Insula Delfinilor Albaștri

O’ Dell, Scott ​
Bucureşti: Editura Arthur, 2015

        Insula Delfinilor Albaștri este, după cum notează autorul într-o notă la finalul romanului, una dintre cele opt insule numite Insulele Canalului, situată la sud-vest de Los Angeles: în anul 1602, „ exploratorul spaniol Sebastian Vizcaíno a plecat din Mexic în căutarea unui port care, în caz de primejdie, să poată adăposti galioanele încărcate de comori care veneau din Filipine. Navigând spre nord, de-a lungul coastei Californiei, a zărit insula, a trimis o barcă mică la țărm și a numit-o La Isla San Nicolas, în onoarea sfântului patron al navigatorilor, călătorilor și comercianților. Odată cu trecerea secolelor, California a ajuns de sub stăpânirea spaniolă sub cea mexicană, apoi au venit americanii, dar insula a fost vizitată doar ocazional de vânători. Locuitorii indieni ai acesteia au rămas izolați. Un Robinson Crusoe feminin, fata a cărei poveste am încercat să o re-creez a locuit în realitate pe insulă din 1835 până în 1853”.
       În urma unei lupte cu multe victime cu tribul aleut, pe insulă rămân doar foarte puțini locuitori băștinași, iar femeile, cărora până atunci li se ceruse doar să pregătească hrana și să facă haine, trebuie să ia locul bărbaților și să înfrunte primejdiile venite din afara satului, ocupându-se inclusiv cu vânătoarea. Una dintre acestea, Karana, refuzând să-și părăsească fratele rămas pe insulă, părăsește corabia pe care se aflau cei din neamul său plecați spre un teritoriu mai promițător, rămânând, într-un final, singură pe insula pustie. 
       Devenită unicul locuitor de pe insula al cărei nume provenea de la delfinii din apele mării care o înconjurau, insula însăși având forma asemănătoare unui pește întins la soare, Karana părăsește satul rămas gol, a cărui imagine îi stârnește amintirea fostului sat locuit și a celor plecați: „Era o dimineață cu ceață groasă și zgomot de valuri îndepărtate, spărgându-se de țărm. Până atunci nu-mi dădusem niciodată seama cât de tăcut era satul. Ceața se strecura înăuntrul și în afara colibelor goale, alcătuind tot felul de plăsmuiri în curgerea ei, iar ele îmi aminteau de cei morți și de cei plecați. Zgomotul valurilor care se spărgeau de mal aducea cu vocile lor. ”
      Așteptând o corabie care să anunțe revenirea poporului său, Karana se integrează în ritmurile de viață ale insulei: „Era plăcut să stai acolo, pe promontoriu. Stelele străluceau cu putere deasupra și eu am stat întinsă și le-am numărat pe cele pe care le știam și le-am dat nume acelora pe care nu le cunoșteam.(...) Am privit și vidrele care vânau printre alge. Animăluțele astea sfioase s-au întors la scurtă vreme după plecarea aleuților, iar acum păreau la fel de multe cum fuseseră odată. Soarele începutului de dimineață strălucea ca aurul pe blana lor lucioasă.(...) Totuși, cum stăteam întinsă pe bolovanul înalt, privind stelele, m-am gândit la corabia oamenilor albi. Și în zori, când soarele se arăta deasupra mării, îmi aruncam privirile mai întâi spre micul port din Golful Coralilor. În fiecare dimineață aveam să mă uit într-acolo după vreo corabie, gândindu-mă că ar fi putut sosi în timpul nopții. Și în fiecare dimineață n-aveam să văd altceva decât păsările care zburau deasupra mării. ”
     Construindu-și o casă pe promontoriu, în apropierea Golfului Coralilor, Karana rezistă pericolelor de pe insulă, ascunzându-se de năvălirile vânătorilor aleuți și ale altor triburi. Își confecționează singură hainele, uneltele, iar hrana și-o procură de pe insulă. Cunoaște natura în intimitatea legilor ei și viețile animalelor și ale păsărilor de pe insulă: câinii, vidrele, mierlele, pescărușii îi devin prietene, la fel și o fată dintr-un trib năvălitor, atenuându-i singurătatea: „Datorită puilor și a păsărilor bătrâne, a pescărușului alb și a lui Rontu, care alerga mereu pe la picioarele mele, curtea părea un loc plin de fericire.ˮ
       Insula Delfinilor Albaștri este o poveste emoționantă și inedită, un roman de aventuri scris la persoana I, care îmbină un umor de substrat cu ineditul descrierilor, inspirat dintr-un caz real, despre o fată curajoasă care înfruntă vitregia unei vieți în sălbăticie, descoperind valorile vieții, singura supraviețuitoare a indienilor din Ghalas-at, după 18 ani de izolare.  

Lăcrămioara-Elena Dabija

*Scott O’Dell (1898-1989) – unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani de literatură pentru copii și adolescenți, (26 romane), autor de romane istorice pentru adulți și a patru cărți de non-ficțiune. Premii literare: medalia Newbery pentru Insula Delfinilor Albaștri, precum și Premiul Hans Christian Andersen, în anul 1972, cea mai înaltă recunoaștere internațională pentru contribuția adusă literaturii pentru copii.