INSULA ROBOȚILOR

Peter Brown
Traducere din engleză de Mădălina Ivoniciu
Editura Arthur, București

Când roboțica Roz deschide ochii pentru întâia oară, se trezește singură pe o insulă sălbatică, în mijlocul oceanului. Toți semenii ei roboți, care se aflau cu ea pe aceeași navă, s-au făcut țăndări, sfărâmați de valuri. Roz este singura supraviețuitoare, dar habar nu are cum a ajuns acolo sau ce-ar putea să facă în acel loc uitat de lume.
După nenumărate încercări, în care natura se dovedește încă o dată mai puternică decât tehnologia, Roz deslușește tainele emoțiilor și, oriunde ar purta-o aventurile ei pe insulă, un lucru știe sigur: orice ar fi, trebuie să trăiască.

PETER BROWN 
Este autorul și ilustratorul multor cărți îndrăgite pentru copii, inclusiv DOMNIȘOARA ÎNVĂȚĂTOARE E UN MONSTRU (Editura Arthur, 2017), MR. TIGER GOES WILD, CHILDREN MAKE TERRIBLE PETS și THE CURIOUS GARDEN.
Cărțile lui sunt bestselleruri New York Times și până în acest punct al carierei a fost răsplătit cu Caldecott Honor (pentru CREEPY CARROTS!), un premiu New York Times pentru Cea mai bună carte ilustrată pentru copii și un Children’s Choice Book Award pentru Ilustratorul Anului. INSULA ROBOȚILOR (Wild Robot, 2016) este romanul lui de debut pentru copii.

FRAGMENT
Un grup de vidre de mare se zbenguiau prin apa joasă, când una dintre ele a observat obiectele strălucitoare. Toate vidrele au încremenit. Și‑au ridicat boturile adulmecând vântul. Dar nu au simțit decât mirosul mării. Așa că s‑au strecurat cu grijă printre stânci, ca să arunce o privire mai de aproape.
Grupul a înaintat încet spre trunchiul unui robot. Vidra cea mai mare a întins o lăbuță, a lovit obiectul masiv și a sărit iute înapoi. Dar nu s‑a întâmplat nimic. Așa că s‑au îndreptat unduindu‑se spre o mână de robot. O altă vidră curajoasă a întins lăbuța și a întors mâna pe cealaltă parte. Aceasta a scos un clinchet simpatic lovindu‑se de pietre, iar vidrele au chițăit încântate.
S‑au împrăștiat și au început să se joace cu brațele și picioarele roboților. Mai multe brațe au fost întoarse de pe o parte pe cealaltă. Una dintre vidre a descoperit un cap de robot într‑o baltă formată de maree și toate s‑au bălăcit în ea și, rând pe rând, l‑au rostogolit pe fundul bălții.
Apoi au zărit altceva. Deasupra cimitirului se afla singura cutie rămasă întreagă. Părțile laterale erau zgâriate și îndoite, iar deasupra se vedea o crăpătură mare. Vidrele au urcat cu repeziciune pe stânci și s‑au suit pe cutia cea mare. Zece căpșoare îmblănite s‑au strecurat prin crăpătură, curioase să vadă ce era înăuntru. Și‑au văzut un alt robot, nou‑nouț. Dar acesta era diferit față de ceilalți. Era încă întreg. Și era ambalat într‑un burete ca o spumă.
Vidrele și‑au băgat lăbuțele prin crăpătură și au început să sfâșie spuma. Era atât de moale și de pufoasă! Chițăiau în timp ce apucau ambalajul pufos. Bucăți din el au plutit duse de briză. Și, în toată agitația, una dintre lăbuțele lor a atins din greșeală un buton important de pe ceafa robotului.
Clic.
Le‑a luat o vreme vidrelor să își dea seama că ceva se întâmplă în interiorul cutiei. O clipă mai târziu, l‑au auzit. Un vâjâit slab. Toate au încremenit și s‑au holbat. Și apoi robotul a deschis ochii.