​Ambiţioasă şi amuzantă, Matilda este o fetiţă care reuşeşte să-şi schimbe viaţa şi ne învăţă să nu facem niciodată lucrurile pe jumătate. Tatăl ei e un infractor, iar mama, o femeie cicălitoare şi nu tocmai inteligentă. Cei doi cred că Matilda e o adevărată pacoste care pierde prea mult timp cu cititul în loc să se uite la televizor, ca oamenii normali... Nici îngrozitoarea domnişoară Trunchbull, directoarea şcolii, nu are o părere mai bună despre micuţa pasionată de lectură. Dar Matilda nu e chiar singură. Domnişoara Honey, învăţătoarea ei, ştie că fetiţa e un geniu şi că ascunde câţiva aşi în mânecă.
Roald Dahl, scriitor îndrăgit în toată lumea pentru personajele şi poveştile lui, a creat în Matilda copilul care a inspirat generaţii întregi de cititori. Neînţeleasă de cei din jur, nici măcar de proprii părinţi, care îi reproşează că se uită prea puţin la televizor, Matilda nu e totuși deloc neajutorată: pune la cale tot felul de farse şi, cu ajutorul cărţilor preferate, călătoreşte în toate colţurile lumii.
Ambiţioasă şi amuzantă, Matilda este o fetiţă care reuşeşte să-şi schimbe viaţa şi ne învăţă să nu facem niciodată lucrurile pe jumătate.

ROALD DAHL (1916 - 1990)
A fost un scriitor britanic. Acesta avea un program zilnic strict. Îşi lua micul dejun în pat şi îşi citea corespondenţa. La 10.30 făcea o plimbare prin grădină până la căsuţa unde obişnuia să scrie şi lucra până la ora 12.00, când se întorcea pentru masa de prânz - un gin tonic, urmat de salată de creveţi norvegieni cu maioneză. La sfârşitul fiecărei mese, Roald şi familia sa mâncau un baton de ciocolată dintr-o cutie roşie de plastic. După un pui de somn, îşi lua un termos cu ceai şi se întorcea în căsuţă, unde lucra de la ora 16.00 până la ora 18.00. Apoi se ducea acasă la ora şase fix pentru cină. Scria întotdeauna numai cu un anumit tip de creion: galben cu gumă la capăt. Înainte să înceapă să scrie, Roald se asigura că are şase creioane ascuţite în apropiere. În două ore, acestea se toceau şi erau ascuţite din nou.
Premii obţinute:
Premiul Edgar Allen Poe, 1954 şi 1959
Premiul Mystery Writers of America, 1954, 1959 şi 1980
Premiul New England Round Table of Children's Librarians, 1972, pentru volumul Charlie şi fabrica de ciocolată
Premiul şcolii Surrey, 1975, pentru volumul Charlie şi fabrica de ciocolată
Premiul Nene, 1978, pentru volumul Charlie şi ascensorul de sticlă
Medalia tinerilor cititori din California, 1979
Premiul Massachusetts pentru literatură pentru copii, 1982, pentru volumul James şi piersica uriaşă
Premiul Federaţiei pentru literatură pentru copii, 1982, pentru volumul James şi piersica uriaşă
Premiul New York Times Outstanding Books, 1983, pentru volumul James şi piersica uriaşă
Premiul Whitebread, 1983
Premiul World Convention Lifetime Achievement, 1983
Premiul Germaniei pentru literatură pentru copii, 1984
Premiul Kurt Maschler, 1985
Premiul Boston Globe, 1985
Distincţia Horn Book pentru non-ficţiune, 1985
Premiul Australiei de Vest, 1986
Premiul International Board on Books for Young People pentru traducerile în norvegiană şi germană, 1986
Premiul Federaţiei pentru literatură pentru copii, 1988
Premiul Smarties, 1990
Premiul „Cea mai bună carte a ultimilor 20 de ani" oferit de Good Book Guide, 1997
Premiul Millennium pentru literatură pentru copii, 2000
Premiul Blue Peter, 2000, pentru volumul Charlie şi fabrica de ciocolată

