Cuvintele către tineri

Calciu-Dumitreasa, Gheorghe
Editura Christiana. Bucureşti, 2015

        Cuvintele către tineri, predici ortodoxe mereu actuale, au fost adresate tinerilor cu mult curaj, în fiecare miercuri a Postului Mare din anul 1978, de către părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, un exemplu de credință și de mărturisire ortodoxă,  în ciuda condițiilor potrivnice ale epocii, în rând cu Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Justin Pârvu. 
       Părintele Gheorghe Calciu s-a opus în mod public și deschis ateismului și dărâmării bisericilor în plin regim comunist. Cuvintele sale, publicate inițial sub titlul Șapte cuvinte către tineri, includ, în această ediție, capitolele: Chemare, Să zidim biserici!, Cer și pământ, Credință și prietenie, Preoția și suferința umană, Despre moarte și înviere, Iertarea, Cuvânt către tinerii teologi, Hristos a înviat în inima ta!, precum și mărturiile (scrisorile) unor tineri, foști studenți ai părintelui Gheorghe Calciu și profesori, bucurându-se de numeroase traduceri. Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, purtătorul unei experiențe de 21 de ani de închisoare comunistă, urmați de alți 21 de ani de exil, a rostit acest discurs urmat de prigonire, după cum el însuși afirmă : „în numele lui Hristos și al Bisericii Lui. În numele preoției la care Iisus m-a chemat. Fiindcă nimic din ceea ce se petrece în lumea aceasta nu este un joc al întâmplării inconștiente și arbitrare, ci toate pornesc de la o cauză și tind spre o finalitate care se află în afara lumii. Cauza este Dumnezeu și finalitatea este tot Dumnezeu; El este începutul și sfârșitul, Alfa și Omega”, deoarece, conform cuvântului biblic, „nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.ˮ
         Cuvântul părintelui Calciu cheamă tineretul „privat în mod neomenos de lumina adevăratei culturi, de strălucirea spiritualității, care este garanția libertății […] de om” pe o cale nouă, o „depășire a imanentuluiˮ, spre un „destin mai înaltˮ: „Vino în Biserica lui Hristos! […] Vei afla care este rostul tău în lume, care este sensul existenței noastre. Spre stupoarea ta, vei afla că viața noastră nu sfârșește în moarte, ci în înviere; că existența noastră este spre Hristos și că lumea nu este doar un moment gol, în care să stăpânească neantul. 
    Vei avea o nădejde și nădejdea te va face tare.
    Vei avea o credință și credința te va mântui. 
  Vei avea o dragoste și dragostea te va face bun.”; „Nu tresări, nu te mira și nu zâmbi neîncrezător, tânărul meu prieten! Glasul care te cheamă nu este al unui mort, ci al unui înviat. El nu te strigă din istorie, ci din adâncul propriei tale ființe.ˮ
         Părintele Gheorghe Calciu oferă o definire a bisericii: „Unde este […] Biserica lui Hristos, la care ești și tu chemat? Ea este peste tot. Ea cuprinde în sine toate ființele omenești, ba mai mult: și toate ființele cerești; căci Biserica nu cunoaște istorie: istoria ei este prezentul spiritual. […] Biserica lui Hristos, care a fost gândită din veșnicie în Dumnezeu și care poartă în ea desăvârșirea, așa cum lumea își poartă în ea propria esență. […] Biserica lui Hristos este vie și liberă. În ea ne mișcăm și trăim prin Hristos, Care este cap Bisericii, având libertate deplină, căci în ea cunoaștem Adevărul, iar Adevărul ne face liberi. Când surâzi unui întristat; când ajuți un bătrân să pășească mai ușor; când dai pomană săracului și-l vizitezi pe cel bolnav; când rostești: <Doamne, ajută-mă!> - ești în Biserica lui Hristos. Când ești bun și îngăduitor; când nu te superi pe fratele tău, chiar dacă acesta ți-a rănit sensibilitatea; când zici: <Doamne, iartă-l! >– ești în Biserica lui Hristos. Când muncești cinstit acolo unde te afli […]; când răscumperi răul prin iubire – ești în Biserica lui Hristos. [...] Să zidim bisericile credinței noastre, pe care nicio putere omenească nu le poate zdruncina, fiindcă temelia ultimă a Bisericii este Însuși Hristos. [...] Fără biserici, fără mănăstiri, suntem venetici. Bisericile sunt „argumentul dăinuirii noastre materiale și spirituale pe acest pământ hărăzit nouă de către Dumnezeu.” Bisericile și mănăstirile păstrează nealterate „tradiția și sufletul neamului”. Și o definiție a libertății: „Libertatea înseamnă eliberarea de păcat și de moarte în Hristos, iar în plan social – lupta ideilor. […] Crede și iubește! Credința te face liber, iubirea te unește. Vei fi liber în unirea cu Iisus Hristos și vei rămâne în dragostea Lui.” Iubirea este virtutea creștină fundamentală: „Ce necesitate putea determina la întrupare desăvârșirea divină liberă de orice necesitate? Niciuna. Numai dragostea, căci numai ea este virtutea cea deopotrivă liberă și liberatoare[…], iubirea-caritate. Iisus se arată astfel drept întruparea iubirii, dragostea palpabilă și crucificată.ˮ
