Este o zi ca oricare alta. Orologiul Big Bang bate alandala, ca un ecou îndepărtat al începutului lumii. Suntem în Anglia, în Marea Britanie, dar numele țării nu contează prea mult – cum să conteze, când hărțile sunt pline de nume de țări, de orașe, de sate, râuri și fluvii, mări și oceane. Unui biet explorator, cum e Stanley, eroul nostru, nu i-a mai rămas nimic de explorat. Poștărița Cristinel, care-i sună la ușă chiar la ora ceaiului, este mai exploratoare ca el: bate tot mapamondul în lung și-n lat, cu telegrame urgente, duse la destinație cu viteza balonului.
Plecat, în sfârșit, din fotoliul de lângă șemineu, cu destinația Kenya și cu speranța de a descoperi locuri necunoscute, Stanley primește o misiune extraordinar de importantă: trebuie să salveze jungla de flagelul betonului. Este o misiune care-l poate transforma în erou, pentru că de salvarea junglei depinde lumea toată: când zici junglă, zici copaci, când zici copaci, zici lemn... iar când zici lemn, zici limbaj – și ce-ar fi guvernarea fără limba de lemn?
Mergând din aproape până-n departe, cum zice-n carte, Stanley își găsește aliați dornici să-l ajute să curme orice rău care macină omenirea. Iar aventurile lui vor schimba fața lumii!

FLORIN BICAN (1956, București) 
A învățat să scrie înainte de a ști să citească. Apoi a revenit la metode de studiu convenționale, absolvind, la două decenii de la debutul său în proză foarte scurtă, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.
După ce a învățat bine să citească, nu s-a grăbit să se întoarcă la scris. A fost, pe rând, profesor, traducător și coordonator al unui proiect subversiv, care antrena străinii să traducă literatură română. Încet, încet, a revenit la scris, tălmăcind în românește cărți de Lewis Carroll, T.S. Eliot, Shel Silverstein, Dr. Seuss, Sylvia Plath, Roald Dahl, Julia Donaldson, Maurice Sendak, J.K. Rowling, Leonard Cohen. În 2013 a publicat RECICLOPEDIA DE POVEȘTI CU RIMĂ ȘI FĂRĂ TÂLC, carte câștigătoare a primei ediții a concursului Trofeul Arthur, iar în 2014, ȘI V AM SPUS POVESTEA AȘA, unde sunt actualizate și înșirate pe același fir narativ mai multe basme românești. TROPICE TÂMPE, un roman despre un explorator care nu știe ce-ar mai fi de explorat, a deschis, în 2017, seria de autor „Florin Bican“ la Editura Arthur.
În 2019, Florin Bican a publicat CARTEA ALBĂ CU APOLODOR SAU APOLODODECAMERONUL, unde revizitează locul de baștină al ilustrului pinguin naumian. Cea mai recentă carte a lui este DESCOPERIM CU APOLODOR, ÎN DELTĂ, PĂSĂRILE-N ZBOR, care deschide colecția Apolodor Explorator.

FRAGMENT
— Tura lura, lura ra, nu mai am ce explora… fredona Stanley, manevrând abil tava cu ceaiul pe direcționalul fotoliului său de explorator, corect poziționat în fața căminului, fotoliu în care sfârși prin a se și așeza, după ce și puse tava la îndemână, pe o măsuță confecționată dintr o singură vertebră de balenă. Dar n apucase el bine să se frigă cu ceaiul, când – big bang, big bang, big bang – sună cineva la ușă. Deși englez, Stanley era un sentimental: soneria de la ușa lui era o replică în miniatură a orologiului Big Bang. Iar când deschise ușa, sentimentalul nostru explorator dădu nas în nas, sau mai exact nas în plex, cu o replică în miniatură a Statuii Libertății. 
— Mi s Poștărița Cristinel, se recomandă monumentul, luminându și fața cu lanterna. 
„Că doar nu mi închipuiam că ești Miss Univers“, comentă Stanley în gând, cu sarcasm englezesc, după care continuă cu voce tare: 
— Și ce vânt vă aduce pe la mine?
— Pare mi se că austrul, da’ nu luai seama prea bine, că fusei grăbită. Da’ de ce mă ntrebați? 
— Vreau să zic, cu ce treburi pe la mine? o lămuri exploratorul pe eoliana sa vizitatoare.
— Aveți o telegramă de la domnul Mombasador. 
— De la cineeee? se minună exploratorul. 
— Păi de la alde George, Mombasadoru’ la Maiestatea Sa în Kenya, îl lămuri poștărița. 
— A, George care am fost io coleg de bancă cu el, se dumiri exploratorul. Da’ cum de a ajuns ăsta ambasador la Mombasa, că n școală avea note mici la relații cu băștinașii? 
— Păi ce, domnu’ ’splorator, parcă în ziua de azi nota contează… îi făcu poștărița complice cu ochiul. Că și io, dac ați ști ce note mici am avut la geografie, ca să nu mai vorbesc de sport, și acu’ împart scrisori și telegrame pe toată planeta, câtu i ea de lată… sau de plată, că nu mai știu cum e. 
— Aici cam aveți dreptate, consimți exploratorul. Nota chiar nu contează. Că și eu, dacă mă gândesc, am avut note mari la toate materiile, și tot degeaba, că de explorat tot nu mai am ce explora… Ziceți și dumneavoastră dacă i posibil așa ceva: am ajuns eu, ditamai exploratoru’, să mi beau ceaiul acasă, în fața căminului, ca frizerii și farmaciștii. Dar apropo, pentru că vă văd și pe dumneavoastră ditamai poștărița, n ați vrea să mi țineți companie la o ceașcă de ceai ș un biscuit? 
— Păi drept să vă spun, domnu’ ’splorator, ceaiul ca ceaiul, că nu i bun nici în galoși… Da’ după biscuiți mă‑nnebunesc, mărturisi poștărița, după care se interesă, rapace: Țineți și prăjituri?
— Cum să nu, țin niște prăjiturele de vreo zece ani. Mi le‑a făcut chiar Regina‑Mamă cu mânușițele Dumneaei…
— Dar pentru care fapte? îl descusu musafira.
— Păi… cic‑aș fi descoperit Mandravela. Îmi propusesem să le mănânc cu ocazia vreunei noi descoperiri, da’ uite că pân‑acu’ nu s‑a ivit, așa că…
— Da’ cu ce sunt, dacă nu‑s prea indiscretă? Prăjiturelele, vreau să zic…
— Ei, cu ce să fie, cu scorțișoară terestră, că de aia le și zice prăjiturele – prăjituri rele, m‑ați înțeles? E un joc de cuvinte. Aristocrații se dau în vânt după ele – după jocurile de cuvinte, nu după prăjituri…

