Iepurele era foarte mulţumit cu viața pe care o ducea şi pe bună dreptate: stăpâna lui, Abilene, se purta cu el cu cea mai mare grijă şi-l iubea nespus. Dar, într-o bună zi, iepurele s-a pierdut.
Kate DiCamillo ne poartă într-o călătorie extraordinară, din adâncul oceanului până în plasa unui pescar, din vârful unei grămezi de gunoi până în tabăra unor vagabonzi, de la căpătâiul unui copil suferind până pe străzile aglomerate din Memphis. Şi așa, de-a lungul întregii călătorii, devenim martorii unui adevărat miracol: până şi o inimă dintre cele care se pot sparge foarte uşor poate învăţa să iubească, să piardă şi apoi să iubească din nou.

KATE DICAMILLO 
S-a născut la 25 martie 1964, în Philadelphia, Pennsylvania. A copilărit în Florida, iar acum locuieşte în Minneapolis, Minnesota. De când era încă foarte tânără şi¬-a dorit să devină scriitoare. A început prin a observa cu atenţie lumea din jurul ei, apoi a încercat s-¬o pună în cuvinte. A devenit una dintre cele mai apreciate şi mai iubite scriitoare de cărţi pentru copii.
Despre felul în care i¬-a încolţit în minte ideea cărţii Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane, Kate scrie: „Într-¬un an, de Crăciun, am primit în dar un iepure de jucărie frumos îmbrăcat. Câteva zile mai târziu am visat că iepurele zăcea cu faţa în jos pe fundul oceanului, pierdut, dorindu¬-şi să fie găsit. Pe când spuneam această poveste, am fost şi eu pierdută multă vreme. Şi apoi, în sfârşit, ca Edward, am fost găsită.“

BAGRAM IBATOULLINE 
S-a născut în Rusia şi a studiat la Academia de Artă din Moscova. Prima carte pe care a ilustrat-o a fost CROSSING de Philip Booth, care în 2001 a fost desemnată CEA MAI BUNĂ CARTE A ANULUI de revista PUBLISHERS WEEKLY. De atunci, a ilustrat numeroase cărţi pentru copii, între care THE NIGHTINGALE de Hans Christian Andersen, repovestită de Stephen Mitchell; THE ANIMAL HEDGE de Paul Fleischman; HANA IN THE TIME OF THE TULIPS de Deborah Noyes, THE SERPENT CAME TO GLOUCESTER de M.T. Anderson, THE GIVER de Lois Lowry.
Ibatoulline foloseşte stiluri extrem de diferite în cărţile pe care le ilustrează şi, după cum mărturiseşte într­-un interviu pentru site­ul www.bookbrowse.com, se documentează mult înainte de a începe lucrul la o nouă carte, face numeroase schiţe, ba chiar, aşa cum a fost cazul lui Edward Tulane, sculptează personajul pentru a-l putea vedea din diferite perspective. Despre lucrul la cartea MIRACULOASA CĂLĂTORIE A LUI EDWARD TULANE, ilustratorul mărturiseşte: „A fost o experienţă deosebită să lucrez la ilustraţiile pentru Edward Tulane şi să­l însoţesc în călătoria lui. Trebuie să recunosc că acum, la finalul acestei cărţi minunate, sunt deja un pic nostalgic.“

FRAGMENT
Odată, demult, într-o casă de pe strada Egipt, locuia un iepure care era făcut aproape în întregime din porţelan. Avea braţe de porţelan şi picioare de porţelan, labe de porţelan şi cap de porţelan, corp de porţelan şi nas de porţelan. Braţele şi picioarele aveau articulaţii prinse cu sârmă, astfel încât coatele lui de porţelan şi genunchii lui de porţelan se puteau îndoi, oferindu-i multă libertate de mişcare. Urechile erau făcute din blană adevărată de iepure şi-n spatele bucăţilor de blană erau bucăţi de sârmă puternice şi flexibile, ceea ce permitea ca urechile să fie aranjate în posturi care să ilustreze stările de spirit ale iepurelui: încrezător, obosit, plictisit la culme. Şi coada, de asemenea, era făcută din blană adevărată de iepure şi era moale şi pufoasă şi avea o formă îngrijită.
Pe iepure îl chema Edward Tulane şi era înalt. Din vârful urechilor şi până în vârful labelor de la picioare măsura aproape un metru; ochii îi erau desenaţi într-un albastru pătrunzător şi inteligent. Edward Tulane se simţea întru totul un exemplar deosebit. Doar în privinţa mustăţilor avea o ezitare. Erau lungi şi elegante (aşa cum trebuiau să fie), însă originea lor era necunoscută. Edward avea impresia – destul de puternică, de altfel – că nu erau mustăţi de iepure. Cui îi aparţinuseră mai întâi mustăţile, cărui animal insipid, era o chestiune la care Edward nu suporta să se gândească prea mult. Aşa că nici nu se gândea. Prefera, de cele mai multe ori, să nu lase să-i treacă prin minte gânduri neplăcute. Stăpâna lui era o fetiţă de zece ani, cu părul negru, pe nume Abilene Tulane, care avea despre Edward o părere aproape la fel de bună ca Edward însuşi. În fiecare dimineaţă, după ce se îmbrăca pentru şcoală, Abilene îl îmbrăca şi pe Edward.
Iepurele de porţelan era posesorul unei garderobe impresionante, alcătuită din costume de mătase cusute manual, pantofi unicat lucraţi din cea mai fină piele şi făcuţi special pentru picioarele lui de iepure şi o colecţie vastă de pălării, având toate câte două găuri, astfel încât să poată încăpea cu uşurinţă peste urechile lui mari şi expresive. Fiecare pereche de pantaloni croiţi pe măsură avea un buzunar mic pentru ceasul de aur al lui Edward. Abilene îi întorcea în fiecare dimineaţă acest ceas de buzunar.

