Oscar și Tanti Roz

​Eric Emmanuel Schmitt
Humanitas fiction, Bucureşti, 2012

---

      Oscar este un băiețel în vârstă de zece ani, bolnav de leucemie, care, împreună cu Tanti-Roz, care îl însoțește pe micul luptător în experiența-limită a bolii, hotărăște să-și trăiască ultimele douăsprezece zile din viață gândindu-se că fiecare zi reprezintă zece ani. Astfel, alături de infiermiera care îi devine prieten apropiat și confident, traversează imaginar toate vârstele vieții: adolescența, care aduce cu ea prima iubire, tinerețea și căsătoria, vârsta maturității cu „grijile și responsabilitățile ei”.
       La îndemnul lui Tanti Roz, Oscar începe un dialog cu Dumnezeu prin scrisori, iar Dumnezeu îi răspunde prin oameni. Găsind soluția pentru situațiile de criză în discuțiile cu Tanti Roz și în confesiunile din jurnalul său epistolar, Oscar trece prin viață meditând asupra ei și raportându-și suferința la întreaga omenire și chiar la Dumnezeu, ajungând să caute „răspunsuri la cele mai serioase întrebări.” 
       În dialogurile cu Tanti Roz, devenite adesea filosofice, Oscar învață să înlocuiască frica,  revolta și sentimentul singurătății cu liniștea și încrederea, căpătând înțelepciune: „îmi face rău, dar nu poate să fie ceva rău”, înțelegând rostul suferinței: „e un dat, ca moartea”, precum și al unei vieți atât de scurte: și o viață scurtă poate fi plină de sens, căci „ cele mai interesante întrebări rămân întrebări. Și conțin în ele un mister. La fiecare răspuns trebuie să adaugi un poate. (...) Numai întrebările fără interes au răspunsuri definitive. Pentru problema 
 «Viață» există multe soluții, deci niciuna.”​
       În confruntarea sa cu un sfârșit iminent, Oscar învață de la curajul și conștiinciozitatea unei flori primite în dar de ziua lui, „o plantă din Sahara care-și trăiește toată viața într-o singură zi.”
       În dialogul său cu divinitatea, Oscar învață cum să privească viața și care este esența ei: „M-am prins că veniseși. Și că-mi explicai secretul tău: privește lumea în fiecare zi de parcă ai privi-o pentru prima dată. (…) Simțeam că trăiesc. Și mă înfioram de bucurie. De fericirea de a exista.”
       Pentru Oscar, Tanti Roz a învățat „ să fie veselă și să inventeze povești.” Datorită ei, Oscar nu mai simte moartea ca pe o pierdere, află ce sunt responsabilitatea, compasiunea, devenind el însuși un exemplu neașteptat de înțelepciune și profunzime pentru cei mai maturi decât el: „Mulțumită lui, am râs și-am aflat ce -nseamnă bucuria. M-a ajutat să cred. (...) De fapt, el ne ocrotea.”
      Oscar și Tanti Roz, un roman epistolar la persoana I, în care filosofia se împletește cu psihologia, este o poveste răscolitoare și înduioșătoare, cu o intensă încărcătură emoțională,  care se citește cu o lacrimă în colțul ochilor, comparabilă cu Prima carte, ultima carte, de Cătălin Bursaci.
​
 Lăcrămioara-Elena Dabija