Curcubeul

Vieru, Grigore
Chişinău: Editura Litera, 2014

         În poezia lui Grigore Vieru albinele cutreieră copacii, fericite de avântul zborului, furnicile trec  văi și coaste ducând în spate grăuntele uriaș al vieții, lumina soarelui se rotunjește în spicul de grâu, pe umărul cerului „ghilosit” după ploaie, atârnă ca un ștergar curcubeul, din culorile căruia copiii își fac leagăne. Poetul vorbește cu natura, iar aceasta îi răspunde întotdeauna în limba română. Temele poeziei  lui Grigore Vieru, țara, făptura plăpândă a mamei, satul natal compun  o patrie interioară ale cărei hotare se conturează prin iubire, vis și dor, iar umorul presărat în unele dintre versuri  creează o imagine vie și autentică a copilăriei:

Satele Moldovei
Pe vale, pe culme
Stau satele mele
Aproape de codru,
Aproape de stele.

Mama
Mama mă mângâie,
Soarele lucește.
Soarele e unul,
Mama una este.

Tu, iarbă, tot ai mamă?
Tu, iarbă, tot ai mamă?
De ai, de bună seamă
Atunci când înverzești,
De ea îți amintești.

Tu, floare, tot ai mamă?
De ai, de bună seamă,
Atunci când înflorești,
De ea îți amintești.

Tu, steauă, tot ai mamă?
De ai, de bună seamă,
Atunci când te ivești,
De ea îți amintești.

 Cântecul soarelui
–Soare-soare, domn bălai,
Spune, câte raze ai?
–Zău că nu știu, măi nepoți,
Câte am, ajung la toți!

–Soare, soare, domn frumos,
La câți dai lumină jos?
–Nu știu, eu nu socotesc
Pe câți mângâi și-ncălzesc!

Țărișoara mea
Am o casă printre ramuri,
Țărișoara mea,
Am un sat întreg de neamuri,
Țărișoara mea,

Am un codru, o câmpie,
Țărișoara mea,
Am un grai ce-mi place mie,
Țărișoara mea,

Am un plai ca din poveste,
Altul mai frumos nu este,
El mi-i drag până la stele,
Și pân' dincolo de ele!

Ploaia
Vine ploaia peste lunci
Cu picioare-albastre, lungi!
Pic-pic-pic, pic-pic-pic,
Grâul crește mare-n spic!

Iată, ca pe țârâieci, 
Prind în palme stropii reci.
Ploaie, tu de unde știi
Să crești pâine în câmpii?!

Curcubeul
Ploaia stă... Din loc dosit
Ies gângănii fără număr.
Cerul șade ghilosit
Cu-n ștergar vărgat pe umăr.
Trei băieți
Nătăfleți
Unul creț
Și altul cârn
Cellalt – pistruiat și gros,
C-o prăjină și un târn
Au dat curcubeul jos.
Iar acum stă de-și ia
Fiecare partea sa:
Cârnu-albastru de cicoare,
Crețul – galbenul de soare,
Cellalt – roșul și-a ales.
Dar cum nu s-au înțeles
A cui parte-i mai frumoasă,
Au plecat pe-acasă toți
Supărați vreo săptămână…(…)
​

Frumoasă-i limba noastră
Pe ramul verde tace
O pasăre măiastră,
Cu drag și cu mirare
Ascultă limba noastră.

De-ar spune și cuvinte
Când cântă la fereastră,
Ea le-ar lua, știu bine,
Din sfântă, limba noastră. ”
O poezie simplă, profundă, sensibilă  și spirituală, ca un trandafir așezat pe paginile unei cărți.

Lăcrămioara-Elena Dabija

*Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererâta, fostul judeţ Hotin, România, azi Republica Moldova - d. 18 ianuarie 2009, Chişinău), poet român, redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, redactor la editura Cartea Moldovenească, din 1993, membru corespondent al Academiei Române.
        Alte scrieri: La fereastra cu minuni, Bună ziua, fulgilor!, Numele tău, Acum și în veac, Cântec de leagăn pentru mama