RĂZBOIUL CARE MI-A SALVAT VIAȚA

​Kimberly Brubaker Bradley
Traducere din engleză de Iulia Arsintescu
Editura Arthur, București, 2016

Într-o lume nesigură, pe fundalul luptei pentru supravieţuire din întunecaţii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial, Ada, o fetiţă de nouă ani, are de purtat propria ei bătălie pentru a demonstra că nu e cu nimic diferită de ceilalţi.
 
Umilită de propria mamă din cauza unui defect fizic, ţinută captivă în apartamentul lor cu o singură cameră, Ada profită de faptul că toţi copiii sunt evacuaţi din Londra şi, împreună cu fratele ei, Jamie, fuge departe de răutatea mamei. Aşa ajung să o cunoască pe Susan Smith, o femeie posacă, dar care îi iubește ca şi cum ar fi copiii ei. Și, în timp ce lumea întreagă se schimbă și toți cei din jur cunosc suferinţa şi despărţirea, Ada descoperă ce înseamnă iubirea şi respectul.
 
KIMBERLY BRUBAKER BRADLEY
Este o scriitoare americană născută în Fort Wayne, Indiana, în 1967. A studiat la Smith College din Northampton, Massachussetts, unde a absolvit obţinând o diplomă în chimie. Un timp a lucrat ca redactor colaborator pentru diverse reviste şi apoi ca redactor cu jumătate de normă. În aceeaşi perioadă lucra ca cercetător în chimie şi scria noaptea sau dimineaţa foarte devreme. În cele din urmă, odată cu naşterea primului său copil, în 1994, a renunțat la postul de cercetător şi s-a concentrat pe cariera literară. Romanele ei istorice au fost foarte bine primite: „Războiul care mi-a salvat viaţa” a fost laureat cu Newbery Honor şi a câştigat premiul Schneider Family Book, premiul Josette Frank şi premiul Odyssey; „Jefferson’s Sons” („Fiii lui Jefferson”) a fost înscrisă pe lista de cărţi notabile ale Asociației Americane a Bibliotecilor; „Ruthie’s Gift” („Darul lui Ruthie”) a fost în topul revistei Publishers Weekly; iar „For Freedom” („Pentru libertate”) s-a numărat printre recomandările celor de la IRA Teachers’ Choice şi pe lista celor mai bune cărţi ale anului întocmită de Bank Street College.
 
Roman laureat cu Newbery Honor
  
FRAGMENT
Camera în care eu rămâneam era o închisoare. Abia puteam îndura zăpușeala, liniştea şi pustiul. Am încercat orice ca să‑l fac pe Jamie să rămână acasă. M‑am aşezat în faţa uşii ca să nu poată ieşi, dar era deja mai puternic decât mine. M‑am rugat de el şi m‑am rugat de mama. L‑am ameninţat pe Jamie, iar într‑o zi i‑am legat mâinile şi picioarele în timp ce dormea. Îl obligam să stea cu mine! Jamie s‑a trezit. N‑a ţipat, n‑a urlat. A înjurat o dată şi pe urmă a zăcut neajutorat, uitându‑se la mine. Lacrimile au început să-i alunece pe obraji. L‑am dezlegat cât am putut de repede. M‑am simţit un monstru. La încheietura mâinii îi rămăsese o dungă roșie unde strânsesem sfoara prea tare.
— Nu mai fac, i‑am zis. Promit, nu mai fac asta niciodată.
Dar lacrimile continuau să‑i curgă. Am înţeles. N‑o să‑i mai fac rău lui Jamie cât voi trăi. N‑o să‑l mai lovesc niciodată, nici măcar o dată. Altfel, deveneam ca mama.
 — Rămân în casă, a şoptit el.
 — Nu, am zis. Nu. Nu‑i nevoie. Dar bea nişte ceai înainte să pleci.
I‑am dat o cană de ceai şi o felie de pâine cu untură. În acea dimineaţă nu eram decât noi doi. Mama nu știu pe unde umbla. L‑am mângâiat pe Jamie pe cap, l‑am sărutat pe frunte, i‑am cântat şi am făcut tot ce‑am putut ca să‑l văd zâmbind.
— Oricum o să mergi curând la şcoală, am zis, uimită că nu înţelesesem asta pe deplin până atunci. Ai să fii plecat ziua‑ntreagă, dar eu o să mă descurc. O să fac în aşa fel încât să‑mi fie bine.
L‑am convins să iasă afară la joacă şi i‑am făcut cu mâna de la geam. Apoi am făcut ce‑ar fi trebuit să fac de la bun început. Am învățat să merg. Dacă puteam merge, poate că mamei nu i‑ar mai fi fost aşa de ruşine cu mine. Poate reuşeam să ascundem cumva piciorul olog. Poate reuşeam să ies din cameră, să stau şi eu cu Jamie sau măcar să mă pot duce până jos la el, dacă avea nevoie. Aşa s‑a întâmplat, dar nu chiar cum îmi închipuisem eu. Până la urmă, ce m‑a eliberat a fost o combinaţie între sfârşitul micului meu război cu Jamie şi începutul marelui război cu Hitler.