FORMIDABILUL MAURICE ȘI OASTEA ROZĂTOARELOR SAVANTE

​Terry Pratchett
Traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu
Editura Arthur, București, 2017

Formidabilul Maurice pune la cale escrocheria perfectă. Descurcăreț în viața de stradă, motanul cunoaște valoarea banilor și vorbele lui meșteșugite sunt foarte convingătoare. Dar când Maurice și cohortele de șobolani care-l urmează hotărăsc să înșele orașul BaDeloc, nu sunt de ajuns cuvintele avântate pentru a supraviețui pericolelor care-i așteaptă. Fiindcă acesta e un oraș unde nu prea se găsește de mâncare iar șobolanii sunt priviți cu ură, unde pivnițele sunt căptușite cu capcane mortale și unde un rău înspăimântător pândește sub străzile înfometate...

Plasată în populara Lume Disc, povestea spusă de Terry Pratchett este deopotrivă cuceritoare și nostimă. Unul dintre cei mai apreciați scriitori de fantasy răstoarnă o poveste clasică și nimeni nu se va mai uita cu aceiași ochi la fluierașul fermecat, și nici la șobolani.

„Un șobolan care apărea ici-colo, chițăind sonor și bălăcindu-se în smântâna proaspătă putea fi, doar el, o adevărată pacoste. După câteva astfel de zile, era uimitor să vezi cât de mult se bucurau oamenii să vadă un puști cu mutră de tont, dar cu fluier de vrăjit șobolanii. Și rămâneau uimiți când șobolanii ieșeau din toate găurile ca să-l urmeze pe fluieraș să iasă din oraș. Dar uluiți cu adevărat ar fi fost să afle că șobolanii și fluierașul se întâlneau undeva în boschetele de lângă oraș cu un motan și numărau solemn banii.“

TERRY PRATCHETT 
S-a născut în 1948 și este unul dintre cei mai de succes scriitori britanici, cunoscut pentru scrierile sale umoristice în domeniul fantasy, în special pentru longeviva serie Lumea Disc. Şi-a început cariera de jurnalist în 1965. Primul roman al lui Pratchett, The Carpet People, a apărut în 1971 și, de la apariția primului roman din Lumea Disc (Culoarea magiei), publicat în 1983, a scris în medie două cărți pe an. Pratchett a fost cel mai bine vândut autor britanic al anilor '90 și până în august 2010 vânduse peste 65 de milioane de cărți în întreaga lume, în treizeci și șapte de limbi. În 1998 Pratchett a fost desemnat Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE) „pentru servicii aduse literaturii”, iar în 2009 a fost desemnat cavaler în New Year Honours. În 2001 a obținut Medalia Carnegie pentru literatură adolescentină cu romanul FORMIDABILUL MAURICE ȘI OASTEA ROZĂTOARELOR SAVANTE.

FRAGMENT
În acel moment, în poștalion se afla un singur pasager. Un tânăr blond citea dintr-o carte, stând de capul lui în căruța zdruncinată. Citea rar, cu voce tare, plimbându-și degetul peste cuvinte.
 — Regiunea Ubberwald, a citit el tare. 
— Se spune „Überwald“, a zis foarte limpede o voce mărun țică și pițigăiată. Punctele de deasupra îl fac să se citească „uu“, mai lung. Dar te descurci bine. 
— Uuuuberwald? 
— Există ceva care se numește pronunție în exces, puștiule, a zis altă voce, parcă pe jumătate adormită. Dar știi care-i treaba cea mai bună în legătură cu Überwald? Se află la mare, mare distanță de Sto Lat. Și la mare distanță de Pseudopolis. La mare distanță de orice loc în care comandantul Gărzii zice că ne fierbe de vii dacă ne mai vede. Și nu-i nici foarte modern. Drumuri proaste. Munți grămadă, până ajungi la el. Oamenii nu se prea deplasează pe-aici. Așa că veștile nu circulă repede, înțelegi? Și n-au polițiști. Puștiule, în locul ăsta putem face avere. 
— Maurice? a zis prudent băiatul. 
— Da, puștiule. 
— Nu crezi că ce facem noi este, știi tu... necinstit? 
A urmat o pauză, înainte ca vocea să-i răspundă:
— Cum adică necinstit? 
— Păi... le luăm banii, Maurice. 
Poștalionul a dat peste o groapă, a săltat și s-a zgâlțâit. 
— Hai să ne gândim, a zis nevăzutul Maurice. Întrebarea pe care ar trebui să ți-o pui este: de la cine luăm noi banii, de fapt? 
— Păi, în general îi luăm de la primar, de la consiliul local sau de la cineva de genul ăsta. 
— Exact. Iar asta înseamnă... ce? Am mai vorbit și înainte. 
— Ăăăă... 
— Înseamnă că sunt banii guvernului, a spus răbdător Maurice. Spune și tu: banii gu-ver-nu-lui. — Banii gu-ver-nu-lui, a repetat ascultător băiatul.
— Exact! Și ce fac guvernele cu banii? 
— Păi, ele fac...
 — Plătesc soldați, a zis Mau rice. Pornesc războaie. De fapt, probabil că am oprit deja o sumedenie de războaie, luându-le banii și punându-i într-un loc unde nu mai pot face niciun rău. Ar trebui să ne ridice statui, dacă s-ar gândi mai bine. 
— Unele dintre orașele acelea păreau tare sărace, Maurice, a zis îndoit puștiul. 
— Tocmai locuri ca ele n-au nevoie de războaie. 
— Bob Periculos spune că este... Băiatul s-a concentrat și buzele i s-au mișcat o vreme înainte să rostească cuvântul, ca și cum încerca să-i găsească pronunția potrivită... Că este ne-e-tic. 
— Așa-i, Maurice, a spus vocea pițigăiată. Bob Periculos susține că n-ar trebui să trăim din înșelăciune.