume. Cartea a inspirat mai multe ecranizări de succes. Erich Kästner a scris numeroase cărţi pentru copii, între care „35 Mai” (1932), „Cele două Lotte” (1949) ş.a.
În 1960, Erich Kästner a primit Premiul Hans Christian Andersen, cea mai înaltă distincţie pentru literatura pentru copii.

FRAGMENT
Hanibal și Wallenstein întrerupseră pentru o clipă aprigă lupta și-și îndreptară ochii spre nepoftiții spectatori. Generalul cartaginez își scutură viteazul cap și rosti solemn:
— Nu mă retrag. Nu cedez niciun pas! Chiar de-ar fi să mă coste și ultimii soldați!
— Ei, ce tot spuneți? îl înfruntă Konrad. N-ar fi păcat de armata dumneavoastră?
Se bagă și Wallenstein în vorbă:
— Ești un puști fără minte! declară el. Important nu este câți soldați cad în luptă, important e să ai rezerve!
— Măi, ce drăguți sunteți amândoi! li se adresă Ringelhuth comandanților de oști. Vouă și celor de seama voastră numai cu soldați de plumb ar trebui să vi se îngăduie să purtați războaie!
— Ia mai fă-te c-o iei din loc, stimabile! îl repezi Hanibal, enervat. Cine n-are ambiție să nu deschidă pliscul! Ce ești dumneata de meserie?
— Farmacist, răspunse unchiul.
— Se putea altfel? izbucni Hanibal într-un hohot de râs disprețuitor. Un sanitar, bineînțeles!
Apoi se întoarse din nou spre Wallenstein:
— Domnule duce, proclamă el, bătălia continuă!
Și continuară să se războiască crâncen pentru tufa de trandafiri.
— Până la ultima picătură de sânge! șcrâșni Hanibal.
— Predă-te! mugi Wallenstein.
Încercuise între timp trupele inamice și le bombarda neîncetat cu boabe de mazăre, făcându-le una cu pământul.
— Numai când cel din urmă soldat al meu va mușca țărâna, înainte nu! se legă cu jurământ Hanibal.
În aceeași clipă trebui să strănute. Își ridică îngrijorat capul și spuse:
— Bine, fie, să încetăm. Iarba e încă prea umedă. N-aș vrea să mă îmbolnăvesc. Când îmi dai prilejul unui război de revanșă?
— Îndată ce scapi de guturai, dragul meu, răspunse Wallenstein. Cu gripa nu-i de glumit.
Cei doi generali se ridicară din iarbă, își dezmorțiră icnind picioarele înțepenite, lăsară trupele decimate să-și doarmă somnul de veci în preajma tufei de trandafiri și porniră cu pași măsurați spre vilă.
— Cu un an înainte de asasinarea mea la Eger, începu Wallenstein, am avut un guturai oribil. Mai bine aș pierde trei bătălii decât să mai strănut ca atunci!
Și cu aceste vorbe dispărură în casă.
— Luați o aspirină! strigă unchiul în urma lor. Și beți un ceai de tei! Astfel mâine o să puteți porni din nou la război.
Dar Hanibal nu-l mai auzi.
— Iar noi să ne vedem de drum! interveni calul. Mi s-a luat de eroii ăștia!