Primul volum dintr-o trilogie despre fascinanta magie a cărților

Fraților Brendan, Eleanor și Cordelia Walker nu le-a lipsit niciodata nimic. Pâna într-o zi când tatăl lor, doctorul Walker, are un accident bizar și rămâne fără serviciu. Familia este obligată să se mute în alt oraș, într-o veche casa victoriană. Nici nu le-ar fi trecut vreodată prin minte celor cinci că mutarea lor avea sa dezlănțuie forțe magice nebănuite. Lucruri dintre cele mai ciudate încep să se petreacă în jurul lor și pe neașteptate cei trei frați se trezesc captivi într-o lume bizară, unde o ceată de războinici medievali, niște pirați amenințători și o vrăjitoare rea le-au pus gând rău. Lupta se duce pe viață și pe moarte, iar cei trei frați trebuie să o câștige ca să-și recapete părinții și să fie din nou acasă.

„Un montagne russe foarte abrupt și aventuros despre puterea ascunsă a cărților, în „Casa secretelor” descoperim o vrăjitoare care-ți dă fiori, trei frați ingenioși, mult fantasy și suspans.“ J.K. Rowlin

CHRIS COLUMBUS
S-a născut pe 10 septembrie 1958, la Spangler, Pennsylvania, SUA. Este un regizor, scenarist, producător și actor american, devenind cunoscut pentru regizarea unor filme celebre ca HARRY POTTER ȘI PIATRA FILOZOFALĂ, HARRY POTTER ȘI CAMERA SECRETELOR, HARRY POTTER ȘI PRIZONIERUL DIN AZKABAN, SINGUR ACASĂ sau DOAMNA DOUBTFIRE.

NED VIZZINI
S-a născut pe 4 aprilie 1981 şi a devenit cunoscut publicului ca unul dintre cei mai buni scriitori de literatură pentru adolescenţi. Primele sale scrieri au fost publicate încă din timpul în care acesta era elev la liceul Stuyvesant din Manhattan. Articolele sale dezbăteau probleme ale adolescenţilor şi au fost publicate în revista New York Times şi The New York Press.
Primul său roman, BE MORE CHILL, a fost publicat în 2004, primind recenzii pozitive din partea criticilor.
În 2012 a fost publicat cel de-al treilea roman, THE OTHER NORMALS.
Pe lângă scrierile sale, Ned Vizzini a colaborat ca scenarist pentru filme fantasy ca TEEN WOLF sau LAST RESORT, iar împreună cu producătorul Chris Columbus a publicat în 2013 HOUSE OF SECRETS, roman fantasy pentru copii.
Cariera de scriitor nu l-a împiedicat pe Vizzini să activeze ca promotor al luptei împotriva depresiei, implicându-se activ în programe care au ca scop tragerea semnalelor de alarmă asupra efectelor depresiei şi a riscurilor pe care această boală le ridică. El vorbea deschis grupurilor de elevi şi studenţi despre propria sa luptă cu această afecţiune.
De altfel, cea mai cunoscută carte a lui, care a fost şi ecranizată în 2010, O POVESTE HAIOASĂ, clasată în primele 100 cele mai bune titluri pentru adolescenţi, având la bază experienţa lui ca pacient, timp de cinci zile, într-un spital de psihiatrie.

