EMIL ŞI DETECTIVII

Erich Kästner
Traducere din limba germană de Ana Canarache
Ilustrații de Walter Trier
Editura Arthur, București, 2015

---

„Emil şi detectivii” este o carte captivantă despre spirit de echipă, curaj şi forţa naivităţii asupra legilor oamenilor mari. Emil călătoreşte pentru prima dată cu trenul de unul singur. A pornit dintr-un orășel de provincie și vrea să ajungă la Berlin. Este entuziasmat, dar are şi ceva emoţii: trebuie să aibă grijă de plicul cu bani pe care mama i l-a pus în buzunar. Aventurile care se nasc de aici deschid o cale nouă în literatura pentru copii, „Emil şi detectivii” fiind un roman poliţist în toată regula.

"O minunăție... Cartea a avut și încă are darul de a mă face să simt că sunt unul dintre băietanii din mica gașcă a lui Emil... Emil și detectivii este o capodoperă... Citește-o și o să fii fericit." Maurice Sendak

"Plăcerea cea mai mare pe care ți-o oferă cartea constă în felul în care însuflețește fantezia copiilor de a fi omnipotenți. Și ne convinge că o gașcă de copii chiar ar putea să se organizeze într-o echipă de detectivi și să prindă un hoț."
The Guardian

ERICH KÄSTNER
S-a născut pe 23 februarie 1899 la Dresda. A scris poezii, romane, povestiri, dar a devenit celebru în toată lumea mai ales datorită cărţilor sale pentru copii. Scriitorul s-a născut într-o familie săracă. Tatăl său era şelar (făcea şei pentru cai), iar mama casnică. Pentru a suplimenta venitul familiei, mama lucra din când în când ca frizeriţă. Erich Kästner a avut o relaţie foarte apropiată cu mama sa. După plecarea de la Dresda, îi scria mamei sale în fiecare zi. Figura mamei iubitoare şi autoritare apare în majoritatea scrierilor sale. După studii de istorie, literatură, filozofie şi teatru pe care le urmează la Leipzig, scriitorul pleacă la Berlin, unde lucrează ca jurnalist. În octombrie 1929 apare cartea „Emil şi detectivii”, care va deveni cea mai cunoscută carte pentru copii a scriitorului. A fost tradusă în peste 59 de limbi şi s-a vândut în milioane de exemplare în întreaga lume. Cartea a inspirat mai multe ecranizări de succes. Erich Kästner a scris numeroase cărţi pentru copii, între care 35 Mai (1932), Cele două Lotte (1949) ş.a. În 1960, Erich Kästner a primit Premiul Hans Christian Andersen, cea mai înaltă distincţie pentru literatura pentru copii. Scriitorul s-a stins din viaţă pe 29 iulie 1974, la München.

FRAGMENT

Postați în spatele chioșcului, copiii întindeau gâturile și tremurau de nerăbdare. Hoțul, fără să le dea cea mai mică atenție, îți plimba ochii deasupra ziarului cu o stăruință remarcabilă.
— Desigur că aruncă priviri în toate părțile ca să se asigure că nu-i spionat, zise Mittenzwey cel mare.
— S-a uitat de multe ori încoace? întrebă Profesorul.
— Aș! A înfulecat de parcă nu mai mâncase de trei zile.
— Băgați de seamă! strigă Emil.
Omul cu pălăria tare îndoi ziarul, îi cercetă pe trecători, apoi, repede ca fulgerul, făcu semn unui taxi liber care trecea pe lângă dânsul. Automobilul se opri, omul sări înăuntru și mașina se urni din loc.
Dar și băieții săriseră în alt taxi și Gustav îi zise șoferului:
— Vezi mașina de acolo, care tocmai ajunge în Piața Praga? Da? Mergi după ea, domnule șofer! Dar cu băgare de seamă, ca să nu ne observe.
Taxiul porni și începu să străbată Aleea Kaiser, urmând la oarecare distanță prima mașină.
— Dar ce s-a întâmplat? întrebă șoferul.
— Individul acela a dat o lovitură și acum nu-l mai slăbim din ochi, explică Gustav. Dar asta rămâne între noi, da?
— Cum vreți dumneavoastră! răspunse șoferul. Dar aveți bani?
— Drept cine ne luați? întrebă Profesorul indignat.
— Bine... bine... murmură șoferul.
— Are numarul I. A. 3733, observă Emil.
— Asta e foarte important, răspunse Profesorul, și-și notă numărul.
— Să nu mergem prea aproape de el, fu de părere Krummbiegel.
— Am înțeles! mârâi șoferul.
Merseră de-a lungul străzii Metz, străbătură Piața Victoria-Luiza și continuară prin strada Motz. Câțiva trecători, opriți pe marginea trotuarului, urmăreau cu privirile automobilul și râdeau de ceea ce credeau ei că este o cursă veselă de plăcere.
— Aplecați-vă! suflă Gustav și băieții se aruncară claie peste grămadă jos, în taxi.
— Dar ce-i? întrebă Profesorul.
— Lumina roșie în colțul străzii Luther; o să fim obligați să ne oprim. Dar nici cealaltă mașină n-o să poată trece.
Într-adevăr, cele două mașini trebuiră să aștepte imobilizate, una în urma celeilalte, până ce lumina verde aparu din nou și lăsă drumul liber. Dar nimeni nu putea ști că a doua mașină era ocupată.