TROPICE TÂMPE

​Florin Bican
Editura Arthur, București, 2017

Este o zi ca oricare alta. Orologiul Big Bang bate alandala, ca un ecou îndepărtat al începutului lumii. Suntem în Anglia, în Marea Britanie, dar numele țării nu contează prea mult – cum să conteze, când hărțile sunt pline de nume de țări, de orașe, de sate, râuri și fluvii, mări și oceane. Unui biet explorator, cum e Stanley, eroul nostru, nu i-a mai rămas nimic de explorat. Poștărița Cristinel, care-i sună la ușă chiar la ora ceaiului, este mai exploratoare ca el: bate tot mapamondul în lung și-n lat, cu telegrame urgente, duse la destinație cu viteza balonului.
Plecat, în sfârșit, din fotoliul de lângă șemineu, cu destinația Kenya și cu speranța de a descoperi locuri necunoscute, Stanley primește o misiune extraordinar de importantă: trebuie să salveze jungla de flagelul betonului. Este o misiune care-l poate transforma în erou, pentru că de salvarea junglei depinde lumea toată: când zici junglă, zici copaci, când zici copaci, zici lemn... iar când zici lemn, zici limbaj – și ce-ar fi guvernarea fără limba de lemn?
Mergând din aproape până-n departe, cum zice-n carte, Stanley își găsește aliați dornici să-l ajute să curme orice rău care macină omenirea. Iar aventurile lui vor schimba fața lumii!

FLORIN BICAN (1956, București) 
A învățat să scrie înainte de a ști să citească. Apoi a revenit la metode de studiu convenționale, absolvind, la două decenii de la debutul său în proză foarte scurtă, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.
După ce a învățat bine să citească, nu s-a grăbit să se întoarcă la scris. A fost, pe rând, profesor, traducător și coordonator al unui proiect subversiv, care antrena străinii să traducă literatură română. Încet, încet, a revenit la scris, tălmăcind în românește cărți de Lewis Carroll, T.S. Eliot, Shel Silverstein, Dr. Seuss, Sylvia Plath, Roald Dahl, Julia Donaldson, Maurice Sendak, J.K. Rowling, Leonard Cohen. În 2013 a publicat RECICLOPEDIA DE POVEȘTI CU RIMĂ ȘI FĂRĂ TÂLC, carte câștigătoare a primei ediții a concursului Trofeul Arthur, iar în 2014, ȘI V AM SPUS POVESTEA AȘA, unde sunt actualizate și înșirate pe același fir narativ mai multe basme românești. TROPICE TÂMPE, un roman despre un explorator care nu știe ce-ar mai fi de explorat, a deschis, în 2017, seria de autor „Florin Bican“ la Editura Arthur.
În 2019, Florin Bican a publicat CARTEA ALBĂ CU APOLODOR SAU APOLODODECAMERONUL, unde revizitează locul de baștină al ilustrului pinguin naumian. Cea mai recentă carte a lui este DESCOPERIM CU APOLODOR, ÎN DELTĂ, PĂSĂRILE-N ZBOR, care deschide colecția Apolodor Explorator.

FRAGMENT
— Tura lura, lura ra, nu mai am ce explora… fredona Stanley, manevrând abil tava cu ceaiul pe direcționalul fotoliului său de explorator, corect poziționat în fața căminului, fotoliu în care sfârși prin a se și așeza, după ce și puse tava la îndemână, pe o măsuță confecționată dintr o singură vertebră de balenă. Dar n apucase el bine să se frigă cu ceaiul, când – big bang, big bang, big bang – sună cineva la ușă. Deși englez, Stanley era un sentimental: soneria de la ușa lui era o replică în miniatură a orologiului Big Bang. Iar când deschise ușa, sentimentalul nostru explorator dădu nas în nas, sau mai exact nas în plex, cu o replică în miniatură a Statuii Libertății. 
— Mi s Poștărița Cristinel, se recomandă monumentul, luminându și fața cu lanterna. 
„Că doar nu mi închipuiam că ești Miss Univers“, comentă Stanley în gând, cu sarcasm englezesc, după care continuă cu voce tare: 
— Și ce vânt vă aduce pe la mine?
— Pare mi se că austrul, da’ nu luai seama prea bine, că fusei grăbită. Da’ de ce mă ntrebați? 
— Vreau să zic, cu ce treburi pe la mine? o lămuri exploratorul pe eoliana sa vizitatoare.
— Aveți o telegramă de la domnul Mombasador. 
— De la cineeee? se minună exploratorul. 
— Păi de la alde George, Mombasadoru’ la Maiestatea Sa în Kenya, îl lămuri poștărița. 
— A, George care am fost io coleg de bancă cu el, se dumiri exploratorul. Da’ cum de a ajuns ăsta ambasador la Mombasa, că n școală avea note mici la relații cu băștinașii? 
— Păi ce, domnu’ ’splorator, parcă în ziua de azi nota contează… îi făcu poștărița complice cu ochiul. Că și io, dac ați ști ce note mici am avut la geografie, ca să nu mai vorbesc de sport, și acu’ împart scrisori și telegrame pe toată planeta, câtu i ea de lată… sau de plată, că nu mai știu cum e. 
— Aici cam aveți dreptate, consimți exploratorul. Nota chiar nu contează. Că și eu, dacă mă gândesc, am avut note mari la toate materiile, și tot degeaba, că de explorat tot nu mai am ce explora… Ziceți și dumneavoastră dacă i posibil așa ceva: am ajuns eu, ditamai exploratoru’, să mi beau ceaiul acasă, în fața căminului, ca frizerii și farmaciștii. Dar apropo, pentru că vă văd și pe dumneavoastră ditamai poștărița, n ați vrea să mi țineți companie la o ceașcă de ceai ș un biscuit? 
— Păi drept să vă spun, domnu’ ’splorator, ceaiul ca ceaiul, că nu i bun nici în galoși… Da’ după biscuiți mă‑nnebunesc, mărturisi poștărița, după care se interesă, rapace: Țineți și prăjituri?
— Cum să nu, țin niște prăjiturele de vreo zece ani. Mi le‑a făcut chiar Regina‑Mamă cu mânușițele Dumneaei…
— Dar pentru care fapte? îl descusu musafira.
— Păi… cic‑aș fi descoperit Mandravela. Îmi propusesem să le mănânc cu ocazia vreunei noi descoperiri, da’ uite că pân‑acu’ nu s‑a ivit, așa că…
— Da’ cu ce sunt, dacă nu‑s prea indiscretă? Prăjiturelele, vreau să zic…
— Ei, cu ce să fie, cu scorțișoară terestră, că de aia le și zice prăjiturele – prăjituri rele, m‑ați înțeles? E un joc de cuvinte. Aristocrații se dau în vânt după ele – după jocurile de cuvinte, nu după prăjituri…