FRAGMENT
Brendan Walker ştia că acea casă avea să fie îngrozitoare. Primul indiciu a fost tonul superprietenos cu care agenta imobiliară Diane Dobson i s-a adresat mamei lui.
— Chiar este cea mai grozavă casă, doamnă Walker, se auzi Diane ciripind din difuzor. Locul perfect pentru o familie sofisticată ca a dumneavoastră. Şi doar ce i-a fost redus cu mult prețul. — Unde e casa? întrebă Brendan.
Avea doisprezece ani şi stătea lângă sora lui mai mare, Cordelia, jucând Uncharted pe mult iubitul lui PSP. Purta tricoul lui favorit de lacrosse1, albastru, pătat din cauza ierbii, blugi franjuraţi şi adidaşi de tip gheată, decoloraţi.
— Scuze, cine sunteți? întrebă vocea lui Diane dinspre bordul maşinii, unde se afla un iPhone în suport.
— E fiul nostru, Brendan, răspunse doctorul Walker. Sunteţi pe difuzor.
— Vorbesc cu toată familia Walker… Ce privilegiu! Ei, Brendan – și vocea sună de parcă femeia s-ar fi așteptat să fie recompensată pentru că reţinuse numele –, casa se află pe Sea Cliff Avenue, la numărul 128, într-o zonă cu vile impunătoare, deținute de tot felul de oameni importanți din San Francisco.
— Cum ar fi cei de la 49 şi Giants1? întrebă Brendan.
— Cum ar fi directori de firme și bancheri, îl corectă Diane.
— La naiba!
— Bren! îl mustră doamna Walker pe băiat.
— O să vă schimbați părerea după ce-o să vedeţi casa, spuse Diane. E încântătoare, rustică, într-o zonă împădurită – o bijuterie…
— Uau, staţi aşa! o întrerupse Cordelia. Puteți repeta?
— Cu cine am onoarea, acum? întrebă Diane.
„Cu cine am onoarea? Pe bune?“ gândi Cordelia, dar adevărul era că şi ea folosea formula asta atunci când voia să pară mai sofisticată.
— E fiica noastră Cordelia, zise doamna Walker. Cea mare.
— Ce nume frumos!
„Nu mă lua pe mine cu «ce nume frumos»“, ar fi vrut să spună Cordelia, însă, fiind mai mare, stătea mai bine decât Brendan la capitolul diplomaţie. Era o fată înaltă şi slăbuță, cu trăsături delicate, pe care le ascundea în spatele şuviţelor de un blond murdar.
— Diane, noi căutăm de o lună o nouă locuinţă, perioadă în care am învăţat că agenţii imobiliari folosesc ceea ce eu numesc „limbaj codat“.
— Sunt absolut sigură că nu ştiu ce vrei să spui.
— Iartă-mă, dar ce înseamnă asta: „Sunt absolut sigură că nu știu“? interveni Eleanor, fetița în vârstă de opt ani.
Avea ochi ageri, un nas mic, dar bine conturat şi păr lung şi cârlionţat, de aceeaşi culoare ca al surorii sale, în care, la sfârșitul câte unei zile mai aventuroase, puteai găsi rășină și frunze. Era mai degrabă tăcută și vorbea numai când trebuia, iar acesta era lucrul pe care Brendan şi Cordelia îl apreciau cel mai mult la ea.

Louis Sachar
traducere din limba engleză de Christina Anghelina
ilustrații de Mircea Pop
Editura Arthur, București, 2015

Recompensată cu Medalia Newbery şi cu National Book Award for Young People’s Literature, cartea lui Louis Sachar e o poveste despre destin care ridică o întrebare esenţială: în ce măsură îţi faci singur norocul? În urma unei neînţelegeri, Stanley Yelnats e trimis în tabăra de corecţie Lacul Verde. Băieţii obraznici care ajung acolo trebuie să sape zi de zi câte o groapă – pentru a-şi modela caracterul, aşa le spune directorul taberei. Pe măsură ce lacul secat e împânzit de gropi, Stanley află tot felul de lucruri despre el însuşi, despre adevărata menire a taberei şi despre motivul pentru care a ajuns acolo. 

Cartea lui Louis Sachar este o poveste fascinantă despre frustrare şi voinţă, o aventură la capătul căreia descoperim, odată cu Stanley, sensul prieteniei.
​
LOUIS SACHAR (n. 20 martie 1954) 
Este un autor american de cărţi pentru copii şi adolescenţi. A devenit celebru datorită seriei „Sideways Stories From Wayside School” şi romanului „Tabăra” (Holes). În 1998, a primit National Book Award for Young People's Literature pentru romanul Tabăra, iar în 1999, medalia Newbery pentru „contribuţii deosebite aduse literaturii americane pentru copii". În continuarea acestei cărţi, Louis Sachar a publicat alte două volume, Stanley Yelnats' Survival Guide to Camp Green Lake (2003) şi Small Steps (2006).