Un poem plin de culoare, care aruncă o lumină nouă asupra lui Apolodor și asupra lumii pinguinilor care-l întâmpină în Labrador: Apolodictator, Apolodizident, Apolodrama,  Apoloaumădoare, Apolodiva și mulți, mulți alții. Amestec rar de omagiu și satiră, Cartea albă cu Apolodor se citește cu zâmbetul pe buze, cu dor de Gellu Naum și cu bucuria intensă dată de poezia bună.
 
„O lume de apolodorieni, apolodorini și apolodorine, de care se ocupă un autor... apolosof! Cu un final de-ți rupe inima de adevărat ce e.” - Simona Popescu
 
 „Dacă APOLODORUL lui Gellu Naum n-ar fi existat, ar fi trebuit inventat. Dar dacă tot există, trebuie reinventat și perpetuat – este singura șansă de a mai salva ghețarii.” - Florin Bican
 
Avertismentul autorului: Textul cărții de față conține scene de violență fizică, verbală și emoțională, abateri deliberate de la normele gramaticale și lingvistice în vigoare, precum și eșantioane de limbaj erbaceu, folosite exclusiv în scopul caracterizării personajelor. Acestea nu sunt intenționate ca modele pentru cititori și, prin urmare, nu se recomandă preluarea și reproducerea lor ca atare în viața cotidiană.

FLORIN BICAN (1956, București) 
A învățat să scrie înainte de a ști să citească. Apoi a revenit la metode de studiu convenționale, absolvind, la două decenii de la debutul său în proză foarte scurtă, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.

După ce a învățat bine să citească, nu s-a grăbit să se întoarcă la scris. A fost, pe rând, profesor, traducător și coordonator al unui proiect subversiv, care antrena străinii să traducă literatură română. Încet, încet, a revenit la scris, tălmăcind în românește cărți de Lewis Carroll, T.S. Eliot, Shel Silverstein, Dr. Seuss, Sylvia Plath, Roald Dahl, Julia Donaldson, Maurice Sendak, J.K. Rowling, Leonard Cohen. În 2013 a publicat RECICLOPEDIA DE POVEȘTI CU RIMĂ ȘI FĂRĂ TÂLC, carte câștigătoare a primei ediții a concursului Trofeul Arthur, iar în 2014, ȘI V AM SPUS POVESTEA AȘA, unde sunt actualizate și înșirate pe același fir narativ mai multe basme românești. TROPICE TÂMPE, un roman despre un explorator care nu știe ce-ar mai fi de explorat, a deschis, în 2017, seria de autor „Florin Bican“ la Editura Arthur.

În 2019, Florin Bican a publicat CARTEA ALBĂ CU APOLODOR SAU APOLODODECAMERONUL, unde revizitează locul de baștină al ilustrului pinguin naumian. Cea mai recentă carte a lui este DESCOPERIM CU APOLODOR, ÎN DELTĂ, PĂSĂRILE-N ZBOR, care deschide colecția Apolodor Explorator.