         Învierea, cheia credinței și a învățăturii creștin-ortodoxe, este surprinsă în cuvinte la fel de memorabile: „învierea lui Hristos este o înnoire pentru univers, […] prin transformarea unuia toată lumea se schimbă și […] la Cina cea de Taină, când Iisus le vestește ucenicilor apropierea patimilor Sale, acestea trebuia să ia o valoare mistică și salvatoare pentru lumea întreagă.ˮ; „fără înviere, atât moartea cât și viața devin un nonsens, o absurditate. Iubirea lui Dumnezeu este însă garanția învierii noastre, iar învierea este fundamentul credinței noastre în Dumnezeu și în Iisus Hristos, Fiul Lui. Ea este ocazia sublimă și glorioasă a unei afirmări vitale; […] o invitație la încrederea în viitorˮ; „ Acesta este mărețul tablou al Învierii Domnului, Cel ce a sfărâmat lanțurile morții și a adus omenirii perspectiva nesperată a obșteștii învieri: <în întâia a sâmbetelor, […] s-a făcut un cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca fulgerul, iar îmbrăcămintea albă ca zăpada.ˮ Și astfel, Iisus „ne-a dăruit […] o împăcare a morții cu fericirea, căci ne-a adus garanția că moartea nu este un sfârșit, ci un început – începutul unei vieți eterne: viața prin înviereˮ, „din moarte la viață și de pe pământ la cerˮ: „<intrați cu toții întru biserica Domnului vostru; și cei dintâi, ca și cei din urmă, luați plata...
Înviat-a Hristos și îngerii se bucură.
Înviat-a Hristos și viața stăpânește.
Înviat-a Hristos și niciun mort nu mai este în groapă.>  V-am citit aceste rânduri, ca să le știți. V-am citi acest <Cuvânt>, fiindcă vine Săptămâna Patimilor, în fața căreia tot glasul amuțește.ˮ
      Pornind de la convingerea că purtăm în noi „nostalgia integrării noastre în cerul lui Dumnezeu”, „în cerul metafizic” ce „transcende lumea, cerul infinit, cu bucuriile lui duhovnicești”, părintele Gheorghe Calciu rostește un îndemn: acela de a ne îndrepta către „o dulce lumină, lumina nefirească […], o lumină cu totul străină de lumea noastră”, aducând drept argument al demersului său de o viață refuzul de a se limita doar la argumentele raționale, cărora le opune însăși trăirea și viețuirea sa: „V-am citit aceste adevăruri ca să vă amintiți că neamul acesta românesc urcă de veacuri Golgota istoriei, refăcând neîncetat, în spirit, drumul lui Iisus și anticipând, prin credință, această înviere pe care tu, prietenul meu, fratele nostru, al tuturor, o aduci ca pe o făclie arzând în inima ta. [...] V-am citit acestea, ca să aflați că dacă în zilele care urmează vom trăi în duh și în carne calvarul lui Hristos, pe culmea Golgotei ne așteaptă Iertarea și Învierea.ˮ; „Cercetează în inima ta […] și vei găsi Adevărul, singurul care te face liber. Și supremul adevăr e Învierea. […] Hristos a înviat în inima ta înainte de a ți-o spune eu sau altcineva. Și tu știai acest lucru și l-ai confirmat, asemenea gardianului meu, atunci când ai strigat din adâncul convingerii neargumentate: <Adevărat a înviat!> Nu alerga după spectacole; nu alerga după minuni ieftine făcute pe scenă; […] mergi la cel mai simplu dintre adevăruri, la cel mai neargumentat și mai de neargumentat: Hristos a înviat! – Adevărat a înviat! ˮ
       Cuvintele către tineri, urmând argumentele învățăturii creștine biblice, sunt deopotrivă o atestare documentară a realității unei perioade istorice, cât și un îndreptar de învățătură creștin ortodoxă oricând valabilă, creat de un martir mărturisitor contemporan.

* Alte scrieri ale părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa: Rugăciune și lumină mistică. Eseuri și meditații religioase, Războiul întru Cuvânt. Cuvintele către tineri și alte mărturii, Occidentali convertiți la Ortodoxie. Șase ipostaze mărturisitoare, Prefața la Întoarcerea la Hristos de Ioan Ianolide.
      Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa s-a stins în anul 2006, pe 21 noiembrie, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Petru-Vodă, conform propriei dorințe exprimate.