O mare năpastă a lovit Artuerpri, o lume cândva bună și dreaptă. De când praful galben le-a luat mințile unora dintre locuitori și i-a transformat în ticăloși fără seamăn, puși pe distrugeri și mârșăvii, arbocenii neatinși de praf trăiesc într-un pericol continuu.
Ferbonenii noștri se alătură arbocenilor și speră ca, unindu-și forțele, să stârpească răul și să salveze cele patru insule contaminate. „Lumea Ferboniei e fără sfârșit, ca orice poveste. Din ea vine și lumea Vertijiei, un fantasy cu meduze zburătoare, lupte, enigme, tiroliene, prafuri otrăvite și multe altele. Luvia, Fil și Piper au o misiune parcă și mai grea decât în Ferbonia. Vă invit să descoperiți dacă o vor duce la capăt.¬“ -Ioana Nicolaie IOANA NICOLAIE S-a născut în Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud. A publicat mai multe volume de versuri (POZĂ RETUȘATĂ, NORDUL, CREDINŢA, CENOTAF, AUTOIMUN), antologia LOMOGRAFII, trei romane (CERUL DIN BURTĂ, O PASĂRE PE SÂRMĂ, PELINUL NEGRU) și literatură pentru copii (SPIONUL KME, AVENTURILE LUI ARIK, ARIK ȘI MERCENARII, CĂLĂTORIA LUI MEDILO, FERBONIA și VERTIJIA). A fost nominalizată la premii naționale și internaționale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Invitată pentru lecturi și conferințe la numeroase festivaluri naționale și internaționale de literatură. Selecţii din versurile autoarei au apărut în Franţa, Anglia, Germania, Austria, Canada, Suedia, Polonia, SUA şi Bulgaria. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN România. ANCA SMĂRĂNDACHE Iubește cărțile și poveștile. I-a plăcut să deseneze și să picteze de când era mică. Cu pensulele și creioanele în mână a descoperit cele mai multe lucruri despre lumea înconjurătoare, dar și despre ea. A ilustrat atât cărți clasice, cât și contemporane. Poveștile clasice, cum ar fi AVENTURILE LUI TOM SAWYER sau MINUNATA CĂLĂTORIE A LUI NILS HOLGERSSON PRIN SUEDIA, îi provoacă imaginația pentru că le trece printr-un filtru nou, personal, după ce au fost deja ilustrate de nenumărate ori. Poveștile contemporane au pentru ea un farmec deosebit: îi oferă privilegiul de a fi prima care ilustrează textul, dându-i o identitate vizuală. Se dă în vânt după textele cu aer fantastic, oniric, care se desprind de realitate. Când desenează îi plac detaliile mici, trecute cu vederea adesea, care au puterea să dea grandoare unei imagini sau unei picturi. FRAGMENT — Trebuie să explorez împrejurimile! se pomeni rostind cu glas tare. Ce bine, măcar nu-și pierduse capacitatea de-a articula cuvinte. — E cinevaaa aici? strigă mai mult pentru sine. Ecoul urmă o traiectorie ciudată, pe care Luvia, ca un instalator ce era, o ghici dreptunghiulară. Adică se întoarse îndărăt. Oare de ce? N-ar fi trebuit să se piardă undeva în depărtare? Se ridică fără vlagă, mai întâi în capul oaselor, apoi cât să se poată orienta puțin în jur. Cât de tare o dureau pleoapele, parcă-i fuseseră pârlite de cine știe ce amestecuri chimice! Totuși de unde explozii? Cerul ca o dungă albastră, nu stacojie, cum se aștepta ea, îmbrățișa totul ca un arc. Te pomenești că or fi scurgeri de gaze în colțul din stânga! Posibil, căci altfel de ce-ar atârna sub el forma aceea ca o... pasăre? Îi răsări în minte un cuvânt și mai straniu. De jur împrejur nu se vedea mare lucru, doar niște ramuri înclinate. „Copaci, desigur“, izbucni alt gând. La distanță destul de mare, identifică o formă de relief cum nu mai văzuse: țâșnea abrupt, mai întâi către exterior, ca apoi să se curbeze în adâncime. Înțelese pe dată că într-acolo trebuia să meargă. Plumbul din picioare se mai subțiase, oricum n-o mai țintuia locului. Se aplecă să-și maseze pulpele amorțite, dar nici nu-și atinse bine salopeta, că țipă de durere. În locul acela materialul se topise, lăsând să se vadă porțiuni de piele arsă. Doamne, ce i se întâmplase? De ce nu-și amintea nimic? Scoase iute din rucsac un pansament și acoperi suprafața dureroasă. Atâta mai trebuia, să se infecteze! Cum ar mai fi ajuns la Recuperare? Dar exista oare Recuperarea? Habar n-avea unde se află, își pierduse parțial memoria. Bine că știa la ce folosesc o parte din lucrurile pe care le păstra în rucsac! În rest, nu-i rămânea decât intuiția, pe asta trebuia să se bazeze. Își duse mâna la cap și răsuflă ușurată. Pletele-i multicolore erau, din fericire, tot acolo, mai încâlcite ca de obicei, căci fuseseră prinse sub casca protectoare. Când le lăsă să cadă pe spate, simți același miros de ars. Salopetele ajunseseră într-o stare jalnică, prima se topise de tot – oare prin ce catastrofă trecuse? –, iar a doua, făcută din materialul cel mai rezistent, avea porțiuni mari compromise. Noroc că a treia își făcuse datoria, astfel că ea era încă vie și, pe cât putea să-și dea seama, nu prea vătămată. Mai aplică în câteva locuri pansamente, unul chiar pe față, în partea de jos a maxilarului. Apoi, înainte s-apuce spre culmea din zare, se dezbrăcă de două salopete. Cu prima nu mai era nimic de făcut, nici măcar un petic nu se putea recupera. Pe a doua o înghesui totuși în rucsac. — Heeeei! E cineva aici? strigă încă o dată.
0 Comments
|
BIBLIOTECABiblioteca Judeţeană Arhiva
September 2022
Autori
All
|