Peter Fortune trăiește la granița dintre vis si realitate, el trece prin aventuri fantastice, trăiește în trupul bătrânei sale pisici și al unui copil răutăcios, se luptă cu o păpușă rea, care s-a trezit la viață și caută răzbunare, găsește într-un sertar plin cu fleacuri o cremă care face oamenii să dispara. În cele din urmă se trezește, copil de unsprezece ani fiind, în trupul unui adult și începe cea mai mare aventura a vieții sale: se îndrăgostește. ”Pe măsură ce terminam câte un capitol din Visătorul, îl citeam copiilor mei. Înțelegerea era simplă. Ei căpătau cea mai recentă dintre ”povestirile lui Peter”, cum le botezasem, iar eu primeam, în schimb sugestii editoriale utile. Această tranzacție plăcută, aproape rituală, a schimbat la rândul ei destinul propriu-zis al povestirilor prin aceea că am devenit mai atent decât de obicei la felul cum sună vocea adultă care rostește fiecare propoziție.” (Ian McEwan, 1995) Ian McEwan Este unul dintre cei mai faimoși scriitori britanici contemporani, autorul romanelor ”Coajă de nucă”, ”Legea copiilor”, ”Operațiunea Sweet Tooth”, ”Solar”, ”Pe plaja Chesil”, ”Sâmbătă”, ”Ispășire” (National Book Critics Award și W.H. Smith Literary Award), ”Amsterdam” (Booker Prize), ”Durabila iubire”, ”Inocentul”, ”Copilul furat” (Whitbread Award), ”Câinii negri”, ”Mângâieri străine” (ambele nominalizate la Booker Prize) și ”Grădina de ciment”. A scris și volumele de povestiri ”Prima dragoste, ultimele ritualuri” (câștigător al Somerset Maugham Award) și ”În așternuturi”. În anul 2011 i-a fost acordat Premiul Târgului de carte de la Ierusalim. Unele dintre romanele sale au fost ecranizate. În anul 2008, publicația The Times l-a numit printre cei mai mari 50 de scriitori britanici de după 1945. „Ian McEwan izbutește să îmbine cu simplitate sclipiri în stare pură ale marii literaturi. S-ar putea spune că romanul său evoluează pe două registre – cel al copiilor și cel al adulților –, dar, în realitate, falia dintre acestea e greu de distins. Visătorul este o carte despre nostalgii neîmpărtășite, iar copiii nu-și pot aroga monopolul acestora.” (The Independent). FRAGMENT La vârsta de zece ani, lui Peter Fortune adulții îi spuneau uneori că e un copil ”dificil”. El n-a înțeles niciodată ce voiau să spună. Nu i se părea deloc c-ar fi dificil. Nu azvârlea sticle de lapte în gardul ce împrejmuia grădina, nu-și turna sos de roșii în cap, prefăcându-se că e sânge, și nici nu se repezea cu sabia la gleznele bunicii, deși îi mai treceau din când în când prin cap astfel de lucruri. Mânca de toate, în afară de legume – cu excepția cartofilor -, pește, ouă și brânză. Nu era nici mai gălăgios, nici mai murdar și nici mai prost decât alți copii pe care-i cunoștea. Avea un nume ușor de spus și de scris. Fața, care îi era palidă și pistruiată, era destul de ușor de reținut. Se ducea la școală în fiecare zi, ca orice alt copil, fără să facă vreodată prea mult caz de asta. Pe sora lui o trata la fel de oribil cum îl trata și ea pe el. Poliția n-a apărut niciodată la ușă ca să-l aresteze. Doctorii în halate albe n-au sugerat niciodată să-l închidă la nebuni. După propria lui părere, traiul cu Peter era chiar foarte lejer. Ce era așa ”dificil” la el? A înțeles abia mai târziu, după mulți ani petrecuți ca adult. L-au crezut dificil pentru că era extrem de tăcut. Asta părea să-i deranjeze pe oameni. Cealaltă problemă era că-i plăcea să petreacă timpul de unul singur. Nu mereu, se-nțelege! Nici măcar în fiecare zi. Dar în majoritatea zilelor îi plăcea să se retragă preț de o oră undeva, la el în dormitor sau în parc. Îi plăcea să fie singur și să-și gândească gândurile.
0 Comments
|
BIBLIOTECABiblioteca Judeţeană Arhiva
September 2022
Autori
All
|