MI-A RĂMAS DULAPUL MIC

​de Simona Sava
Ilustrații de Roma Gavrilă
Editura Arthur, București

          Mai e oare de folos o mănușă care și-a pierdut perechea? Pentru tine, poate nu, dar pentru ea viața abia începe.

Mit, o mănușă de lână cuminte și temătoare, trăiește liniștit alături de sora lui, Finga. Într-o zi, Finga dispare, iar Mit pornește în căutarea ei. Dar viața nu e deloc ușoară pentru o mănușă singură și cam neștiutoare. Orașul e întins și pericolele se ascund la fiecare pas. Pe Mit îl atacă un beagle, apoi e pe cale să se înece în apa rece a Dâmboviței, un puști vagabond îi taie un deget. Dar el rezistă și învață. Își face prieteni și începe să înțeleagă lumea asta mare.

Un univers fascinant al obiectelor vorbitoare, în care mănuși, aspiratoare și umbrele trăiesc povești palpitante, atent ascunse de privirile noastre.

SIMONA SAVA 
S-a născut la Vaslui în 1985. A fost un an bun, a avut norocul să aibă un învățător poet care i-a deschis ușile scrisului și la propriu, și la figurat. A câștigat concursuri de poezie la care nici nu știa că participase, pentru că domnul Nicolae Ginghină înscria peste tot lucrările micilor poeți. A scris în volumul colectiv de proză FICȚIUNI REALE (Humanitas, 2013), apoi în revista GHIDUL POZNEȚ DE CULTURĂ, unde a ținut o rubrică de bandă desenată în care le povestea copiilor despre activitatea unor personalități care au schimbat lumea. În 2015 a absolvit masteratul de scenaristică la UNATC cu două scurtmetraje care au călătorit în mai multe țări decât autoarea. Scrie cu plăcere proză și scenarii de film și lucrează într-o agenție de publicitate unde scrie reclame. MI-A RĂMAS DULAPUL MIC este romanul ei de debut.

FRAGMENT

Am cinci degete în total și niciunul nu seamănă cu celălalt. Unul e mai scurt, altul mai lung, cel mare e întors într-o parte, zici că stă la pândă. Sora mea Finga are tot cinci. Am venit pe lume într-o garsonieră din Drumul Taberei, unde Elena, creatoarea noastră, împletește în fiecare iarnă mănuși, fulare și șosete din lână și le vinde la Târgul de Crăciun din centrul orașului. Roxana, fetița Elenei, e nașa tuturor obiectelor împletite: ea le dă nume.

-Pe tine te cheamă Mit, iar pe tine, Finga, ne anunță ea pe un ton destul de oficial.

Noi suntem mănuși pentru adulți, iar fetița se uită la noi cu seriozitate, de parcă ar aștepta să-i răspundem că suntem de acord cu numele pe care ni le-a dat. Spre deosebire de mine, Finga are doi năsturei roșii, cusuți sub degetul arătător.

-Tu ești primul născut, băiat, și va trebui să ai grijă de sora ta, care e cu trei ore mai mică, continuă Roxana.
-De ce spui că-i băiat? întrebă Elena, amuzată, în timp ce împletea un călcâi de ciorap.
Se uită când la andrele, care parcă împletesc singure, când la televizor, unde urmărește un serial.
-Păi, e simplu: nu are cercei, zice Roxana, convinsă fiind că cei doi năsturei roșii ai Figăi sunt cercei.