FRAGMENT 

Stanley își implanta lopata în pământ. Groapa cu numărul 45. „Groapa numărul 45 e cea mai nasoală", își spuse, dar știa bine că nu e așa. Era mult mai puternic acum decât fusese la venire. Trupul lui se adaptase la căldura intensă și suporta bine condițiile vitrege din tabără.
Domnul Sir nu-l mai chinuia acum. După câteva săptămâni în care îl ținuse fără apă, lui Stanley i se părea acum că primește apă din belșug.
Deși era bine să-l aibă pe Zero ca ajutor, totuși i se părea ciudat să stea degeaba și să-l privească săpând. De multe ori stătea în picioare lângă el, apoi mergea să se așeze undeva prin preajmă, mereu sub soarele fierbinte ale cărui raze cădeau perpendicular pe ceafa lui.
Era mai bine să stea decât să sape.
Dar nu mult mai bine.
La răsăritul soarelui, privi spre munții îndepărtați din zare, încercând să deslușească „degetul lui Dumnezeu”, dar în ziua aceea abia dacă se vedeau. I se păru că zărește totuși un pisc mai neobișnuit, dar nu părea așa impresionant, iar în câteva clipe totul dispăru sub valul de praf de căldură prilejuit de înălțarea soarelui pe cer.
Poate că se află undeva în apropiere de locul unde Kate Barlow îl jefuise pe străbunicul său? Dacă acel capac pe care-l găsise era de la rujul ei, atunci sigur și ea hălăduise odinioară prin părțile astea.
Zero trecu la săpat chiar înainte de pauza de prânz. Stanley sări afară din groapă, iar Zero intră în locul lui.
- Băi Omu' Cavernelor, strigă Strâmbul, să-ți iei un bici! Dacă sclavul tău pierde vremea, poți să-l croiești pe spinare.
- Nu e sclavul meu, răspunse Stanley. Avem o înțelegere, atâta tot.
- Ție-ți convine, zise Strâmbul înciudat.
- A fost ideea lui Zero, nu a mea.
- Ce, Strâmbule, nu știai? întrebă Raza-X care trecea pe lângă ei. Omu' Cavernelor îi face o favoare lui Zero și-l pune la săpat, că doar e bucuria lui să sape.
- Of, ce frumos din partea lui că-l lasă pe Zero să sape în locul lui, zise Caracatiță, batjocoritor.

Madeleine L'Engle
traducere din engleză de Andreea Caleman
Editura Arthur, București, 2016

E noapte și o furtună zguduie casa din temelii. Meg, Charles Wallace și mama lor sunt în bucătărie când o străină apare la ușa lor: este doamna Ce, un vârtej a abătut-o din drum. După o cană de lapte cu cacao, le transmite un mesaj important: teseractul există. Ce este teseractul? se întreabă cei doi frați și află că e cea de-a cincea dimensiune, iar tatăl lor tocmai asta cerceta înainte să dispară brusc și inexplicabil. În scurt timp își fac un prieten nou, Calvin, și ajung să le cunoască și pe doamnele Care și Cine, prietenele misterioasei lor musafire din miez de noapte. Așa începe fantastica lor aventură prin spațiu și timp, pe urmele tatălui dispărut.

Roman științifico-fantastic și fantasy, „O buclă în timp” este o carte clasică, apreciată de copiii din lumea întreagă pentru aventura pe care o propune în lumea fascinantă a științei. Volumul a obținut Medalia Newbery, Premiile Raftul Lewis Carroll si Sequoyah, a ocupat locul 4 în „Topul celor mai bune cărți pentru copii scrise vreodată”, realizat de Revista Time în 2015 și a fost inclus în 2014, de către Entertainment Weekly, între cele „50 de cărți pe care orice copil ar trebui să le citească”.

MADELEINE L’ENGLE (1918 – 2007) 
Este o scriitoare americană, cunoscută mai ales pentru cărţile sale adresate adolescenţilor. Cea mai celebră carte a ei, O buclă în timp (A Wrinkle in Time), distinsă cu prestigioasa Medalie Newbery în anul 1963, este primul volum din seria Cvintetul Timpului (apărut la Editura Arthur în 2016), urmat de Vântul bate la ușă.
Pentru cărțile ei, care combină elemente din creștinism și din știința modernă, Madeleine L’Engle a primit mai multe premii, printre care National Book Award şi Margaret Edwards Award. 

