Faceți cunoștință cu Pippilotta Merindela Persiana Minta Aluefraim Șosețica, fata cea mai puternică din lume!
Cu părul roşu ca morcovul, strâns în două cozi ţepene, pistruiată şi cu gura până la urechi, cu ciorapi desperecheaţi şi cu pantofi în care ar putea încăpea încă o pereche de picioare, fetiţa de nouă ani e o apariţie remarcabilă. Acţiunile ei îi lasă pe toţi cu gura căscată: după o întâlnire cu Pippi, până şi hoţii se lasă de meserie. Odată cu instalarea ei în Vila Villekulla, cu o maimuţică pe umăr şi un cal pe verandă, viaţa celor din jur se schimbă radical. Prietenii ei, Annika şi Tommy, încep să privească lumea prin lentila imaginaţiei lui Pippi şi nicio zi nu mai seamănă cu alta. „Pippi face parte din tradiția personajelor care răstoarnă lumea oamenilor mari, fie chestionând-o, ca Alice, fie aruncând-o de-a dreptul în haos, asemenea Cotoiului cu Pălărioi al lui Dr. Seuss.” The Guardian ASTRID LINDGREN (14 noiembrie 1907 – 28 ianuarie 2002) A fost una dintre cele mai celebre şi mai iubite scriitoare de literatură pentru copii din întreaga lume. S-a născut şi a crescut în localitatea Näs, de lângă oraşul Vimmerby şi multe dintre cărţile sale au fost inspirate de aceste ţinuturi ale copilăriei. Personajele din cărţile ei – Pippi, Karlsson, Prinţul Mio – au făcut înconjurul lumii, au învăţat să vorbească în toate limbile pământului şi, apoi, ieşind dintre copertele cărţilor, au devenit personaje de film, de desene animate şi sfătuitori de taină ai micilor cititori. Astrid Lindgren a primit mai multe distincţii pentru opera sa, între care şi prestigiosul premiu „Andersen”, Micul Nobel al literaturii pentru copii. În 1967, editura suedeză Rabén & Sjögren a instituit premiul „Astrid Lindgren”, care se decernează anual unui scriitor de limbă suedeză. În 2003, guvernul suedez a înfiinţat „Astrid Lindgren Memorial Award”, un premiu în valoare de cinci milioane de coroane suedeze. Printre câştigătorii acestui premiu se numără autori ca Maurice Sendak, Philip Pullman, Katherine Paterson. În 2011, Banca Sudiei a anunţat că începând cu anul 2014, portretul scriitoarei va figura pe bancnota de 20 de coroane. Şi poate unul dintre cele mai grăitoare lucruri despre impactul pe care scrierile ei l-a avut asupra literaturii lumii este că din 1996 o mică planetă îi poartă numele: „3204 Lindgren”. La aflarea veştii despre botezarea asteroidului, scriitoarea a răspuns cu umoru-i caracteristic: „De acum înainte, puteţi să mă numiţi Asteroid Lindgren“. FRAGMENT: Pippi mergea pe stradă cu un picior pe trotuar și unul în șanț. Apoi mergea de-a-ndărătelea, ca racul, ca să nu mai trebuiască să se întoarcă, vezi bine! Când ajunse în dreptul casei, se opri. Copiii se cercetară în tăcere. În cele din urmă, Tommy zise: — De ce mergi așa? — De ce merg așa? se miră Pippi. N-are voie omul să meargă cum poftește? Doar trăim într-o țară liberă, nu? Și, dacă vrei să știi, în Egipt toată lumea merge așa și nu i se pare nimănui ceva curios. — De unde știi? întrebă Tommy. Ce, ai fost în Egipt? — Dac-am fost în Egipt? Ba bine că nu! Am fost peste tot în lume și-am văzut chestii mult mai ciudate decât oameni care merg de-a-ndărătelea! Mă-ntreb ce-ai fi zis dacă mă vedeai mergând în mâini, ca-n Indochina. — Minți de-ngheață apele! zise Tommy. Pippi stătu un pic pe gânduri: — Îhî, ai dreptate, mint, spuse ea cu tristețe în glas. — E urât să minți! zise Annika, care abia acum îndrăznise să deschidă gura. — Da, e foarte urât să minți, întări Pippi, încă și mai posomorâtă. Da’ mai uit și eu din când în când, ce să fac… Nu poți să te-aștepți să spună mereu adevărul un copil c-un înger drept mamă, un rege drept tată și care a călătorit pe mări toată viața. Și, dacă vreți să știți, în Congo nu spune nimeni adevărul. Nici măcar un singur om! Toată lumea minte cât e ziua de lungă. Se apucă pe la șapte dimineața și o țin așa până la apusul soarelui. Așa că, dacă se-ntâmplă să mai mint, să mă iertați, e din cauză c-am stat prea mult în Congo. Ia ziceți, ne-mprietenim au ba? Tommy și Annika fură întru totul de acord, așa că porniră împreună spre casa noii lor prietene, Pippi Șosețica.
0 Comments
|
BIBLIOTECABiblioteca Judeţeană Arhiva
September 2022
Autori
All
|