FRAGMENT

E destul de rău să vezi nişte părinți care se poartă urât cu copiii lor obișnuiți, însă e strigător la cer să i vezi că tratează un copil cu totul neobișnuit ca și cum n ar fi bun de nimic. Și când spun neobișnuit, vreau să spun un copil sensibil și inteligent. Matilda avea ambele calități, dar era, mai ales, foarte inteligentă. Avea o minte așa de ascuțită și atâta putere de înţelegere, încât nici cei mai prostănaci părinți n ar fi putut o trece cu vederea. Domnul și doamnaWormwood erau însă atât de obtuzi și atât de închistați în propria lor micime, că le era cu neputință să și aprecieze corect fiica. Ca să fiu sincer, cred că nici n ar fi băgat de seamă dacă într o bună zi Matilda s ar fi târât în casă cu un picior rupt. Fratele Matildei, Michael, era un copil perfect obișnuit – însă ea, așa cum am mai spus, era cu totul și cu totul deosebită. La vârsta de un an și jumătate vorbea cursiv și avea vocabularul unui adult. Cu toate acestea, părinții, în loc s-o laude, îi spuneau că vorbește ca o moară neferecată și i aminteau tot timpul că fetițele trebuie să se facă văzute, nu auzite. Până la trei ani, Matilda învățasedeja singură să citească cu ajutorul ziarelor și a revistelor din casă. La patru ani deja citea foarte bine, așa că se apucă să caute cărți. În casa lor însă, nu se găsea decât o carte – un volum intitulat „Bucătăria pentru toți” care aparținea mamei ei. După ce o studie din scoarță n scoarță și învăță pe de rost toate rețetele, Matilda decise că vrea ceva mai interesant.
— Tati, zise ea, poți să mi cumperi o carte?
— O carte? La ce naiba îți trebuie ție o carte?
— Vreau să citesc, tati.
— Cum, adică, televizorul nu ți mai place? Avem un televizor grozav cu diagonala de treizeci de centimetri și tu vrei o carte? Ești cam răsfățată, domnișoară!
În timpul săptămânii, Matilda rămânea singură acasă aproape în fiecare după amiază. Fratele ei (care era cu cinci ani mai mare) era plecat la școală. Tatăl ei mergea la lucru, iar mama se ducea să joace bingo într un orășel aflatla treisprezece kilometri distanță. DoamnaWormwood era înnebunită după bingo și juca de cinci ori pe săptămână. În după amiaza zilei în care tatăl ei refuzase să i cumpere o carte, Matilda porni singurică spre biblioteca din orăşel. Păşi înăuntru și se prezentă domnișoarei Phelps, bibliotecara, apoi întrebă dacă i se permite să stea acolo și să citească o carte. Domnișoara Phelps rămase destul de surprinsă de apariția acestei prichinduțe, care venise singură, neînsoțită de niciun adult, însă îi răspunse că era binevenită.
— Puteți să mi spuneți, vă rog, unde găsesc cărți pentru copii? întrebă Matilda.
— Uite acolo, pe rafturile de jos, răspunse domnișoara Phelps.Vrei să ți caut eu una frumoasă, cu multe imagini?
— Nu, mulțumesc,răspunse fetița. Mă descurc singură. Și uite așa, de atunci încolo, în fiecare după masă, imediat după ce maică sa pleca la bingo, Matilda se ducea la biblioteca din orăşel. Îi lua doar zece minute de mers pe jos până acolo și, odată ajunsă, se putea bucura de două ore neîntrerupte de pace, în timpul cărora ședea comod într un colțișor și devora carte după carte. Când termină de citit toate cărțile pentru copii, se apucă să caute altceva.

       James Henry Trotter, un băiețel orfan, scapă într-un mod neașteptat de situația îngrozitoare datorată celor două mătuși ale sale, „egoiste, leneșe și crude”, Burete și mătușa Țepușă, care îl aveau în îngrijire și alături de care locuia „în sudul Angliei, într-o casă ciudată și dărăpănată din vârful unui deal.” James primește de la un bătrân apărut în grădina casei o pungă cu cristale magice, care, împrăștiate din greșeală prin împrejurimi, provoacă „primul lucru, destul de deosebit, ”, care a atras după sine „atât de multe alte lucruri, mult mai deosebite”. 
      Primul lucru cu adevărat deosebit este apariția piersicii uriașe, care crește până ajunge la mărimea unei case.  Îndată ce se rupe de pe ramura copacului, Piersica se rostogolește de sus și cade de pe stânci „înalte de sute de metri, cele mai vestite din întreaga Anglie”, până în Oceanul Atlantic. Începe, astfel, călătoria cu Piersica Uriașă,  trasă în zbor de pescăruși ca un balon cu aer cald peste Oceanul Atlantic. Măreției traseului i se adaugă cea a destinației, încât întreaga călătorie îi ține pe James, pe cei șapte prieteni fantastici: miriapodul, bătrâna lăcustă verde, domnișoara păianjen, râma, buburuza, viermele de mătase și licuriciul și pe cei pe care îi întâlnesc pe parcurs cu sufletul la gură. 
       James Henry Trotter, care găsește soluții pentru orice dificultate, devenind căpitanul Piersicii Uriașe, nu-și pierde curajul în confruntarea cu rechinii, cu oamenii-nor,  în această aventură picată tocmai la țanc, întrucât călătorii entuziaști erau de la început  nerăbdători să cunoască ținuturi și oameni noi, visând cu toții la o Țară a Făgăduinței.  
      Cele opt personaje călătoresc hrănindu-se din delicioasa piersică și, ignorând malițiozitățile miriapodului, ajung să se cunoască unii pe alții și pe ei înșiși mai bine, trec prin liniște, groază, suspans și speranță și, dovedindu-se foarte utile, își pun fiecare la contribuție calitățile în slujba tuturor, în ceea ce James numește „o călătorie nebunească și teribilă”.
       Piersica, socotită de locuitori un obiect venit de pe Marte sau de pe Lună, aterizează pe Fifth Avenue. Autorul ne asigură că protagoniștii călătoriei „încă mai trăiesc, au avut succes și s-au îmbogățit”: „Și draga mea Buburuză, atât de frumoasă, atât de fudulă,/ Cea mai mare mângâiere a mea, de când a început călătoria./ Are patru sute de copii și i-a lăsat pe toți în urmă,/ Dar vin cu următoarea piersică.”
     Iar James Henry Trotter, care se bucură de noua lui viață, nu uită să scrie un roman cu subiectul aventurilor lui de pe piersică, schimbările pe care le aduce călătoria plină de peripeții fiind pentru el „cel mai frumos lucru ce i se întâmplase vreodată. ” 

Lăcrămioara-Elena Dabija
​
• Roald Dahl, scriitor pentru copii britanic, câștigătorul Premiului Whitbread pentru literatură, a trăit, începând cu anul 1916, în Africa. Alte scrieri: Vrăjitoarele,  Matilda,  Uriașul Cel Prietenos.