FRAGMENT

Şcoala… Totul era aiurea la şcoală. Ajunsese printre ultimii din clasă. În dimineaţa aceea, unul dintre profesorii ei o dojenise: 
— Serios, Meg, nu pricep cum un copil cu părinţi eminenţi, ca ai tăi, poate avea note atât de proaste! Dacă nu reuşeşti să le îndrepţi un pic, va trebui să te las corigentă. În pauza de prânz, se luase la harţă, încercând să uite vorbele profesorului, dar o colegă i-o trântise verde-n faţă: 
— Poate nu te-ai prins, da’ s-a terminat primara! Ce-ai de te porţi ca o pitică de clasa întâi? Iar în drum spre casă, un coleg spusese ceva despre „frăţiorul ăla idiot“ al ei. Lui Meg atâta îi trebuise să audă: aruncase manualele cât colo pe marginea drumului şi tăbărâse pe băiat. Ajunsese acasă cu bluza ruptă şi un ochi învineţit. Sandy şi Dennys, fraţii ei gemeni, care aveau zece ani, se întorseseră de la şcoală cu vreo oră înaintea ei. Când o văzură în ce hal era, îi spuseră scârbiţi: 
— Ce-ar fi să laşi bătaia în grija noastră? 
„O delincventă, asta sunt“, îşi spuse Meg posomorâtă. „Aşa o să zică. Nu mama, ci… ei. Toţi ceilalţi… De-ar fi tata aici…“ Dar încă nu se putea gândi la taică-su fără să-i dea lacrimile. Numai maică-sa era în stare să spună firesc: „Când se-ntoarce tatăl vostru…“ De unde să se-ntoarcă? Şi când? Sigur maică-sa ştia că lumea bârfea. Nu se putea să n-o doară când auzea răutăţile alea, aşa cum o durea şi pe ea. Doar că maică-sa nu lăsa să se vadă. Nimic nu tulbura seninătatea chipului ei. „De ce nu pot şi eu?“ se întrebă Meg. „De ce trebuie să arăt totul?“ Vântul zgâlţâia nemilos fereastra. Meg îşi strânse mai bine pătura în jurul trupului. Încolăcit pe o pernă, pisoiul gri, pufos, căscă, arătându-şi limbuţa roz, apoi se cuibări mai bine şi adormi la loc. Toată lumea dormea. Toată lumea, mai puţin Meg. Până şi Charles Wallace, „frăţiorul idiot“, care, în mod ciudat, de obicei ştia negreşit când sora lui era trează şi tristă şi urca tiptil scările până la camera ei. Dar acum până şi Charles Wallace dormea… Cum de puteau să doarmă liniştiţi? La radio se difuzaseră toată ziua avertismente de uragan. Cum de putuseră s-o lase singură acolo, în mansardă, în patul ei şubred, cu cadru de alamă, când ştiau că acoperişul putea zbura în orice clipă, iar furtuna o putea arunca în văzduhul învolburat al nopţii şi s-o ducă apoi cine ştie unde? Meg tremura tot mai tare.
„Tu ai vrut camera de la mansardă!“ îşi zise încrâncenată. „Iar mama te-a lăsat, fiindcă eşti cea mai mare. E un privilegiu, nu o pedeapsă.“ 
— Nu, pe timp de furtună nu-i niciun privilegiu! zise ea cu voce tare. Aruncă pătura la picioarele patului şi se ridică. Pisoiul se întinse tacticos şi o privi cu ochi mari şi inocenţi. 
— Culcă-te la loc! îi zise Meg. Bucură-te că eşti doar un pisoi şi nu un monstru ca mine! Fata se privi în oglinda dulapului şi se strâmbă, dezvelindu-şi dinţii acoperiţi de aparatul dentar. Cu un gest reflex, îşi potrivi ochelarii pe nas, îşi trecu mâna prin părul castaniu deschis, zburlindu-l de arăta ca o mătură. Oftă din toţi rărunchii, un suspin ce mai că acoperi vaietul vântului.

​Grace Lin
Traducere din limba engleză de Alexandra Columban
Ilustrații de Grace Lin
Editura Arthur, București, 2013

De tristeţe, inima Crăiesei s-a transformat în Muntele Neroditor, pe care nu creşte fir de iarbă şi nu poposeşte nicio vieţuitoare. Minli şi familia ei locuiesc în satul de la poalele muntelui, muncind zi de zi pământul îndărătnic care pare să le acopere chiar şi sufletele. Dar seară de seară, fetiţa se adăposteşte într-o nouă poveste spusă de tatăl ei. 

Călăuzită de personaje de legendă, Minli porneşte într-o lungă călătorie până la Muntele Nesfârşit pentru a-l întâlni pe Bătrânul din Lună, cel care are răspunsuri la toate întrebările lumii şi care îi poate spune în ce fel norocul poate fi schimbat. 

