POVESTEȘTE-MI CEVA

​Sharon Creech
Traducere din limba engleză de Tatiana Dragomir
Editura Arthur, București

           Salamanca Tree Hiddle, pe scurt Sal, porneşte într-o călătorie cu maşina împreună cu bunicii ei excentrici. Din Ohio până în Idaho, cei trei străbat America de la est la vest şi, ca să treacă timpul mai repede, bunica o roagă pe Sal să-i povestească ceva.
Vreme de şase zile, cât durează călătoria, Sal le spune povestea prietenei ei, Phoebe. Le vorbeşte despre imaginaţia ei debordantă, despre mama ei care a dispărut, despre biletele misterioase pe care cineva le lasă pe verandă şi despre nebunul pe care îl tot întâlnesc prin oraş. Și, poveste după poveste, descoperă că nu mai vorbește despre altcineva, ci chiar despre ea.
SHARON CREECH 
S-a născut în 1945, în Cleveland, Statele Unite ale Americii. În copilărie și-a dorit să fie pictoriță, patinatoare, cântăreață, profesoară și jurnalistă. În cele din urmă a devenit profesoară și a predat engleza în Marea Britanie și Elveția.
ABSOLUTELY NORMAL CHAOS a apărut în 1990 în Marea Britanie și este prima carte pentru copii scrisă de Sharon Creech. A urmat apoi, în 1994, POVESTEȘTE-MI CEVA, care a câștigat un an mai târziu prestigioasa Medalie Newbery.
După 18 ani petrecuți în străinătate, în 1998 s-a mutat înapoi în America și continuă să scrie cărți pentru copii.
În 2002, Sharon Creech a câștigat Medalia Carnegie pentru cartea RUBY HOLLER, fiind prima persoană de origine americană care a câștigat acest premiu.
FRAGMENT
Bunicul zice că în adâncul sufletului sunt o fată de la ţară şi are dreptate. Aproape toată viaţa mea, adică vreme de treisprezece ani, am trăit în Bybanks, statul Kentucky. De fapt, Bybanks nu e decât un pâlc de case cuibărite pe un petic de pământ înverzit aflat pe malul râului Ohio. Cu mai bine de un an în urmă tata m-a smuls ca pe o buruiană din locul acela şi m-a mutat, împreună cu toate lucrurile noastre (ba nu, asta nu-i chiar aşa, fiindcă n-a luat castanul, salcia, arţarul, şura cu fân şi iazul în care înotam). După ce am mers aproape cinci sute de kilometri spre nord, tata a oprit maşina în faţa unei case din Euclid, Ohio. 
— Şi copaci nu sunt? am întrebat eu. Aici o să locuim? 
— Nu, a spus tata. Asta e casa lui Margaret. 
Atunci s-a deschis uşa şi în prag a apărut o femeie cu părul de un roşu-turbat. M-am uitat în dreapta, apoi în stânga. Casele de pe strada pe care opriserăm erau îngrămădite unele într-altele ca nişte căsuţe pentru păsărele. În faţa fiecăreia era câte o bucățică de gazon, iar în faţa lui, de-a lungul străzii cenuşii, se întindea un trotuar îngust, tot cenuşiu. 
— Şi grajdul unde e? am întrebat. Dar râul? Dar iazul? 
— Of, Sal! a zis tata. Haide, ne aşteaptă Margaret! Şi i-a făcut cu mâna femeii care stătea în uşă. 
— Trebuie să ne întoarcem. Am uitat ceva acasă, am spus eu. 
Femeia cu părul roşu-turbat a deschis larg uşa şi a ieşit pe verandă. 
Eu îi dădeam mai departe: 
— Am uitat ceva în spatele dulapului, sub scândurile din podea. Am pus ceva acolo şi am nevoie de el. 
— Sal, nu fi gâscă! Hai s-o cunoști pe Margaret! 
Nu voiam să cunosc nicio Margaret. Am rămas pironită, cercetând locul de jur împrejur. Chiar atunci am văzut o mutră lipită de o fereastră, la etajul casei de alături. Era chipul rotund al unei fete. Arăta de parcă se temea de ceva. Atunci nu ştiam, dar chipul acela era al lui Phoebe Winterbottom, o fată cu o imaginaţie foarte bogată, care avea să devină cea mai bună prietenă a mea şi căreia aveau să i se întâmple o mulţime de lucruri ciudate.