TABĂRA

Louis Sachar
traducere din limba engleză de Christina Anghelina
ilustrații de Mircea Pop
Editura Arthur, București, 2015

---

Recompensată cu Medalia Newbery şi cu National Book Award for Young People’s Literature, cartea lui Louis Sachar e o poveste despre destin care ridică o întrebare esenţială: în ce măsură îţi faci singur norocul? În urma unei neînţelegeri, Stanley Yelnats e trimis în tabăra de corecţie Lacul Verde. Băieţii obraznici care ajung acolo trebuie să sape zi de zi câte o groapă – pentru a-şi modela caracterul, aşa le spune directorul taberei. Pe măsură ce lacul secat e împânzit de gropi, Stanley află tot felul de lucruri despre el însuşi, despre adevărata menire a taberei şi despre motivul pentru care a ajuns acolo. 

Cartea lui Louis Sachar este o poveste fascinantă despre frustrare şi voinţă, o aventură la capătul căreia descoperim, odată cu Stanley, sensul prieteniei.
​
LOUIS SACHAR (n. 20 martie 1954) 
Este un autor american de cărţi pentru copii şi adolescenţi. A devenit celebru datorită seriei „Sideways Stories From Wayside School” şi romanului „Tabăra” (Holes). În 1998, a primit National Book Award for Young People's Literature pentru romanul Tabăra, iar în 1999, medalia Newbery pentru „contribuţii deosebite aduse literaturii americane pentru copii". În continuarea acestei cărţi, Louis Sachar a publicat alte două volume, Stanley Yelnats' Survival Guide to Camp Green Lake (2003) şi Small Steps (2006).

FRAGMENT 

Stanley își implanta lopata în pământ. Groapa cu numărul 45. „Groapa numărul 45 e cea mai nasoală", își spuse, dar știa bine că nu e așa. Era mult mai puternic acum decât fusese la venire. Trupul lui se adaptase la căldura intensă și suporta bine condițiile vitrege din tabără.
Domnul Sir nu-l mai chinuia acum. După câteva săptămâni în care îl ținuse fără apă, lui Stanley i se părea acum că primește apă din belșug.
Deși era bine să-l aibă pe Zero ca ajutor, totuși i se părea ciudat să stea degeaba și să-l privească săpând. De multe ori stătea în picioare lângă el, apoi mergea să se așeze undeva prin preajmă, mereu sub soarele fierbinte ale cărui raze cădeau perpendicular pe ceafa lui.
Era mai bine să stea decât să sape.
Dar nu mult mai bine.
La răsăritul soarelui, privi spre munții îndepărtați din zare, încercând să deslușească „degetul lui Dumnezeu”, dar în ziua aceea abia dacă se vedeau. I se păru că zărește totuși un pisc mai neobișnuit, dar nu părea așa impresionant, iar în câteva clipe totul dispăru sub valul de praf de căldură prilejuit de înălțarea soarelui pe cer.
Poate că se află undeva în apropiere de locul unde Kate Barlow îl jefuise pe străbunicul său? Dacă acel capac pe care-l găsise era de la rujul ei, atunci sigur și ea hălăduise odinioară prin părțile astea.
Zero trecu la săpat chiar înainte de pauza de prânz. Stanley sări afară din groapă, iar Zero intră în locul lui.
- Băi Omu' Cavernelor, strigă Strâmbul, să-ți iei un bici! Dacă sclavul tău pierde vremea, poți să-l croiești pe spinare.
- Nu e sclavul meu, răspunse Stanley. Avem o înțelegere, atâta tot.
- Ție-ți convine, zise Strâmbul înciudat.
- A fost ideea lui Zero, nu a mea.
- Ce, Strâmbule, nu știai? întrebă Raza-X care trecea pe lângă ei. Omu' Cavernelor îi face o favoare lui Zero și-l pune la săpat, că doar e bucuria lui să sape.
- Of, ce frumos din partea lui că-l lasă pe Zero să sape în locul lui, zise Caracatiță, batjocoritor.