Când apare o ghicitoare în piața orașului Baltese, orfanul Peter Augustus Duchene știe ce întrebări vrea să-i pună: Mai trăiește sora lui? Și dacă da, cum o poate găsi? Răspunsul misterios al ghicitoarei (Un elefant! Un elefant îl va călăuzi acolo!) declanșează un lanț de evenimente remarcabile, imposibile, totuși mai reale decât cele din viața de zi cu zi. Se petrec minuni: poate cea mai impresionantă este că oamenii descoperă motive să fie solidari. Autoarea evocă teme generoase – încrederea în viitor și sentimentul de a fi acasă, dorința și compasiunea – cu delicatețea unui magician.
„Uneori misterioasă, alteori sumbră, dar în cele din urmă plină de speranță, ELEFANTUL MAGICIANULUI ne amintește că, până și în cele mai întunecate clipe, nu totul este pierdut.“ School Library Journal

KATE DICAMILLO 
S-a născut la 25 martie 1964, în Philadelphia, Pennsylvania. A copilărit în Florida, iar acum locuieşte în Minneapolis, Minnesota. De când era încă foarte tânără şi¬-a dorit să devină scriitoare. A început prin a observa cu atenţie lumea din jurul ei, apoi a încercat s-¬o pună în cuvinte. A devenit una dintre cele mai apreciate şi mai iubite scriitoare de cărţi pentru copii.
Printre cele mai cunoscute cărţi ale ei se numără POVESTEA LUI DESPEREAUX (distinsă cu Medalia Newbery), BECAUSE OF WINN¬DIXIE (Newbery Honor), THE TIGER RISING (care a ajuns în finala pentru National Book Award) şi poveştile din seria MERCY WATSON.

FRAGMENT
În ziua aceea, printre tarabele absolut banale, fără nimic ieșit din comun, ale negustorilor de pește și ale celor de pânză, ale brutarilor și argintarilor, apăruse pe neașteptate, fără surle și trâmbițe, cortul roșu al unei ghicitoare. De cortul ghicitoarei era prinsă o bucată de hârtie, iar pe acea hârtie, o mână cu o caligrafie chinuită, dar hotărâtă, scrisese aceste cuvinte: „Aici vor primi răspuns cele mai profunde și mai dificile întrebări care ar putea frământa mintea sau sufletul omului, la prețul de un florit.“ Peter citi bilețelul o dată, apoi încă o dată. Cuvintele îndrăznețe și amețitoarea făgăduială îi tăiară brusc răsuflarea. Își coborî privirea spre monedă, acel unic florit pe care l ținea în mână. „Dar nu pot face așa ceva“, își spuse el. „Chiar nu pot, căci, dac aș face o, Vilna Lutz m ar întreba unde au dispărut banii, iar eu ar trebui să l mint, și e atât de rușinos să minți.“ Băgă moneda în buzunar. Își scoase pălăria militară de pe cap și apoi o puse la loc. Se îndepărtă de inscripția aceea, apoi se întoarse la ea și rămase pe gânduri, cântărind din nou înfiorătoarele și totodată minunatele cuvinte. „Dar trebuie să aflu, zise el în cele din urmă, scoțând floritul din buzunar. Vreau să aflu adevărul. Așa că l voi afla. Dar nu voi minți în legătură cu asta, și astfel îmi voi păstra cât de cât onoarea.“ Și zicând acestea, Peter intră în cort și i întinse ghicitoarei moneda. Iar femeia, fără ca măcar să se uite la el, spuse: 
— Cu un florit poți cumpăra un singur răspuns – numai unul. Ai înțeles? 
— Da, zise el, stând în bătaia firavei raze de lumină care se strecura cu greu prin deschizătura de la intrarea cortului. O lăsă pe ghicitoare să i apuce mâna. Ea o cercetă îndeaproape, mișcându și privirea înainte și napoi, de parcă un noian de cuvinte mărunțele ar fi fost scrise acolo – o carte întreagă, doar despre Peter Augustus Duchene, care i fusese scrisă drept în palmă 
— Ei, na! zise ea în cele din urmă, lăsându i mâna și aruncând o privire piezișă spre chipul băiatului. Normal, ești doar un băiețel. 
— Am zece ani, spuse Peter, luându și pălăria de pe cap și încercând să stea cu spatele cât mai drept cu putință. Și mă pregătesc să devin un soldat curajos și devotat. Și nu contează câți ani am. Ai luat floritul, așa că acum trebuie să mi dai un răspuns. 
— Un soldat curajos și devotat? zise ghicitoarea, râzând și scuipând pe pământ. Prea bine, soldatule curajos și devotat, dacă așa spui tu, atunci așa să fie. Pune mi întrebarea Peter simți un fior de teamă. Ce s ar întâmpla dacă, după atâta amar de timp, n ar fi în stare să suporte adevărul? Dacă, de fapt, nu voia cu adevărat să afle? 
— Vorbește, îi zise ghicitoarea. Întreabă mă. 
— Părinții mei, începu Peter. 
— Asta ți e întrebarea? zise ghicitoarea. Sunt morți. Lui Peter începură să i tremure mâinile. 
— Nu asta am vrut să întreb, spuse el. Asta știu deja. Trebuie să mi spui ceva ce nu știu deja. Trebuie să mi spui despre altceva… trebuie să mi spui… Ghicitoarea își îngustă ochii. 
— A, zise femeia. La ea? La sora ta? La ea se referă întrebarea ta? Prea bine. E în viață. 
La auzul acestor cuvinte, lui Peter îi sări inima din piept. „Trăiește! Trăiește!“