Au trecut multe săptămâni de când Matthew Corbin nu a mai ieșit din casă. Copiii din vecini îl poreclesc în fel și chip. Pentru mulți, chiar și pentru familie, este un ciudat: e obsedat să nu se murdărească și repetă cu îndârjire anumite acțiuni. Își petrece timpul observând oamenii din cartier și notându-le mișcările într-un carnețel. Când Teddy, un copilaș din vecini, dispare, Matthew ajunge să joace un rol-cheie în investigarea dispariției lui.
Închis în casă, învață multe lucruri despre prietenie, comunitate și despre el însuși. Reușește și să își refacă relația cu tatăl său, care nu-i înțelege suferința. Încet, cu ajutor, Matthew descoperă cum să își depășească boala și cum să iubească și să se lase iubit de ceilalți, în ciuda diferențelor dintre ei. „Această poveste bine gândită, emoționantă, ar putea să îi ajute pe cei care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă să se simtă mai puțin singuri – și să-i ajute pe alții să înțeleagă impulsurile din spatele dureroaselor acțiuni repetitive.” – The Guardian „Thompson a creat o lume modernă adolescentină împletită cu teme literare clasice cum ar fi pierderea, vina, neglijența și singurătatea. Este o poveste pentru orice vârstă, învăluită în taină, dramă și suficient realism cât să-i inspire pe cititori să descopere complexitatea minții umane.” – School Library Connection LISA THOMPSON S-a născut în Essex, Marea Britanie, pe 5 mai 1973. Este o autoare de cărți pentru copii. A scris prima carte când avea nouă ani. Își dorea foarte mult să ia lecții de călărie, dar pentru că părinții nu își permiteau asta, a ajuns să scrie o cărticică despre o fată care a făcut un adăpost pentru cai. Avea și ilustrații, desenate tot de ea. Pe la 20 de ani a avut ocazia să călărească un cal, însă i-a fost atât de frică încât a cerut să coboare. Este pasionată de radio. A lucrat ca asistentă de emisiuni radiofonice la BBC, unde a cunoscut o mulțime de persoane faimoase. Și-a dorit întotdeauna să devină scriitoare. Cartea ei de debut este BĂIATUL DE ACVARIU, publicată în Marea Britanie, în 2017. A fost nominalizată la Medalia Carnegie și s-a vândut în întreaga lume. Cartea a fost urmată de romanul THE LIGHT JAR, apărut în 2018. Locul ei preferat pentru scris este la masa din bucătărie, unde se află mai aproape de ceainic și biscuiți. Trăiește la țară, în Suffolk, împreună cu familia ei și pisica pe care au adoptat-o. FRAGMENT Creştetul domnului Charles era ars de soare. Vedeam asta în timp ce el îşi inspecta trandafirii. Studia fiecare floare, mergând pe marginea aleii, iar pe cele mai mari le scutura uşor, să vadă dacă nu cad petale. Bucata mare şi cheală din creştetul lui devenise un cerc roşu aprins, mărginit de păr alb, pufos. Trebuia să fi purtat o pălărie pe căldura asta, dar cred că i greu să ţi dai seama că te arzi în creştet, când eşti ocupat cu alte lucruri. Eu am observat, totuşi. Observam de la fereastră o mulţime de lucruri. Nu că aş fi făcut ceva greşit. Mă uitam pur şi simplu la vecini ca să treacă timpul, atâta tot; nu i ca şi cum mi aş fi băgat nasul. Şi nu cred că vecinilor le păsa. Jake Bishop de la numărul cinci mai striga uneori spre mine lucruri cum ar fi „Ciudatule“, „Monstrule“, „Nebunache“. Trecuse multă vreme de când îmi spunea doar Matthew – dar Jake era un idiot şi chiar nu mi păsa ce striga. Stăteam într o casă de pe o intrare liniştită, Intrarea Castanilor, într un oraş plin de oameni care spuneau ce minunat era că nu locuiesc în marea şi puturoasa metropolă Londra – şi care îşi petreceau apoi mare parte a dimineţilor încercând cu disperare să ajungă acolo. Pe mica noastră intrare erau şapte case. Şase dintre ele arătau la fel, cu ferestre pătrate fără perdele, cu uşi din PVC rezistent şi pereţi văruiţi în alb. Dar a şaptea casă, cea dintre numărul trei şi numărul cinci, era complet altfel. Construită din cărămidă roşie ca sângele, casa parohială arăta ca un musafir venit la o petrecere de Halloween unde restul invitaţilor se obosiseră să se costumeze. Avea uşa de la intrare neagră, cu două ferestre triunghiulare în partea de sus, acoperite pe dinăuntru cu nişte bucăţi vechi de carton. Fuseseră puse acolo ca să nu tragă curentul sau ca să i împiedice pe alţii să se uite înăuntru, cine ştie? Tata mi a spus că acum douăzeci de ani, când se construiseră casele noastre, un investitor încercase să dărâme casa parohială, dar ea se ţinuse tare pe temeliile vechi de o sută de ani şi reuşise cumva să rămână în picioare, ca o măsea bătrână şi cariată. Văduva vicarului, Mătuşa Nina, continua să locuiască acolo, deşi o vedeam rar. La fereastra camerei din faţă avea o veioză pe care o lăsa aprinsă zi şi noapte; un glob portocaliu de lumină în spatele draperiilor cenuşii. Mama spunea că stă retrasă pentru că se teme să n o oblige cineva de la biserică să se mute, întrucât după moartea soţului, casa nu mai era a ei. Pe scara de la intrare avea trei ghivece cu flori pe care le uda în fiecare dimineaţă la ora zece.
0 Comments
|
BIBLIOTECABiblioteca Judeţeană Arhiva
September 2022
Autori
All
|