35 MAI

​Kastner, Erich
Ilustrator: Horst Lemke
Traducător: Eman Cerbu
Editura Arthur, București, 2017

---

Era ziua de 35 mai, așa încât era firesc ca unchiul Ringelhuth să nu se mire de nimic.
Konrad și unchiul Ringelhuth îl întâlnesc pe Negro Caballo, un cal vorbitor și foarte politicos, într-o zi de 35 mai, când nu te poate mira nimic din ce se întâmplă. Cum Konrad are de scris o compunere despre Mările Sudului (și nu poți să scrii despre ceva ce nu cunoști), cei trei intră-n dulapul din holul unchiului Ringelhuth și, odată ajunși pe partea cealaltă, se pun pe explorat.
Călare pe Negro Caballo, trec prin Țara Huzurului, Lumea Anapoda, prin Castelul „La mărețul trecut“ și Electropolis, se întâlnesc cu personaje istorice și șefi de trib și sunt atacați de o balenă pe uscat. Și toate astea din cauza unei compuneri și a unei zile care nici nu există în calendar...

ERICH KÄSTNER s-a născut pe 23 februarie 1899 la Dresda. A scris poezii, romane, povestiri, dar a devenit celebru în toată lumea mai ales datorită cărţilor sale pentru copii. Scriitorul s-a născut într-o familie săracă. Tatăl său era şelar (făcea şei pentru cai), iar mama casnică. Pentru a suplimenta venitul familiei, mama lucra din când în când ca frizeriţă. Erich Kästner a avut o relaţie foarte apropiată cu mama sa. După plecarea de la Dresda, îi scria mamei sale în fiecare zi. Figura mamei iubitoare şi autoritare apare în majoritatea scrierilor sale. După studii de istorie, literatură, filozofie şi teatru pe care le urmează la Leipzig, scriitorul pleacă la Berlin, unde lucrează ca jurnalist.
În octombrie 1929 apare cartea „Emil şi detectivii”, care va deveni cea mai cunoscută carte pentru copii a scriitorului. A fost tradusă în peste 59 de limbi şi s-a vândut în milioane de exemplare în întreaga lume. Cartea a inspirat mai multe ecranizări de succes. Erich Kästner a scris numeroase cărţi pentru copii, între care „35 Mai” (1932), „Cele două Lotte” (1949) ş.a.
În 1960, Erich Kästner a primit Premiul Hans Christian Andersen, cea mai înaltă distincţie pentru literatura pentru copii.

FRAGMENT
Hanibal și Wallenstein întrerupseră pentru o clipă aprigă lupta și-și îndreptară ochii spre nepoftiții spectatori. Generalul cartaginez își scutură viteazul cap și rosti solemn:
— Nu mă retrag. Nu cedez niciun pas! Chiar de-ar fi să mă coste și ultimii soldați!
— Ei, ce tot spuneți? îl înfruntă Konrad. N-ar fi păcat de armata dumneavoastră?
Se bagă și Wallenstein în vorbă:
— Ești un puști fără minte! declară el. Important nu este câți soldați cad în luptă, important e să ai rezerve!
— Măi, ce drăguți sunteți amândoi! li se adresă Ringelhuth comandanților de oști. Vouă și celor de seama voastră numai cu soldați de plumb ar trebui să vi se îngăduie să purtați războaie!
— Ia mai fă-te c-o iei din loc, stimabile! îl repezi Hanibal, enervat. Cine n-are ambiție să nu deschidă pliscul! Ce ești dumneata de meserie?
— Farmacist, răspunse unchiul.
— Se putea altfel? izbucni Hanibal într-un hohot de râs disprețuitor. Un sanitar, bineînțeles!
Apoi se întoarse din nou spre Wallenstein:
— Domnule duce, proclamă el, bătălia continuă!
Și continuară să se războiască crâncen pentru tufa de trandafiri.
— Până la ultima picătură de sânge! șcrâșni Hanibal.
— Predă-te! mugi Wallenstein.
Încercuise între timp trupele inamice și le bombarda neîncetat cu boabe de mazăre, făcându-le una cu pământul.
— Numai când cel din urmă soldat al meu va mușca țărâna, înainte nu! se legă cu jurământ Hanibal.
În aceeași clipă trebui să strănute. Își ridică îngrijorat capul și spuse:
— Bine, fie, să încetăm. Iarba e încă prea umedă. N-aș vrea să mă îmbolnăvesc. Când îmi dai prilejul unui război de revanșă?
— Îndată ce scapi de guturai, dragul meu, răspunse Wallenstein. Cu gripa nu-i de glumit.
Cei doi generali se ridicară din iarbă, își dezmorțiră icnind picioarele înțepenite, lăsară trupele decimate să-și doarmă somnul de veci în preajma tufei de trandafiri și porniră cu pași măsurați spre vilă.
— Cu un an înainte de asasinarea mea la Eger, începu Wallenstein, am avut un guturai oribil. Mai bine aș pierde trei bătălii decât să mai strănut ca atunci!
Și cu aceste vorbe dispărură în casă.
— Luați o aspirină! strigă unchiul în urma lor. Și beți un ceai de tei! Astfel mâine o să puteți porni din nou la război.
Dar Hanibal nu-l mai auzi.
— Iar noi să ne vedem de drum! interveni calul. Mi s-a luat de eroii ăștia!