OMULEȚII DE SUB CASĂ

​de Norton Mary
traducere Mirella Acsente
Editura Litera, București, 2017

Sub podeaua bucătăriei trăiesc „prumutătorii“ – Pod și Homily Clock, și fiica lor, Arrietty. În locuința lor minusculă, cutiile de chibrituri funcționează pe post de comode încăpătoare, iar pe pereți atârnă, ca niște tablouri, timbre poștale. Membrii micuței familii „împrumută“ toate lucrurile de care au nevoie de la „oamenii mari“ care locuiesc deasupra lor și duc o viață confortabilă. Confortabilă, dar plicticoasă atunci când ești copil. Numai Pod are voie să se aventureze în casa de deasupra, pentru că pericolul de a fi văzut de oameni este prea mare: prumutătorii care au fost „văzuți“ dispar fără urmă. Dar Arrietty nu ascultă de sfaturile părinților.
În casa cea veche locuiește în ultima vreme un băiat, iar ea își dorește tare mult un prieten…

Roman distins cu Medalia Carnegie (1952), cea mai importantă distincţie britanică a literaturii pentru copii și adolescenți și unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume.

„Magia și farmecul acestei scrieri vor convinge și copiii, și adulții că prumutătorii există cu adevărat.“ 
School Library Journal

„O carte rară și încântătoare […] Își merită locul printre textele nemuritoare ale literaturii pentru copii.“ 
Louisville Courier-Journal

MARY NORTON
Kathleen Mary Norton, cunoscută sub numele de Mary Norton, a fost o autoare engleză de cărți pentru copii. S-a născut pe 10 decembrie 1903, Highbury, Londra și a murit în 1992. Este renumită pentru seria de romane pentru copii „Omuleții”. În limba română au apărut volumele: „Omuleții de sub casă”, „Omuleții sub cerul liber”, „Omuleții sub apă”.

FRAGMENT

Doamna May a fost cea care mi-a vorbit pentru prima oară de ei. Nu, nu mie. Cum ar fi putut să-mi spună mie, unei fetițe nebunatice, dezordonate, încăpățânate, care te fixa cu o privire furioasă și despre care se spunea că scrâșnește din dinți? Kate, așa ar fi trebuit să o cheme. Da, într-adevăr – Kate. Nu că numele ar conta prea mult: fetița abia dacă apare în poveste.
Doamna May ocupa două camere în casa din Londra a părinților lui Kate; era, cred, un soi de rudă de-a lor. Dormitorul ei se afla la etaj, iar salonașul ei era o încăpere care, în rândul odăilor din casă, era numită „sălița de mic dejun”. Sigur, sălițele de mic dejun sunt foarte plăcute dimineața, atunci când soarele se revarsă înăuntru peste pâinea prăjită și gemul de portocale, dar după-amiaza par mai șterse și umplute cu o lumină argintie ciudată, propriul lor amurg; există în ele atunci un soi de tristețe, dar, în copilărie, lui Kate îi plăcea soiul acesta de tristețe. Se strecura lângă doamna May chiar înainte de ora ceaiului, iar doamna May o învăța să croșeteze.