DAN UNGUREANU (1981, Câmpulung Muscel) 
A început să deseneze la vârsta la care încep toți copiii și nu s-a mai oprit de atunci. A pictat la Facultatea de Arte din Timișoara, a desenat mai apoi într-un studio de animație, unde și-a dat seama că vrea să spună povești prin imagini. În 2010 a desenat pentru prima dată o carte, și iar nu s-a mai oprit.

În 2013 s-a înscris la un masterat în ilustrația de carte la Cambridge School of Art. Și, în timp ce studia arta de a ilustra cărți pentru copii, și-a dat seama că e pregătit să scrie. Așa a apărut NARA AND THE ISLAND (Nara și insula), carte nominalizată la Medalia Kate Greenaway 2017.
La începutul anului 2016, a făcut prima călătorie în jurul lumii cu pinguinul Apolodor, ilustrând CARTEA CU APOLODOR, de Gellu Naum, iar în 2017 a avut creioanele pregătite pentru a însemna fiecare pățanie a pinguinului și a prietenilor lui, pentru A DOUA CARTE CU APOLODOR. Tot în 2017 a publicat SPUNE MI ELI, un roman grafic despre viața în orfelinat, bazat pe biografia Elisabetei Moldovan.

Au urmat ilustrațiile pentru FRAM, URSUL POLAR, de Cezar Petrescu, și MICUL PRINȚ, de Antoine de Saint-Exupéry, apoi APOLODODECAMERONUL SAU CARTEA ALBĂ CU APOLODOR, de Florin Bican și IEPURELE DE CATIFEA, de Margery Williams.
Cea mai recentă carte ilustrată de Dan Ungureanu este DESCOPERIM CU APOLODOR, ÎN DELTĂ, PĂSĂRILE-N ZBOR, care deschide colecția Apolodor Explorator.

FRAGMENT
…Când a ajuns Apolodor,
Într‑un târziu, în Labrador,
A fost întâmpinat, se știe,
De pinguini cam peste‑o mie.
De peste tot s‑au adunat,
Ca la o vizită de stat.
Venit‑au zeci, venit‑au sute
Ca să‑l admire, să‑l salute…
Atunci când i‑a enumerat,
Gellu Naum s‑a limitat
La rudele de gradu‑ntâi
Care s‑au strâns în preajma lui
Și ni i‑a prezentat sumar,
În stilul lapido‑ghețar,
Că‑n vremea aia sub tipar
Intra doar strictul necesar.
Dar azi, când e democrație,
N‑avem restricții la hârtie.
Iar libertatea de a scrie
E fără limite și ea…
Așadar, cum se povestea,
Apolodor trecea‑n revistă
Toți pinguinii. De pe listă
Lipsește‑un număr însemnat
Din cei ce l‑au întâmpinat.
Dar să‑i redăm pe fiecare
Posterității cititoare
E imposibil. N‑avem cum,
Căci nici măcar Gellu Naum
Nu poseda întreaga listă –
Deci e nebun cel ce insistă,
Sperând să facă vreo scofală.
Nici piatra cea filozofală
N‑ar fi de mare ajutor
În identificarea lor,
Că prea‑s mulți pinguini… În fine,
Și pinguini și pinguine.
Și‑apoi au fost botezuri, nunți…
Mai‑mai că‑ți vine să renunți:
Veri, unchi, mătuși, nepoți, nepoate,
Să‑i socotească cine poate?
Așa că, din acest motiv,
Noi proceda‑vom selectiv.
Îi vom numi în continuare
Pe pinguinii pentru care,
În respectiva‑mprejurare,
Serviciul pentru informare
A întocmit atent dosare
Și le‑a pus bine la păstrare
Pentru o vreme viitoare.
Aceștia‑s, deci, cu mic cu mare:
Cumnatul Apolodoringo,
Fost vicecampion la Bingo,
Cumătrul Apolodorex,
Tot pinguin, dar mai complex,
Mutantul Apolodoren,
Un pinguin corcit cu ren,
Repudiat în mare parte
De pinguinii toți din carte,
Și Apoholohodohor –
La minte cam încetișor,
La intelect cam puțintel
(Prietenii‑l strigau „Georgel“) –
Și moașe‑sa, Apolodrama,
Ștergându‑și ochii cu năframa,
Distinsul Apolodoroclu,
Purtând baston, joben, monoclu,
Și vărul Apolodoreț,
Un pinguin cu părul creț,
Străunchiul Apolodorente,
Ce‑avea apucături demente
(dar nu lăsa deloc amprente),
Cumnatul Apolodorongo,
Un pinguin străin, din Congo…
Nașul Apolodorian,
Cu pașaport american
(Cel mai de vază pinguian!)
Vecinul Hapolodoriu –
Un pinguin mai tuciuriu
Și văr ’su Hapolodorar,
De meserie lăutar.
Ei i‑au cântat: — Hapolodoare,
Să ne trăiești, că ai valoare.
Fă cinste c‑o răcoritoare!
Nepotul Apolodorambo,
Ce se mișca în ritm de mambo,
Nepoata Apolodoramba,
Ce se mișca în ritm de samba...