Încă din tinerețe interesat de fizică, matematică și filosofie, Albert Einstein a fost un cetățean al Planetei, teoretician al fizicii cuantice, considerat unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai tuturor timpurilor.  Cu un cuvânt înainte de Evelyn Einstein, nepoata marelui savant și o colecție de fotografii ale omului de știință, un tabel cronologic și un eseu de Robert Schulmann, cartea ne face cunoștință cu spiritul lui Einstein, din care transpare multă căldură umană, cu pasiunile sale și viziunea sa despre lume. Corespondența ni-l aduce mai aproape pe Einstein, ajutându-ne să aflăm care sunt ideile nobile pentru care se lupta, ce fel de muzică iubea, unde îi plăcea să călătorească. 
           Scrisorile conțin urări de ziua sa de naștere, uneori însoțite de desene, salutări sosite de la copii din toate colțurile Lumii, din Germania, Japonia, America, Ungaria, întrebări referitoare la fenomene ale naturii adresate de membri ai unor cluburi de știință, pasionați de matematică, fizică sau astronomie, despre condiția omului în Univers, sau întrebări despre divinitate, timp, fenomene ale naturii, de felul următoarelor: „Putem crede și în știință și în religie?”, „Timpul este a patra dimensiune?” sau „Ce anume ține la locul lor Soarele și planetele?”, sau alte scrisori care vădeau interesul pentru principiile gândirii savantului, cereri de autografe, scrisori adresate familiei sau dorința unor copii de a se prezenta.  Unora dintre scrisori Einstein le răspunde, nu fără modestie și autoironie, anumite pasaje din scrisori devenind, ulterior, citate celebre. 
     Memorabile sunt scrisoarea adresată unui grup de școlari cu ocazia Crăciunului, sau scrisorile pe teme științifice.  Cele aproximativ 60 de scrisori ale volumului  întregesc imaginea biografică, precum și tabloul gândirii marelui fizician.


Lăcrămioara-Elena Dabija

       Sfânta Cuvioasă Paraschiva „s-a născut în Epivat, o cetate mică din apropierea Constantinopolului, marea cetate împărătească.” Copilăria Sfintei a fost marcată de dragostea părinților și a fratelui său. Iubirii lui Dumnezeu, Sfânta Paraschiva îi răspundea prin rugăciune și fapte bune. După cum afirmă cartea, tânăra Paraschiva „își dorea să-i bucure pe cei lipsiți de iubire, să-i înveselească pe cei triști, să îi ajute pe cei care duceau lipsă de hrană ori de îmbrăcăminte.(…) Îi încuraja și îi învăța pe toți să-L iubească pe Dumnezeu” și să fie mereu mai buni. Având drept însoțitoare rugăciunea, după cum ne spune povestea, tânăra Paraschiva  cultiva frumusețea sufletească, a trăit în Heracleea, a călătorit la Ierusalim, apoi a trăit în Epivat.
    Povestea minunată a Sfintei Paraschiva, povestită de bunica Veronicăi și a lui Cristofor, reprezintă o filă de Pateric.


Lăcrămioara-Elena Dabija

          Ori de câte ori Caterina Categoric își dă jos ochelarii, lumea își pierde contururile, lăsând loc lumii dansului, a imaginației și visării: „conturul oamenilor și-al obiectelor își pierdea din acuitate, totul devenea vag, până și sunetele erau din ce în ce mai estompate. Când o vedeam fără ochelari, lumea își pierdea asperitățile, era moale și mătăsoasă ca o pernă pe care-mi rezemam obrajii”. Lumea dansului e, pentru Caterina, o lume aparte, în care poate să viseze, să-și imagineze și să învețe să se simtă sigură pe ea, așa cum ea însăși mărturisește: era o lume „în care făceam salturi și sărituri încrucișate, în loc să mergem pur și simplu (…), o lume de vis, neclară și delicată, pe care o vedeam fără ochelari ”, o lume a blândeții și a farmecului. 
        Romanul Caterina Categoric, o narațiune la persoana I, cu ilustrații de Jean-Jacques Sempé, cuprinzând memoriile unei eleve devenite, la rândul său, profesoară de balet, este o poveste despre o frumoasă și înduioșătoare relație tată-fiică, o carte cu elemente-surpriză despre lumea înconjurătoare.                                                 
         Continuând talentul moștenit de la mama ei, profesoară de balet plecată la New York, Caterina participă la cursurile de dans ale Doamnei Dismaïlova. Atunci când nu este la orele de dans, Caterina citește scrisorile primite din partea mamei, merge la petrecerea dată de o colegă de la clasa de balet sau ia masa la restaurant împreună cu tatăl său. Atunci când se privesc unul pe celălalt pe deasupra ochelarilor, cei doi nu mai aud nesfârșitele prelegeri ale „Cramponului”, Domnul Raymond Casterade, angajat la început ca secretar, devenit apoi asociat al firmei tatălui său. Caterina și tatăl său se cântăresc împreună pe cântarul din magazia firmei, râd la accentul provensal al domnului Casterade sau se distrează împreună, așezând mărfurile pe rafturile din depozit.   
          Despre toate aceste evenimente petrecute pe când locuia în arondismentul X al Parisului, Caterina își va aminti la vârsta maturității, atunci când, într-o zi, va privi pe fereastra apartamentului său newyorkez la clădirea din față, în care fiica ei le arată câțiva pași de dans elevelor înscrise la școala pe care o conduce. 
Lăcrămioara-Elena Dabija

*Patrick Modiano: născut în anul 1945, este un scriitor francez, considerat proustian, pasionat de tema pariziană, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2014, conform motivației juriului, „pentru arta memoriilor”.

Alte scrieri: Duminici de august, Orizontul