Chiar dacă războiul pare fără sfârșit, Annabelle trăiește o viață liniștită într-un orășel din Pennsylvania anului 1943. Merge la școală alături de frații ei, iar acasă adună puf din tecile de ceara-albinei, pe care marina îl folosește la vestele de salvare. Pe câmpurile de la Wolf Hollow, Annabelle îl întâlnește uneori pe Toby, un veteran de război retras și tăcut care fotografiază animale și flori.
Apele devin tulburi când apare Betty, o fată întotdeauna dispusă să le cauzeze celorlalți necazuri. Logica marelui război care a cuprins lumea pune stăpânire și pe istoriile mici ale sătenilor: pe fronturile de la Wolf Hollow, bunătatea găsește cu greu sorți de izbândă, iar cruzimea dă amploare conflictului. „Onestitatea din WOLF HOLLOW ne sfâșie inima, dar curajul și bunătatea lui Annabelle o recompun și o reîntregesc. E o carte care contează.“ Sara Pennypacker LAUREN WOLK Este o scriitoare americană. În 1981 a absolvit Universitatea Brown, iar în 1982 s‑a căsătorit cu fostul ei coleg Richard. Împreună au doi copii, amândoi muzicieni. Romancieră și poetă, Wolk este de asemenea artist vizual și director asociat la Centrul Cultural din Cape Cod. „Wolf Hollow” a primit în 2017 prestigioasa distincție Newbery Honor, este bestseller New York Times și e considerată cartea anului în numeroase clasamente dedicate cărților pentru copii. FRAGMENT Totul a început cu puşculiţa din porţelan de la mătușa Lily. Mi o făcuse cadou de Crăciun, pe când aveam cinci ani. Mama a fost cea care a descoperit că lipseşte. — Ţi-ai ascuns puşculiţa, Annabelle? Tocmai freca duşumelele din camera mea, iar eu îmi puneam la loc îmbrăcămintea de vară. Nu i va fi fost greu să observe lipsa puşculiţei, dat fiind că în dormitorul meu nu se mai găsea nimic altceva, în afară de mobilă, ferestre, un pieptăn, o perie şi o carte pe noptieră. — Nu e nevoie să le ascunzi. Doar nu îţi ia nimeni lucrurile. Stătea în patru labe, legănându se din tot corpul în timp ce freca de zor. Rar îmi era dat să văd tălpile pantofilor ei negri de lucru. M-am bucurat că nu mi putea vedea chipul. Împătuream o rochie de mers la biserică, poate prea roz, care speram că-mi va rămâne mică până în primăvara următoare şi, cu ochii minţii, îmi vedeam obrajii colorându-se în aceeaşi nuanţă oribilă. După ce mă întorsesem de la şcoală, zgâlţâisem puşculiţa ca să scot un penny şi, din greşeală, o scăpasem pe jos. Se spărsese, fireşte, împrăştiind monedele pe care le strângeam de ani de zile şi care probabil că însumau deja vreo zece dolari. Îngropasem cioburile de porţelan în spatele grădiniţei de legume şi adunasem monedele într o batistă veche, căreia îi legasem colţurile şi pe care o pitisem într un bocanc de iarnă de sub pat, dimpreună cu dolarul de argint pe care mi-l dăruise bunicul, din colecţia personală, cu ocazia ultimei mele zile de naştere. Nu pusesem dolarul cu pricina în puşculiţă, fiindcă nu îl consideram o monedă obişnuită. În ochii mei era mai degrabă o medalie pe care nădăjduiam s-o port într-o bună zi, aşa de frumoasă era femeia înfăţişată pe el, o siluetă serioasă şi impunătoare, purtând o coroană în colţuri. Şi am decis că mai bucuroasă m-aş lipsi de un penny, poate chiar de mai mulţi, decât să îi dau dolarul de argint nesuferitei care mă aştepta pe cărarea spre Wolf Hollow.
0 Comments
|
BIBLIOTECABiblioteca Judeţeană Arhiva
September 2022
Autori
All
|