Inspirată din folclorul chinezesc, „Bătrânul din Lună” este o poveste fascinantă despre prietenie, magie şi încredere.

GRACE LIN 
S-a născut într-o familie de imigranţi taiwanezi şi a copilărit la New York. Spre deosebire de surorile ei care au devenit oameni de ştiinţă, Grace s-a orientat spre o carieră artistică. Chiar dacă în copilărie şi-a dorit să devină patinatoare, obişnuia să facă desene în care se înfăţişa executând exerciţii complicate, în timp a înţeles că nu are destul talent pentru asta. Ilustraţiile însă păreau promiţătoare şi, curând, desenul a devenit marea ei pasiune.

După încheierea studiilor la Rhode Island School of Design, Grace şi-a canalizat întreaga energie spre îndeplinirea noului său vis, acela de a scrie şi de a ilustra cărţi pentru copii.
Prima sa carte, The Ugly Vegetables, a fost publicată în 1999 şi s-a bucurat de cele mai bune recenzii şi de aprecierea publicului.

Bătrânul din Lună (Where the Mountain Meets the Moon) a fost declarat în 2010 Newbery Honor Book, fiind inclus în lista de bestselleruri New York Times.
Majoritatea cărţilor lui Grace Lin au ca temă principală cultura asiatico-americană, tânăra scriitoare considerând că numai „cărţile pot anula graniţele, pot face din neobişnuit un fapt cotidian şi pot transforma micile întâmplări de zi cu zi în aventuri spectaculoase“.

FRAGMENT
Muntele Nesfârșit era uriaș, atât de mare încât pe lângă el Muntele Neroditor părea doar o biată pietricică. Minli nu vedea vârful și nici poalele muntelui, acesta părând să se ridice dintr-o prăpastie atât de adâncă încât măruntaiele lui trebuie să fi fost în inima pământului. Minli se simțea de parc-ar fi ajuns la marginea lumii și rămase privind de cealaltă parte a abisului care o despărțea de Muntele Nesfârșit. Li se înfățișa precum o piatră verde neșlefuită ce se ridica la cer, pierzându-se în ceața argintie.
    — Iată-l, anunță Da-Fu, Muntele Nesfârșit!
    — Sunt sigură că Bătrânul din Lună locuiește acolo, sus, zise A-Fu. Vârful muntelui cu siguranță atinge luna.
    — Cum ajungem acolo sus? întrebă Minli. O apucase amețeala de la atâta privit în sus.
    Dragonul părea abătut. 
    — Dacă aș putea să zbor, zise el, aș fi în stare să ne duc pe amândoi acolo, să-l cunoaștem pe Bătrânul din Lună.
    — Dacă ai putea să zbori, râse A-Fu, n-ai avea nevoie să-l cunoști!
    — Dar, zise Minli, se pare că zborul e singura modalitate de-a ajunge până la el.
    — Trebuie să mai fie o cale, își dădu A-Fu cu părerea.
    — Așa-i, zise Da-Fu, probabil trebuie doar să-l anunțați pe Bătrânul din Lună că vreți să-l vedeți.
    — Și cum putem face asta? întrebă Dragon. Îi trimitem un mesaj?
    Minli ridică ochii spre cer în timp ce dragonul și Da-A-Fu continuară să vorbească. „Îi trimitem un mesaj. Îi trimitem un mesaj." Cuvintele dragonului îi răsunau încă în urechi, făcând-o pe fetiță să se simtă de parcă, încerca să găsească un chibrit ca să aprindă un lampion. O rafală de vânt o atinse, ca și cum ar fi vrut să-i spună ceva. Văzu cum bentița lui A-Fu zbura luată de vânt. Când o prinse, bucățile tăiate din mânecă fluturară în vânt precum coada unui zmeu...
     — Știu! strigă Minli încântată. Vom face întocmai ca strămoșii tăi! Îngenunche degrabă și începu să scotocească prin desagă după cele două șiruri împrumutate. Dragon și copiii o priveau curioși pe fetiță, care le arată bucata de hârtie și sfoara.
    — Putem să înălțăm un zmeu până la Bătrânul din Luna, exclamă Minli. O să fac un zmeu din cele două șiruri împrumutate. Asta cu siguranță îi va atrage atenția.